3 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia.

TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia.

tămâiere sf [At: BIBLIA (1688), 611 /31 / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri / E: tămâia] 1 Afumare cu tămâie (1) Si: tămâiat1, (îvr) tămâietură. 2 (Înv; fig) Laudă exagerată Si: lingușire.

TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.

TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.

tămâia [At: VARLAAM, C. 426 / V: (înv) ~măna, tâmăia, timia, (reg) at~, ~mia, ~muia / Pzi: ~iez, (reg) ~mâi / E: tămâie] 1-2 vti (În practicile religioase) A răspândi fum de tămâie (1) din vase speciale (cățuie, cădelniță etc.) Si: a cădelnița. 3 vi (Reg; fig) A umbla de colo până colo fără nici un rost. 4 vr (Pfm; fig) A se îmbăta. 5 vt (Înv; fig) A linguși pe cineva Si: a măguli. 6 vt (Reg; gmț) A lovi pe cineva. 7-8 vti (Înv) A se închina (unei divinități). 9-10 vti (Înv) A aduce jertfa. 11 vr (În cultul vechi mozaic) A arde pe jertfelnic.

tămâier [At: PITIȘ, ȘCH. 231 / Pl: ~e sn, ~i sm / E: tămâie + -ar] 1 sn Tămâierniță. 2 sm (Bot) Ienupăr (Juniperus communis).

TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.

TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -er.

TĂMÎIÁ, tămîiez și (rar) tămî́i, vb. I. 1. Tranz. (În practicile religioase) A afuma cu tămîie, a răspîndi fum de tămîie din vase speciale. Focul pe care femeile din sat îl aprinseseră sub troiță ca să facă tăciuni și să ia fiecare să-și tămîieze morții. GALACTION, O. I 268. Și au venit babele și au cercat cu cîte de toate: descîntat-au, vrăjit-au... tămîiatu-i-au, dar toate nu au folosit nimic. RETEGANUL, P. IV 49. Cîte-și nouă feciori murea, Pe opt... Baba că-ngrijea, Apă de căra Și îi tămîia. PĂSCULESCU, L. P. 167. ◊ Fig. Poate că strofele ce am să transcriu nu vor fi tocmai la locul lor aci, în fumul de praf de pușcă cu care eu tămîiez deocamdată cartea ta. ODOBESCU, S. III 122. ◊ Intranz. [Preotul] începe a tămîia. SEVASTOS, N. 252. 2. Tranz. Fig. A lăuda exagerat pe cineva, pentru a-i cîștiga bunăvoința; a linguși. În fiecare din discursuri... îl tămîia. BOGZA, A. Î. 59. Se făcu unealta străinilor cu care se încuscrea și pe care îi tămîia, ca să le intre în favor. NEGRUZZI, S. I 278. Au doar ție se cuvine a-nmulți măgulitorii Ce aleargă cu cățuia Tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. 3. Refl. Fig. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. Ei la cîrciumă aleargă, Cu oala de dimineață, Se tămîie-n toată viața. PANN, P. V. I 110.

TĂMÎIÉR, tămîiere, s. n. Tămîierniță, tămîietoare.

TĂMÎIÉRE, tămîieri, s. f. Acțiunea de a tămîia și rezultatul ei. 1. Afumare cu tămîie. Toți slujbașii monastirii îmbrăcați în aurite vestminte, cu cîntări, tămîieri și făclii, plecară. NEGRUZZI, S. I 215. 2. Fig. Laudă exagerată, lingușire. Tămîierile îmi păreau ofense. M. I. CARAGIALE, C. 106. Cel ce ca omătul ni se părea de alb Cu totul ni s-arată pătat de mîrșăvii. Atunci a mea lucrare zadarnică rămîne, Și trebui altui idol s-aducem tămîiere. NEGRUZZI, S. II 218.

