ȚÂFNĂ, țâfne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ifos, aroganță; trufie ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.

ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din sb. cigla.

țaclă sf vz țaglă¹

țaglă³ sf vz țiglă¹

țaglă¹ sf [At: ARHIVA R. II, 21/21 / V: țaclă, țagră (Pl: țagre, țăgre, țegre, țăgri), țig~, țiclă / Pl: ~le, (reg) țegle / E: ger Zagel] 1 Vârf ascuțit (al unei săgeți, al unei sulițe, al unui par etc.). 2 (Îe) Cu ochii ~ Cu privirea ațintită. 3 (Îe) A se uita ~ (sau țiclă) A se uita fix, atent. 4 (Îe) A rămâne ~ A rămâne cu privirea ațintită la ceva. 5 (Îae) A rămâne nemișcat. 6 (Reg; îe) A sta cu ochii ~ (pe ceva sau pe cineva) A nu slăbi din ochi. 7 (Reg; îae) A urmări de aproape (ceva sau pe cineva). 8 (Reg; îe) A sta ~ pe (cineva) A cicăli pe cineva. 9 (Reg; îae) A certa pe cineva. 10 (Îf țiglă) Vergea de lemn (sau, mai rar, de fier) ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige Si: frigare. 11 (Îf țiglă) La țiglă Fript în țiglă (10) deasupra jeraticului. 12 (Bot; reg; îf țiglă; îc) Țigla-gâștei Păpădie (Taraxacum officinale). 13 (Rar; îf țiglă; cu determinări introduse prin prep „de” care arată felul cărnii) Păsări sau bucăți de carne înfipte într-o frigare. 14 (Rar; îf țiglă; cu determinări introduse prin prep „de” care arată felul cărnii) Frigarea împreună cu carnea înfiptă în ea. 15 (Reg; îf țiglă) Lăstar. 16 (Îf țiclă, țiglă) Băț folosit la prinderea racilor, având la unul dintre capete o despicătură în care se pune momeală. 17 (Mun; îf țiglă; mpl) Fiecare dintre țepușele care se fixează în cele două rame ale pătulului de porumb, pentru a ține știuleții să nu cadă. 18 (Mun; îaf; mpl) Țepușe care se înfig în talpa (sau în ramele) pătulului de cărat snopi. 19 (Reg) Vergea de lemn folosită la făcutul gardurilor. 20 (Trs) Zăbrea (de lemn). 21 (Trs; pex) Obiect (portiță, suport etc.) făcut din zăbrele. 22 (Trs; Ban) Fiecare dintre cele două prăjini pe care se așază coșciugul pentru a fi dus la groapă. 23 (Reg) Carâmb la loitră. 24 (Reg) Surcea cu diferite întrebuințări. 25 (Reg) Zăvor la ușă. 26 (Ban; îf țagră) Pirostrie. 27 (Teh) Semifabricat de oțel cu secțiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. și din care se forjează sau se ștanțează diferite piese Si: biletă.

țagră¹ sf vz țaglă¹

țâfnă¹ sf [At: VALIAN, V. / V: țif~, (rar) țiv~^[1], țignă, (reg) țâvnă, țâgnă, țâglă / Pl: ~ne / E: ngr τσίφνα] (Pop) 1 Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase în vârful limbii sau sub limbă Si: cobe (9). 2 Excrescență cartilaginoasă care apare în vârful limbii sau sub limbă la găinile bolnave de țâfnă (1). 3 (Reg; îe) Cu ~na pe limbă Gata de ceartă Si: arțăgos (2). 4 (Îe) A-i sări (cuiva) ~na, (reg) a i se pune (cuiva) ~na A se înfuria. 5 (Rar; îe) A scoate (cuiva) ~na A face (pe cineva) să renunțe la ceartă. 6 (Îe) A umbla (sau a fi) cu ~na în (sau la) nas A fi mereu pus pe ceartă. 7 (Îae) A se înfuria repede. 8 (Îae) A fi îngâmfat. 9 (Îe) A sta (sau a fi) cu ~na umflată (sau în sus) A fi pus pe ceartă. 10 Mică umflătură care apare deasupra cozii la găinile bolnave de țâfnă (1). 11 (Olt; Mun; îf țâvnă) Târtiță. 12 Ceartă (1). 13 Ciudă (5). 14 Mânie. 15 Ifos. 16 Aroganță. corectat(ă)

țâglă sf vz țâfnă¹

țâgnă² sf vz țâfnă¹

țâvnă sf vz țâfnă¹

țeglă² sf vz țiglă¹

țiclă³ sf vz țaglă¹

țiclă⁵ sf vz țiglă¹

țifnă sf vz țâfnă¹

țiglă² sf vz țaglă¹

țiglă¹ sf [At: (a. 1795) IORGA, S. D. XII, 119 / V: țeg~, (reg) țiclă, țag~ / Pl: ~le / E: ger Ziegel] 1 (Adesea csc) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment, de obicei în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor învelitori de acoperiș Si: (reg) cirip¹ (1). 2 (Ban; șîs ~ arsă) Cărămidă (1). 3 (Îs) ~ de pământ (sau nearsă, crudă) Chirpici.

