ȚÂFNĂ, țâfne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ifos, aroganță; trufie ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.

țaclă sf vz țaglă¹

țaglă¹ sf [At: ARHIVA R. II, 21/21 / V: țaclă, țagră (Pl: țagre, țăgre, țegre, țăgri), țig~, țiclă / Pl: ~le, (reg) țegle / E: ger Zagel] 1 Vârf ascuțit (al unei săgeți, al unei sulițe, al unui par etc.). 2 (Îe) Cu ochii ~ Cu privirea ațintită. 3 (Îe) A se uita ~ (sau țiclă) A se uita fix, atent. 4 (Îe) A rămâne ~ A rămâne cu privirea ațintită la ceva. 5 (Îae) A rămâne nemișcat. 6 (Reg; îe) A sta cu ochii ~ (pe ceva sau pe cineva) A nu slăbi din ochi. 7 (Reg; îae) A urmări de aproape (ceva sau pe cineva). 8 (Reg; îe) A sta ~ pe (cineva) A cicăli pe cineva. 9 (Reg; îae) A certa pe cineva. 10 (Îf țiglă) Vergea de lemn (sau, mai rar, de fier) ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige Si: frigare. 11 (Îf țiglă) La țiglă Fript în țiglă (10) deasupra jeraticului. 12 (Bot; reg; îf țiglă; îc) Țigla-gâștei Păpădie (Taraxacum officinale). 13 (Rar; îf țiglă; cu determinări introduse prin prep „de” care arată felul cărnii) Păsări sau bucăți de carne înfipte într-o frigare. 14 (Rar; îf țiglă; cu determinări introduse prin prep „de” care arată felul cărnii) Frigarea împreună cu carnea înfiptă în ea. 15 (Reg; îf țiglă) Lăstar. 16 (Îf țiclă, țiglă) Băț folosit la prinderea racilor, având la unul dintre capete o despicătură în care se pune momeală. 17 (Mun; îf țiglă; mpl) Fiecare dintre țepușele care se fixează în cele două rame ale pătulului de porumb, pentru a ține știuleții să nu cadă. 18 (Mun; îaf; mpl) Țepușe care se înfig în talpa (sau în ramele) pătulului de cărat snopi. 19 (Reg) Vergea de lemn folosită la făcutul gardurilor. 20 (Trs) Zăbrea (de lemn). 21 (Trs; pex) Obiect (portiță, suport etc.) făcut din zăbrele. 22 (Trs; Ban) Fiecare dintre cele două prăjini pe care se așază coșciugul pentru a fi dus la groapă. 23 (Reg) Carâmb la loitră. 24 (Reg) Surcea cu diferite întrebuințări. 25 (Reg) Zăvor la ușă. 26 (Ban; îf țagră) Pirostrie. 27 (Teh) Semifabricat de oțel cu secțiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. și din care se forjează sau se ștanțează diferite piese Si: biletă.

țagră¹ sf vz țaglă¹

țâfnă¹ sf [At: VALIAN, V. / V: țif~, (rar) țiv~^[1], țignă, (reg) țâvnă, țâgnă, țâglă / Pl: ~ne / E: ngr τσίφνα] (Pop) 1 Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase în vârful limbii sau sub limbă Si: cobe (9). 2 Excrescență cartilaginoasă care apare în vârful limbii sau sub limbă la găinile bolnave de țâfnă (1). 3 (Reg; îe) Cu ~na pe limbă Gata de ceartă Si: arțăgos (2). 4 (Îe) A-i sări (cuiva) ~na, (reg) a i se pune (cuiva) ~na A se înfuria. 5 (Rar; îe) A scoate (cuiva) ~na A face (pe cineva) să renunțe la ceartă. 6 (Îe) A umbla (sau a fi) cu ~na în (sau la) nas A fi mereu pus pe ceartă. 7 (Îae) A se înfuria repede. 8 (Îae) A fi îngâmfat. 9 (Îe) A sta (sau a fi) cu ~na umflată (sau în sus) A fi pus pe ceartă. 10 Mică umflătură care apare deasupra cozii la găinile bolnave de țâfnă (1). 11 (Olt; Mun; îf țâvnă) Târtiță. 12 Ceartă (1). 13 Ciudă (5). 14 Mânie. 15 Ifos. 16 Aroganță. corectat(ă)

