tămâiere, tămâieri s. f. Acțiunea de a tămâia și rezultatul ei; (în practica și ritualul creștin) simbol al rugăciunii către Dumnezeu, precum și al cererilor și dorințelor credincioșilor ca rugăciunea să se înalțe la ceruri așa cum se înalță fumul de tămâie; tămâiat (2). ◊ Altarul tămâierii = altar la evrei în Cortul mărturiei și în templu, special amenajat, unde se duceau sacrificii de tămâie (și de alte mirodenii) dimineața și seara. – Din tămâia.