tambură¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 99/19 / V: (reg) tăm~ sf ~bor, ~bur, tembur, tombur sn / E: ngr ταμπουρᾶς, tc tambura] Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia, folosită de către arabi, turci și perși.

tambură² sf [At: REV. CRIT. III, 170 / Pl: ? / E: nct] (Trs) Mâncare făcută din bucăți de pâine peste care se toarnă făină din sâmburi de dovleac fiartă în apă.

TAMBURĂ subst. 1. – olt. (Sd XXII). 2. Tîmbur(i) b., mold.; -ești s.