talc sn [At: ȘINCAI, ap. DR. V, 562 / E: fr talc, ger Talk] 1 (Și, iuz, îs ~ de Veneția) Silicat natural hidratat de magneziu, de culoare albă-verzuie, unsuros și moale la pipăit, folosit în industria farmaceutică, textilă etc. 2 (Șîs pudră de ~) Pudră obținută prin pulverizarea talcului (1), folosită contra iritațiilor pielii sau în terapeutica unor boli.

TALC, talcuri, s. n. Mineral format dintr-un silicat hidratat de magneziu de culoare albă-verzuie, unsuros și moale la pipăit, care se folosește mai ales în formă de praf în industria farmaceutică, textilă etc.

TALC s.n. Silicat hidratat de magneziu natural, unsuros, alb-verzui, folosit în industria farmaceutică, textilă etc. [< fr. talc, it. talco, germ. Talk < ar. talak].

TALC s. n. silicat natural hidratat de magneziu, unsuros, alb-verzui, folosit în industria farmaceutică, textilă etc. (< fr. talc, germ. Talk)

TALC n. Mineral unsuros și moale, alb-verzui, întrebuințat în medicină, cosmetică și în industrie. /<fr. talc

talc n. substanță albicioasă, verzuie sau gălbuie, pentru fabricarea creioanelor colorate: talcul e un silicat de magnezie.

*talc n., pl. urĭ (fr. talc, ar. thalg). Min. Un silicat de magnezie anidru (H₂ Mg₃ Si₄ O₁₂) supt forma unuĭ mineral alb orĭ verzuĭ unsuros, cu structură lamelară. Un fel de talc care, prefăcut în praf, se întrebuințează ca suliman.

tâlc sn [At: (a. 1564) BV I, 518/7 / Pl: ~uri / E: slv тлъкъ] 1 (Pop) Interpretare. 2 (Pop) Explicație (1). 3 (Pop) Înțeles. 4 (Pop; îlav) Cu ~ Cu subînțeles. 5 (Pop; îal) Cu rost. 6 (Pop) Povestire alegorică Si: fabulă, pildă. 7 (Pop; îe) A vorbi (sau a răspunde) în ~uri A vorbi (sau a răspunde) figurat, alegoric. 8 (Reg; îe) A fl om cu ~uri Se spune despre o persoană șireată, rafinată, care vorbește cu subÎnțelesuri. 9 (Reg; îe) A se pune la ~ A pălăvrăgi.

țâlc i vz țârc

țârc [At: TDRG / V: țâlc / Pl: ~uri / E: fo cf alb cërkë „strop”] 1 i Cuvânt care imită zgomotul produs de laptele care țâșnește în timpul mulsului. 2 sn (Mun) Picătură dintr-un lichid Si: strop, (reg) țârcâială (6), (reg) țârcâiș. 3 sn (Reg; îlav) Nici un ~ de... Deloc.

TÎLC, tîlcuri, s. n. 1. Înțeles, sens, rost, semnificație. Trebuie să căutăm tîlcul lucrurilor și al faptelor. CAMIL PETRESCU, O. I 342. Se mai aflase iarăși de cătră acei care stăruiesc și socotesc ca să afle toate, că și porecla postelnicului Ștefan avea un tîlc. SADOVEANU, F. J. 517. Bătrîna își încreți pielița frunții osoase, încercînd să prindă tîlcul cuvintelor. C. PETRESCU, A. 397. ◊ Loc. adv. Cu tîlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. Mă gîndesc uneori, tovarășe profesor, că Floarea fu jertfă și visul cu tîlc. SADOVEANU, A. L. 150. Călugării care trecură pe lîngă el îl priviră... zîmbind cu tîlc. STĂNOIU, C. I. 146. ♦ Interpretare, explicație. Pînă noaptea tîrziu bătrînii au stat de vorbă dînd fel de fel de tîlcuri scrisorii. BASSARABESCU, S. N. 133. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. Și se iau ei ba din tîlcuri, ba din cimilituri, ba din pîcîlit, ba din una, ba din alta. CREANGĂ, P. 168. ◊ Expr. A vorbi în tîlcuri = a vorbi în pilde, figurat, alegoric. Dascălul Simeon Fosa din Țuțuieni, numai pentru că vorbește mai în tîlcuri decît alții... cere trei husăși pe lună. CREANGĂ, A. 16. Vorbești numai în tîlcuri, să nu te mai priceapă nimeni. ȘEZ. I 100.

TÂLC ~uri n. 1) Înțeles profund, ascuns; noimă; subînțeles. ◊ Om cu ~ om priceput. Fără ~ fără noimă; fără rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Învățătură exprimată alegoric; poveste moralizatoare; parabolă. ◊ A vorbi în ~uri a vorbi figurat; a vorbi în pilde. /<sl. tluku

tâlc n. 1. explicarea înțelesului mai profund al unui text, în special al sfintei Scripturi: Evanghelie cu tâlc; 2. pildă: vorbește numai în tâlcuri CR.; om cu tâlcuri, rafinat, șiret. [Slav. TLŬKŬ, interpretare].

tîlc n., pl. urĭ (vsl. tlŭkŭ, interpretare). Vechĭ. Rar azĭ. Interpretare, explicarea înțelesuluĭ. Pildă, vorbă figurată: a vorbi în tîlcurĭ. Pop. Vorbă, taĭfas, taĭnă: babele s’aŭ pus la tîlc. Om cu tîlcurĭ, om adînc, greŭ de priceput dintr’o dată.

talc s. n.

talc s. n.

talc s. n.

tâlc (pop.) s. n., pl. tâlcuri

țârc interj.

tâlc (pop.) s. n., pl. tâlcuri

tâlc s. n., pl. tâlcuri

TALC s. v. steatit.

TÂLC s. v. accepție, comentariu, conținut, fabulă, interpretare, însemnare, înțeles, semnificație, sens, tălmăcire, tâlcuire, valoare.

TÂLC s. 1. v. semnificație. 2. v. mesaj. 3. semnificație, sens, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~uri noi.)

tîlc s. v. ACCEPȚIE. COMENTARIU. CONȚINUT. FABULĂ. INTERPRETARE. ÎNSEMNARE. ÎNȚELES. SEMNIFICAȚIE. SENS. TĂLMĂCIRE. TÎLCUIRE. VALOARE.

TÎLC s. 1. înțeles, rațiune, rost, semnificație, sens, (înv. și pop.) meșteșug, (pop.) noimă, (Munt. și Mold.) merchez, (înv.) tocmeală. (Ce ~ are această afirmație?) 2. înțeles, mesaj, semnificație, sens, (înv.) socoteală. (~ adînc al unei poezii.) 3. semnificație, sens, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~ noi.)

tîlc (-curi), s. n. – 1. Interpretare. – 2. Comentariu, explicație. – 3. Semnificație, sens. Sl. tlŭkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 400). – Der. tîlcovanie, s. f. (interpretare, exegeză), înv. din sl. tlŭkovanije; tîlcos, adj. (Basar., povestitor, care istorisește cu plăcere); tîlcui, vb. (a interpreta, a explica, a comenta; a traduce), din sl. tlŭkovati; tîlcuitor, s. m. (interpret; exeget).