țâglă sf vz țâfnă¹

țâgnă² sf vz țâfnă¹

țâvnă sf vz țâfnă¹

țiclă³ sf vz țaglă¹

țifnă sf vz țâfnă¹

țiglă² sf vz țaglă¹

țignă² sf vz țâfnă¹

țivnă sf vz țâfnă¹

zagele sfp vz țaglă

ȚAGLĂ (pl. -le) sf. 1 ‡Vîrf de săgeată ¶ 2 Trans. Fie-care din prăjinile pe care se poartă coșciugul mortului (VIC.) ¶ 3 F A rămînea ~, a rămînea cu ochii pironiți, încremenit: am rămas încremenit, cu ochii ~ (DLVR.).

ȚIFNĂ... 👉 ȚÎFNĂ...

❍ȚIGLĂ², ❍ȚÎGLĂ² (pl. -le) sf. Mold. Bucov. Frigare lungă de lemn: a smuls porumbul, l-a curățit și l-a pus pe o ~ și, după ce s’a făcut un jaratec foarte mare, începu să-l frigă (S.B.); după ce a umplut desagii, a mai umplut și cîte o ~ de păsări întregi (VAS.).

❍ȚIGLĂ¹, ❍ȚÎGLĂ¹ (pl. -le) sf. Cărămidă subțire, bine arsă, întrebuințată la învelitul caselor [srb. cigla < germ. Ziegel].

❍ȚIVNĂ... = ȚÎFNĂ...

ȚÎFNĂ, ȚIFNĂ (pl. -ne) sf. 1 🐦 Pieliță ce crește sub limba găinii, care face să i se usuce gîtul și limba, și să nu mai poată răsufla (Mold. „cobe”): protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă (D.-ZAMF.); Ⓕ: mi s’a părut un om morocănos, îngîmfat și cu țîfna pe limbă (LUNG.) ¶ 2 Ⓕ F Ifos, aroganță: provocați în adevăr, sau numai porniți de țîfnă, au început să înjure franțuzește (CAR.); nu umbla cu țîfna în nas (PANN); a-i sări țîfna, a-i sări țandăra, a se înfuria: (îi) sare omului țîfna din senin, din iarbă verde (DLVR.) [ngr. τσύφνα].

❍ȚÎGLĂ... 👉 ȚIGLĂ...

ȚÂFNĂ, țâfne, s. f. (Pop.) 1. Ifos, aroganță; trufie. ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.

ȚAGLĂ, țagle, s. f. 1. Semifabricat de oțel cu secțiunea pătrată din care se laminează bare, sîrmă etc. sau din care se forjează și se ștanțează diferite piese. 2. Partea ascuțită a unui par, care intră în pămînt. ◊ Expr. A rămîne cu ochii țaglă = a rămîne cu ochii țintă, pironiți, încremeniți, ficși. Tudose rămîne cu ochii țaglă în căciula cerșetorului. DELAVRANCEA, O. II 280.

ȚÎFNĂ, țîfne, s. f. 1. Ifos, aroganță; semeție. Subprefectului i-a pierit totuși țîfna. STANCU, D. 359. Dragele mele, se așază și peste voi anii și o să vă scadă frumusețea și țîfna. SADOVEANU, P. M. 252. Armata cere supunere, cere răbdare. Nu se poate face cu țîfnă și cu toane. CAMIL PETRESCU, O. II 531. Poate să pară un individ cu țîfnă de senior feudal. C. PETRESCU, R. DR. 104. ♦ Arțag. Apoi gură mare ca a ta mai rar, măi Petrică... Și țîfnă, și semeție. Lasă că te-am păscut de cînd te-ai întors. REBREANU, R. II 40. ◊ (Expr. A-i sări (cuiva) țîfna = a se mînia, a se înfuria; a-i sări țandăra. I-a sărit țîfna, Ce-o fi vrînd cu cuțitul? STANCU, D. 251. Slabă nădejde dacă d-o vorbă le sare țîfna. DELAVRANCEA, H. T. 143. A umbla cu țîfna-n nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). Protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

ȚAGLĂ s.f. Semifabricat de oțel, cu secțiunea pătrată, obținut din blumuri; biletă. [< germ. Zaggel].

