TĂLĂLĂI, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică.

tălăi v vz tălălăi¹

tălălăi¹ vi [At: DDRF / V: (reg) tălăi, tolăi, tolăli, tolălui / Pzi: ~esc / E: tala] 1 (Pfm) A vorbi mult și fără rost Si: (pfm) a flecări, a pălăvrăgi. 2 (Reg; îf tolăi) A striga (1). 3 (Reg) A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță Si: (reg) a se bălăbăni. 4 (Reg) A hoinări.

tolăi v vz tălălăi¹

tolăli v vz tălălăi¹

tolălui v vz tălălăi¹

TĂLĂLĂI, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică.

TĂLĂLĂI, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost; a palavragi, a flecări. Tălălăia, cînta, se uita pe fereastră. PAS, Z. I 99. 2. A merge încoace și-ncolo, pășind fără siguranță, a se bălăbăni; a hoinări, a vagabonda. L-a găsit hoțul ăl mare tălălăind prin sat, cu mîinile goale. La CADE.

A TĂLĂLĂI ~iesc intranz. pop. 1) A vorbi mult și fără rost; a spune vrute și nevrute; a îndruga verzi și uscate; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni; a liorbăi. 2) A umbla fără nici un rost; a umbla brambura; a hoinări; a vagabonda. 3) A merge nesigur; a se bălăbăni. /Din tala

tălălăĭésc v. intr. (imit. de forma luĭ bălălăĭesc). Fam. Iron. Staŭ la taĭfas.

tălălăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiesc, 3 sg. tălălăiește, imperf. 1 tălălăiam; conj. prez. 1 sg. să tălălăiesc, 3 să tălălăiască

tălălăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiesc, imperf. 3 sg. tălălăia; conj. prez. 3 să tălălăiască

tălălăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiesc, imperf. 3 sg. tălălăia; conj. prez. 3 sg. și pl. tălălăiască

TĂLĂLĂI vb. v. flecări, hoinări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni, vagabonda.

tălălăi vb. v. FLECĂRI. HOINĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI. VAGABONDA.