A SE TĂMÂIÁ mă ~iéz intranz. pop. A se îmbăta usor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui; a se afuma. /Din tămâie

A TĂMÂIÁ ~iéz tranz. 1) A afuma cu tămâie. 2) fig. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a-i câștiga bunăvoința); a măguli; a linguși; a flata. /Din tămâie

TĂMÎIA vb. (Mold.) A se închina (unei divinități), a adora; a aduce jertfă. Nu te închini dumnedzăilor noștri și să-i tămîiedzi ca și noi ? VARLAAM. Să nu lase să să-nchine oamenii lui viu D[u]mn[e]zău, ce idolilor și dracilor să tămîieze. DOSOFTEI, VS. Etimologie: tămîie + suf. -a.

tămâià v. 1. a afuma cu tămâie; 2. fig. a linguși, a onora peste măsură; 3. fam. a se îmbăta.

tămîĭéz și -î́ĭ, a -ĭá v. intr. și tr. (d. tămîĭe). Afum cu tămîĭe: a tămîĭa pin biserică, biserica. V. tr. Fig. Lingușesc, onorez peste măsură: a-ĭ tămîĭa pe ceĭ marĭ. V. refl. Iron. Mă amețesc, mă îmbăt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri

tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri

tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát

arată toate definițiile

Intrare: tămâiere
tămâiere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tămâiere
  • tămâierea
plural
  • tămâieri
  • tămâierile
genitiv-dativ singular
  • tămâieri
  • tămâierii
plural
  • tămâieri
  • tămâierilor
vocativ singular
plural
Intrare: tămâia
verb (VT213)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tămâia
  • tămâiere
  • tămâiat
  • tămâiatu‑
  • tămâind
  • tămâindu‑
singular plural
  • tămâia
  • tămâiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tămâiez
(să)
  • tămâiez
  • tămâiam
  • tămâiai
  • tămâiasem
a II-a (tu)
  • tămâiezi
(să)
  • tămâiezi
  • tămâiai
  • tămâiași
  • tămâiaseși
a III-a (el, ea)
  • tămâia
(să)
  • tămâieze
  • tămâia
  • tămâie
  • tămâiase
plural I (noi)
  • tămâiem
(să)
  • tămâiem
  • tămâiam
  • tămâiarăm
  • tămâiaserăm
  • tămâiasem
a II-a (voi)
  • tămâiați
(să)
  • tămâiați
  • tămâiați
  • tămâiarăți
  • tămâiaserăți
  • tămâiaseți
a III-a (ei, ele)
  • tămâia
(să)
  • tămâieze
  • tămâiau
  • tămâia
  • tămâiaseră
Intrare: tămâier (bis.)
tămâier2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tămâier
  • tămâierul
  • tămâieru‑
plural
  • tămâiere
  • tămâierele
genitiv-dativ singular
  • tămâier
  • tămâierului
plural
  • tămâiere
  • tămâierelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tămâiere

  • 1. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • vezi tămâia
    surse: DEX '98 DEX '09

tămâia

  • 1. tranzitiv intranzitiv (termen) bisericesc A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cădelnița cădi attach_file 5 exemple
    exemple
    • Focul pe care femeile din sat îl aprinseseră sub troiță ca să facă tăciuni și să ia fiecare să-și tămîieze morții. GALACTION, O. I 268.
      surse: DLRLC
    • Și au venit babele și au cercat cu cîte de toate: descîntat-au, vrăjit-au... tămîiatu-i-au, dar toate nu au folosit nimic. RETEGANUL, P. IV 49.
      surse: DLRLC
    • Cîte-și nouă feciori murea, Pe opt... Baba că-ngrijea, Apă de căra Și îi tămîia. PĂSCULESCU, L. P. 167.
      surse: DLRLC
    • figurat Poate că strofele ce am să transcriu nu vor fi tocmai la locul lor aci, în fumul de praf de pușcă cu care eu tămîiez deocamdată cartea ta. ODOBESCU, S. III 122.
      surse: DLRLC
    • [Preotul] începe a tămîia. SEVASTOS, N. 252.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat A copleși cu laude excesive.
    exemple
    • În fiecare din discursuri... îl tămîia. BOGZA, A. Î. 59.
      surse: DLRLC
    • Se făcu unealta străinilor cu care se încuscrea și pe care îi tămîia, ca să le intre în favor. NEGRUZZI, S. I 278.
      surse: DLRLC
    • Au doar ție se cuvine a-nmulți măgulitorii Ce aleargă cu cățuia Tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv rar A se îmbăta, a se chercheli.
    exemple
    • Ei la cîrciumă aleargă, Cu oala de dimineață, Se tămîie-n toată viața. PANN, P. V. I 110.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • tămâie
    surse: DEX '98 DEX '09

tămâier (bis.)

etimologie:

  • Tămâie + sufix -ar.
    surse: DEX '09