ȚAGLĂ ~e f. Semifabricat de oțel din care se laminează bare, sârme etc. ori se forjează piese. /<germ. Zageal

ȚÂFNĂ ~e f. 1) pop. Pornire spre ceartă; arțag. ◊ A umbla cu ~a în nas a) a fi întotdeauna gata de ceartă; b) a fi veșnic nemulțumit. A-i sări cuiva ~a a se înfuria. 2) Purtare sfidătoare, obraznică; aroganță. /<ngr. tsifna

țaglă f. țintă: cu ochii țaglă. [Origină necunoscută].

țâfnă f. 1. cobe la găini; 2. fam. arțag, toană. [Gr. mod. TZIFNA].

țáclă și țáglă f., pl. e (cp. cu germ. zacke, țepușă, și ung. csák, vîrf. V. țăcălie, înțăglat, țiglă 2 și cĭoaclă). Vechĭ (țaglă). Vîrf de săgeată. Azĭ. Munt. A te uĭta țaglă (saŭ țaclă), a te uĭta țintă, fix, atent: cu ochiĭ țaclă (Oltenița, VR. 1912, 10, 53). Trans. (țaglă). Manelă (doŭă la număr) pe care se poartă secriu la țară. V. ațintesc.

țáglă, V. țaclă.

țîfnă f., pl. e (ngr. tzifna, cobie). Cobie, o boală în care găinile tot țîfnesc ca cum ar vrea să-șĭ destupe nasu (Munt.). Fig. Defectu de a se supăra (de a se formaliza) ușor: om plin de țîfnă. – Și țîvnă (sud).

țaglă (desp. ța-glă) s. f., g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țâfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne

țaglă (ța-glă) s. f., g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țâfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne

țaglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țâfnă s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne

țâfnă, -nei gen. a.

țîfnă (-ne), s. f. – 1. Cobe. – 2. Ifos, aroganță. – Var. țifnă și der. Mr. țifnă. Ngr. τσίφνα (Cihac, II, 709; Gáldi 261). – Der. țifni, vb. (a gîfîi, a sforăi, despre cai); țifnos, adj. (cu țîfnă; suspicios, irascibil, susceptibil).

cu ochii în patru / în țaglă expr. atent, vigilent.

ȚAGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sârme.)

ȚAGLĂ s. v. năsălie.

ȚÂFNĂ s. v. aroganță, arțag, bosumflare, fală, fudulie, impertinență, infatuare, insolență, îmbufnare, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, orgoliu, semeție, sfruntare, trufie, tupeu, vanitate.

ȚÂFNĂ s. v. cobe.

ȚAGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sîrme.)

țaglă s. v. NĂSĂLIE.

țîfnă s. v. AROGANȚĂ. ARȚAG. BOSUMFLARE. FALĂ. FUDULIE. IMPERTINENȚĂ. INFATUARE. INSOLENȚĂ. ÎMBUFNARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MĂGĂRIE. MÎNDRIE. NECUVIINȚĂ. NEOBRĂZARE. NERUȘINARE. OBRĂZNICIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. SFRUNTARE. TRUFIE. TUPEU. VANITATE.

ȚÎFNĂ s. (MED. VET.) cobe, (pop.) moartea-găinilor. (Găină bolnavă de ~.)

țaglă, țagle, s.f. (reg.) 1. țepușă, vergea, zăbrea, prăjină, așchie. 2. zăvor. 3. pirostrie.

țáglă, țagle, s.f. (reg.) Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă. – Din germ. Zaggel (DEX, MDA).

țaglă, țagle, s.f. – (reg.) Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă (ALRRM, 1971: 265). – Din germ. Zaggel (DEX, MDA).

țaglă, -e, s.f. – Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă (ALR 1971: 265). – Probabil din germ. Zaggel „partea ascuțită a unui par, care intră în pământ”.