țignă² sf vz țâfnă¹

țivnă sf vz țâfnă¹

zagele^[1] sfp vz țaglă

ȚAGLĂ (pl. -le) sf. 1 ‡Vîrf de săgeată ¶ 2 Trans. Fie-care din prăjinile pe care se poartă coșciugul mortului (VIC.) ¶ 3 F A rămînea ~, a rămînea cu ochii pironiți, încremenit: am rămas încremenit, cu ochii ~ (DLVR.).

ȚIFNĂ... 👉 ȚÎFNĂ...

❍ȚIGLĂ¹, ❍ȚÎGLĂ¹ (pl. -le) sf. Cărămidă subțire, bine arsă, întrebuințată la învelitul caselor [srb. cigla < germ. Ziegel].

❍ȚIVNĂ... = ȚÎFNĂ...

ȚÎFNĂ, ȚIFNĂ (pl. -ne) sf. 1 🐦 Pieliță ce crește sub limba găinii, care face să i se usuce gîtul și limba, și să nu mai poată răsufla (Mold. „cobe”): protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă (D.-ZAMF.); Ⓕ: mi s’a părut un om morocănos, îngîmfat și cu țîfna pe limbă (LUNG.) ¶ 2 Ⓕ F Ifos, aroganță: provocați în adevăr, sau numai porniți de țîfnă, au început să înjure franțuzește (CAR.); nu umbla cu țîfna în nas (PANN); a-i sări țîfna, a-i sări țandăra, a se înfuria: (îi) sare omului țîfna din senin, din iarbă verde (DLVR.) [ngr. τσύφνα].

❍ȚÎGLĂ... 👉 ȚIGLĂ...

ȚÂFNĂ, țâfne, s. f. (Pop.) 1. Ifos, aroganță; trufie. ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.

ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din scr. cigla.

ȚAGLĂ, țagle, s. f. 1. Semifabricat de oțel cu secțiunea pătrată din care se laminează bare, sîrmă etc. sau din care se forjează și se ștanțează diferite piese. 2. Partea ascuțită a unui par, care intră în pămînt. ◊ Expr. A rămîne cu ochii țaglă = a rămîne cu ochii țintă, pironiți, încremeniți, ficși. Tudose rămîne cu ochii țaglă în căciula cerșetorului. DELAVRANCEA, O. II 280.

ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. (Adesea cu sens colectiv) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor tipuri de învelitori de acoperiș. Era o casă la marginea satului, învelită cu țiglă. PREDA, Î. 133. Pătratul din stînga era făcut din ziduri înalte, cu acoperiș țuguiat de țiglă. CĂLINESCU, E. O. I 110. Cîrciuma... avea acoperișul de țiglă. REBREANU, I. 32. Peste țigla cazărmii au căzut primii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 113.

ȚÎFNĂ, țîfne, s. f. 1. Ifos, aroganță; semeție. Subprefectului i-a pierit totuși țîfna. STANCU, D. 359. Dragele mele, se așază și peste voi anii și o să vă scadă frumusețea și țîfna. SADOVEANU, P. M. 252. Armata cere supunere, cere răbdare. Nu se poate face cu țîfnă și cu toane. CAMIL PETRESCU, O. II 531. Poate să pară un individ cu țîfnă de senior feudal. C. PETRESCU, R. DR. 104. ♦ Arțag. Apoi gură mare ca a ta mai rar, măi Petrică... Și țîfnă, și semeție. Lasă că te-am păscut de cînd te-ai întors. REBREANU, R. II 40. ◊ (Expr. A-i sări (cuiva) țîfna = a se mînia, a se înfuria; a-i sări țandăra. I-a sărit țîfna, Ce-o fi vrînd cu cuțitul? STANCU, D. 251. Slabă nădejde dacă d-o vorbă le sare țîfna. DELAVRANCEA, H. T. 143. A umbla cu țîfna-n nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). Protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

ȚAGLĂ s.f. Semifabricat de oțel, cu secțiunea pătrată, obținut din blumuri; biletă. [< germ. Zaggel].

ȚAGLĂ ~e f. Semifabricat de oțel din care se laminează bare, sârme etc. ori se forjează piese. /<germ. Zageal

ȚÂFNĂ ~e f. 1) pop. Pornire spre ceartă; arțag. ◊ A umbla cu ~a în nas a) a fi întotdeauna gata de ceartă; b) a fi veșnic nemulțumit. A-i sări cuiva ~a a se înfuria. 2) Purtare sfidătoare, obraznică; aroganță. /<ngr. tsifna

ȚIGLĂ ~e f. Material de construcție în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment, folosit pentru acoperit; oală. Acoperiș de ~. [G.-D. țiglei] /<sb. cigla

țaglă f. țintă: cu ochii țaglă. [Origină necunoscută].

