4 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tambura vi [At: REBREANU, P. S. 57 / Pzi: ~rez / E: tambur] (Rar) 1 A bate în tobă (1). 2 (Pex) A bate ușor și ritmic în ceva.

TAMBURÁ, tamburez, vb. I. Intranz. (Rar) A bate toba; p. ext. a bate ușor și ritmic în ceva. Căpitanul Klapka începu într-un tîrziu să tambureze ușor cu degetele pe masă. REBREANU, P. S. 57.

TAMBURÁ, tamburez, vb. I. Intranz. (Rar) A bate toba; p. ext. a bate ușor și ritmic în ceva. – Din tambur.

TAMBURÁ vb. I. intr. (Italienism) A bate toba; (p. ext.) a bate ușor și ritmic în ceva; a tamburina. [< it. tamburare].

TAMBURÁ vb. I. tr. a lustrui suprafața pieselor cu un abraziv. II. intr. a bate în tobă; (p. ext.) a bate ușor și ritmic în ceva; a tamburina. (< it. tamburare)

A TAMBURÁ ~éz intranz. rar 1) A bate toba. 2) A lovi ușor și ritmic într-un obiect tare, producând sunete ca de tobă. /Din tambur

TAMBÚRĂ, tambure, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia. – Din tc. tambur.

TAMBÚRĂ, tambure, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia. – Din tc. tambur.

tambur1 [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~bor / Pl: ~e, ~uri sn, ~i sm / E: fr tambour (-major), ger Tambour] 1 sn (Muz; înv) Tobă (1). 2 sm (Înv; pex) Toboșar (1). 3 sm (Înv; îs) ~ major Subofițer care conducea o fanfară militară. 4 sm (Înv; pex) Plutonier (într-o fanfară militară). 5 sn Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică Si: tobă (24). 6 sn (îs) ~ gradat Piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 7 sn Fiecare dintre cutiile cilindrice de tablă1 care protejează roțile mașinăriei unui vapor. 8 sn (Aht) Porțiune prismatică sau cilindrică între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. 9 sn Vestibul la intrarea unei clădiri, cuprins între două rânduri de uși. 10 sn Spațiu cilindric la o ușă de intrare, în interiorul căreia se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 11 sn (Aht) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică.

tambu1 sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 99/19 / V: (reg) tăm~ sf ~bor, ~bur, tembur, tombur sn / E: ngr ταμπουρᾶς, tc tambura] Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia, folosită de către arabi, turci și perși.

tambură2 sf [At: REV. CRIT. III, 170 / Pl: ? / E: nct] (Trs) Mâncare făcută din bucăți de pâine peste care se toarnă făină din sâmburi de dovleac fiartă în apă.

TAMBÚRĂ, tambure, s. f. Vechi instrument muzical asemănător cu mandolina, avînd coarde de metal, cutia de rezonanță bombată și gîtul lung. Toată vremea, pe drum, l-a îngrijit căpitanul ca un frate, ziua și noaptea, cîntîndu-i din gură și cu tambura manele turcești și cîntece de palicari. CARAGIALE, O. III 49. Cîntul începu să devie din ce în ce mai slab; tambura îi căzu din mîini și frumoasa jună adormi. FILIMON, C. 67. Buzna-n casă n-oi da, Să vă cînt cu tambura. ȘEZ. V 63.

TAMBÚRĂ s.f. Mandolină cu gâtul lung și cu coardele de metal, obișnuită la popoarele arabo-persane. [< fr. tambourah].

TAMBÚRĂ ~e f. (în Orient) Instrument muzical asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung, prevăzut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampúras, turc. tambura

TAMBURĂ s.f. (Mold.) Instrument muzical. Începînd din gură a cînta versul cît și zicătura tamburii. H 1771, 82v. I-au dat în mînă o tambură si au început a cînta. H 17791, 150r. Fata cu tamburul de udugaci. H 17792, 76v. Ține în mînă o tambură. H 17792, 76v; cf. N. COSTIN; NECULCE; H 17792, 84r. Variante: tambur s.n. (N. COSTIN; H 1771, 82v; H 17792, 76v, 84r). Etimologie:: ngr., tc. tambura.

tambură f. mandolină cu gâtul lung și cu coardele de metal: sub alba ta mână tambur’a tăcut BOL. [Turc. TAMBUR, ghitară cu coarda lungă].

1) tambúr (vechĭ) n., pl. e, și tambură f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. týmpanon și týpanon, tobă, timpină; ngr. tambúrĭ, bg. sîrb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tobă. V. tambur 2). Vechĭ. Un fel de mandolină cu gîtu foarte lung și cu coardele de metal. V. și mandoră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tamburá vb., ind. prez. 1 sg. tamburéz, 3 sg. tambureáză

tambúră (instrument muzical) s. f., g.-d. art. tambúrei; pl. tambúre

arată toate definițiile

Intrare: tambura
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tambura
  • tamburare
  • tamburat
  • tamburatu‑
  • tamburând
  • tamburându‑
singular plural
  • tamburea
  • tamburați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tamburez
(să)
  • tamburez
  • tamburam
  • tamburai
  • tamburasem
a II-a (tu)
  • tamburezi
(să)
  • tamburezi
  • tamburai
  • tamburași
  • tamburaseși
a III-a (el, ea)
  • tamburea
(să)
  • tambureze
  • tambura
  • tambură
  • tamburase
plural I (noi)
  • tamburăm
(să)
  • tamburăm
  • tamburam
  • tamburarăm
  • tamburaserăm
  • tamburasem
a II-a (voi)
  • tamburați
(să)
  • tamburați
  • tamburați
  • tamburarăți
  • tamburaserăți
  • tamburaseți
a III-a (ei, ele)
  • tamburea
(să)
  • tambureze
  • tamburau
  • tambura
  • tamburaseră
Intrare: tambură
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tambu
  • tambura
plural
  • tambure
  • tamburele
genitiv-dativ singular
  • tambure
  • tamburei
plural
  • tambure
  • tamburelor
vocativ singular
plural
Intrare: Tambură
Tambură nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tambură
Intrare: tămbură
tămbură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tambura

  • 1. rar A bate toba.
    surse: DLRLC DN

etimologie:

  • tambur
    surse: DLRM

tambură

  • 1. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Toată vremea, pe drum, l-a îngrijit căpitanul ca un frate, ziua și noaptea, cîntîndu-i din gură și cu tambura manele turcești și cîntece de palicari. CARAGIALE, O. III 49.
      surse: DLRLC
    • Cîntul începu să devie din ce în ce mai slab; tambura îi căzu din mîini și frumoasa jună adormi. FILIMON, C. 67.
      surse: DLRLC
    • Buzna-n casă n-oi da, Să vă cînt cu tambura. ȘEZ. V 63.
      surse: DLRLC

etimologie: