13 definiții pentru tărbăci


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci.

tărbăci [At: POLIZU / V: (reg) tăbârci, tălb~, tălbătă~, tâlbaci, târ~, tur~ / Pzi: ~ăcesc / E: ns cf tăbăci] 1 vt (Înv) A chinui câinii cu tărbaca (12). 2 vt (Reg; pex) A bate tare pe cineva. 3 vt (Reg; fig) A-și bate joc de cineva Si: a batjocori. 4 vt (Reg) A frământa noroiul în picioare, în timpul mersului. 5 vr (Reg) A se murdări (cu noroi). 6 vr (Reg) A se ameți de somn, de băutură etc. 7 vt (Mun) A pune tărbaca (8) la căruță.

TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocărî; a-și bate joc de cineva. 2. (Reg.) A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci.

TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. 1. Tranz. A bate zdravăn, a snopi în bătaie. Lumea îl înhăță în mijlocul ei; îl tărbăci, îl călcă în picioare. PAS, L. I 30. ♦ Fig. A ocărî, a batjocori; a-și bate joc de cineva. 2. Tranz. Fig. A frămînta noroiul în mers. Cu dînsul am tărbăcit, pe lapoviță și pe zloată, clisa ulițelor fără caldarîm. M. I. CARAGIALE, C. 61. 3. Refl. A se murdări (cu noroi). Scroafa... se zvîrcoli prin ăl noroi și se tărbăci, de nu o mai cunoșteai. ISPIRESCU, L. 129.

tărbăcì v. 1. fam. a bate până amețește; 2. fig. a batjocori, a ocărî; 3. a se murdări: scroafa se svârcoli prin ăl noroiu și se tărbăci de nu o mai cunoșteai ISP. [Formă paralelă cu tăbăcì].

tărbăcésc v. tr. (cp. cu tăbăcesc și tăbîrcesc). Iron. Bat, lovesc: ĭ-a tărbăcit răŭ pĭelea. Batjocuresc, ocărăsc. V. refl. Mă murdăresc, mă feștelesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă

tărbăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. tărbăceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂRBĂCÍ vb. v. snopi, stâlci.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tărbăcí (c-esc, ít), vb.1. A certa, a săpuni. – 2. A bate, a chelfăni, a ocărî. – 3. A se murdări, a se umple de noroi. Creație expresivă puțin clară, poate pornind de la tăbăci „a argăsi”, cu r expresiv; pentru semantism, cf. sp. zurrar „a argăsi” și „a da bice”. – Der. tărbacă, s. f. (obicei vechi, care constă în a chinui cîinii bătîndu-i) pe care Tiktin îl lega greșit de it. trabucco și Popescu-Ciocănel 42 de tc. debek „piuliță”; tărbăceală, s. f. (bătaie; ceartă; chinuire); tăbîrci, vb. (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în Mold.; tăbîrceală, s. f. (istovire); tîrbosi, vb. (a tulbura, a murdări; a mesteca în cafeaua turcească); tîrboseală, s. f. (zațul de la cafeaua turcească), în Munt. Rut. terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului rom., provine probabil de la tărbăci.Cf. tava, tearfă, tăbueț.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tărbăci, tărbăcesc v. t. 1. a bate 2. a ocărî; a-și bate joc (de cineva)

Intrare: tărbăci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tărbăci
  • tărbăcire
  • tărbăcit
  • tărbăcitu‑
  • tărbăcind
  • tărbăcindu‑
singular plural
  • tărbăcește
  • tărbăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tărbăcesc
(să)
  • tărbăcesc
  • tărbăceam
  • tărbăcii
  • tărbăcisem
a II-a (tu)
  • tărbăcești
(să)
  • tărbăcești
  • tărbăceai
  • tărbăciși
  • tărbăciseși
a III-a (el, ea)
  • tărbăcește
(să)
  • tărbăcească
  • tărbăcea
  • tărbăci
  • tărbăcise
plural I (noi)
  • tărbăcim
(să)
  • tărbăcim
  • tărbăceam
  • tărbăcirăm
  • tărbăciserăm
  • tărbăcisem
a II-a (voi)
  • tărbăciți
(să)
  • tărbăciți
  • tărbăceați
  • tărbăcirăți
  • tărbăciserăți
  • tărbăciseți
a III-a (ei, ele)
  • tărbăcesc
(să)
  • tărbăcească
  • tărbăceau
  • tărbăci
  • tărbăciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tărbăci regional

  • 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bate snopi stâlci attach_file un exemplu
    exemple
    • Lumea îl înhăță în mijlocul ei; îl tărbăci, îl călcă în picioare. PAS, L. I 30.
      surse: DLRLC
  • 2. A frământa noroiul în timpul mersului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Cu dînsul am tărbăcit, pe lapoviță și pe zloată, clisa ulițelor fără caldarîm. M. I. CARAGIALE, C. 61.
      surse: DLRLC
    • 2.1. reflexiv A se murdări (cu noroi).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: murdări attach_file un exemplu
      exemple
      • Scroafa... se zvîrcoli prin ăl noroi și se tărbăci, de nu o mai cunoșteai. ISPIRESCU, L. 129.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. tăbăci
    surse: DEX '98 DEX '09