țâfnă f. 1. cobe la găini; 2. fam. arțag, toană. [Gr. mod. TZIFNA].

țiglă f. cărămidă de pământ ars pentru învelit case. [Serb. ȚIGLA (din nemț. Ziegel)].

țáclă și țáglă f., pl. e (cp. cu germ. zacke, țepușă, și ung. csák, vîrf. V. țăcălie, înțăglat, țiglă 2 și cĭoaclă). Vechĭ (țaglă). Vîrf de săgeată. Azĭ. Munt. A te uĭta țaglă (saŭ țaclă), a te uĭta țintă, fix, atent: cu ochiĭ țaclă (Oltenița, VR. 1912, 10, 53). Trans. (țaglă). Manelă (doŭă la număr) pe care se poartă secriu la țară. V. ațintesc.

țáglă, V. țaclă.

1) țíglă f., pl. e (sîrb. cigla, bg. cikla, rut. cegla, germ. ziegel, vgerm. tegel, d. lat. tégula, olană [d. tégere, a acoperi] de unde vine și it. tégola, fr. tuile; ung. [d. germ.] tégla. V. pro-tejez). Vest. Placă de pămînt ars de acoperit casa.

țîfnă f., pl. e (ngr. tzifna, cobie). Cobie, o boală în care găinile tot țîfnesc ca cum ar vrea să-șĭ destupe nasu (Munt.). Fig. Defectu de a se supăra (de a se formaliza) ușor: om plin de țîfnă. – Și țîvnă (sud).

țaglă (desp. ța-glă) s. f., g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țâfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne

țiglă (desp. ți-glă) s. f., g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țaglă (ța-glă) s. f., g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țâfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne

țiglă (ți-glă) s. f., g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țaglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țâfnă s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne

țiglă (plăcuță de argilă, frigare) s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țiglă

țâfnă, -nei gen. a.

țiglă, -gle.

țiglă (-le), s. f. – Placă de argilă, ceramică etc. pentru învelit casele. Germ. Ziegel (Borcea 216; Tiktin) prin intermediul sb. cigla (Miklosich, Fremdw., 81; Cihac, II, 433; cf. REW 8618), pol. cegla, rut. tjaglij (Byhan 336). – Der. țiglar, s. m. (persoană care face sau pune țigla).

țîfnă (-ne), s. f. – 1. Cobe. – 2. Ifos, aroganță. – Var. țifnă și der. Mr. țifnă. Ngr. τσίφνα (Cihac, II, 709; Gáldi 261). – Der. țifni, vb. (a gîfîi, a sforăi, despre cai); țifnos, adj. (cu țîfnă; suspicios, irascibil, susceptibil).

a nu avea toată țigla pe casă expr. (adol.) a fi nebun

cu ochii în patru / în țaglă expr. atent, vigilent.

țiglă, țigle s. f. (glum.) bască.

ȚAGLĂ s. v. năsălie.

ȚAGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sârme.)

ȚÂFNĂ s. v. aroganță, arțag, bosumflare, fală, fudulie, impertinență, infatuare, insolență, îmbufnare, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, orgoliu, semeție, sfruntare, trufie, tupeu, vanitate.

ȚÂFNĂ s. v. cobe.

ȚIGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

ȚAGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sîrme.)

țaglă s. v. NĂSĂLIE.

ȚIGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

ȚÎFNĂ s. (MED. VET.) cobe, (pop.) moartea-găinilor. (Găină bolnavă de ~.)

țîfnă s. v. AROGANȚĂ. ARȚAG. BOSUMFLARE. FALĂ. FUDULIE. IMPERTINENȚĂ. INFATUARE. INSOLENȚĂ. ÎMBUFNARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MĂGĂRIE. MÎNDRIE. NECUVIINȚĂ. NEOBRĂZARE. NERUȘINARE. OBRĂZNICIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. SFRUNTARE. TRUFIE. TUPEU. VANITATE.

țaglă, țagle, s.f. (reg.) 1. țepușă, vergea, zăbrea, prăjină, așchie. 2. zăvor. 3. pirostrie.

țáglă, țagle, s.f. (reg.) Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă. – Din germ. Zaggel (DEX, MDA).

țaglă, țagle, s.f. – (reg.) Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă (ALRRM, 1971: 265). – Din germ. Zaggel (DEX, MDA).

țaglă, -e, s.f. – Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă (ALR 1971: 265). – Probabil din germ. Zaggel „partea ascuțită a unui par, care intră în pământ”.