2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică.

tălălăi1 vi [At: DDRF / V: (reg) tălăi, tolăi, tolăli, tolălui / Pzi: ~esc / E: tala] 1 (Pfm) A vorbi mult și fără rost Si: (pfm) a flecări, a pălăvrăgi. 2 (Reg; îf tolăi) A striga (1). 3 (Reg) A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță Si: (reg) a se bălăbăni. 4 (Reg) A hoinări.

TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică.

TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost; a palavragi, a flecări. Tălălăia, cînta, se uita pe fereastră. PAS, Z. I 99. 2. A merge încoace și-ncolo, pășind fără siguranță, a se bălăbăni; a hoinări, a vagabonda. L-a găsit hoțul ăl mare tălălăind prin sat, cu mîinile goale. La CADE.

A TĂLĂLĂÍ ~iésc intranz. pop. 1) A vorbi mult și fără rost; a spune vrute și nevrute; a îndruga verzi și uscate; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni; a liorbăi. 2) A umbla fără nici un rost; a umbla brambura; a hoinări; a vagabonda. 3) A merge nesigur; a se bălăbăni. /Din tala

tălălăĭésc v. intr. (imit. de forma luĭ bălălăĭesc). Fam. Iron. Staŭ la taĭfas.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă

tălălăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tălălăiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂLĂLĂÍ vb. v. flecări, hoinări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni, vagabonda.

tălălăi vb. v. FLECĂRI. HOINĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI. VAGABONDA.

Intrare: tălălăire
tălălăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tălălăire
  • tălălăirea
plural
  • tălălăiri
  • tălălăirile
genitiv-dativ singular
  • tălălăiri
  • tălălăirii
plural
  • tălălăiri
  • tălălăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: tălălăi
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tălălăi
  • tălălăire
  • tălălăit
  • tălălăitu‑
  • tălălăind
  • tălălăindu‑
singular plural
  • tălălăiește
  • tălălăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tălălăiesc
(să)
  • tălălăiesc
  • tălălăiam
  • tălălăii
  • tălălăisem
a II-a (tu)
  • tălălăiești
(să)
  • tălălăiești
  • tălălăiai
  • tălălăiși
  • tălălăiseși
a III-a (el, ea)
  • tălălăiește
(să)
  • tălălăiască
  • tălălăia
  • tălălăi
  • tălălăise
plural I (noi)
  • tălălăim
(să)
  • tălălăim
  • tălălăiam
  • tălălăirăm
  • tălălăiserăm
  • tălălăisem
a II-a (voi)
  • tălălăiți
(să)
  • tălălăiți
  • tălălăiați
  • tălălăirăți
  • tălălăiserăți
  • tălălăiseți
a III-a (ei, ele)
  • tălălăiesc
(să)
  • tălălăiască
  • tălălăiau
  • tălălăi
  • tălălăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tălălăi regional

etimologie: