9 definiții pentru surditate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SURDITÁTE, surdități, s. f. 1. Infirmitate congenitală sau dobândită, care constă în imposibilitatea (totală sau parțială) de a percepe sunetele; surzenie. ◊ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului sursa sonoră. Surditate verbală = boală caracterizată prin neînțelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostită fără participarea coardelor vocale. – Din fr. surdité.

SURDITÁTE, surdități, s. f. 1. Infirmitate congenitală sau dobândită, care constă în imposibilitatea (totală sau parțială) de a percepe sunetele; surzenie. ◊ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului sursa sonoră. Surditate verbală = boală caracterizată prin neînțelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostită fără participarea coardelor vocale. – Din fr. surdité.

SURDITÁTE, surdități, s. f. 1. Infirmitate care constă în imposibilitatea de a percepe sunetele; surzenie. Starea copilului s-a agravat prin aparițiunea unei surdități. BABEȘ, O. A. I 318. N-a știut să profite îndestul de surditatea urechii drepte. CARAGIALE, N. F. 177. ◊ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului de la ce fel de obiecte vin sunetele. Surditate verbală = neputința cuiva de a percepe cuvintele pe care le aude (putîndu-le percepe numai dacă le vede scrise). 2. Calitatea unui sunet de a fi surd. Caracterele esențiale... ale fonemului «p» sînt ocluziunea, explozia și surditatea. ROSETTI, S. L. 12.

SURDITÁTE s.f. 1. (Med.) Surzenie; hipoacuzie. ♦ Surditate psihică = imposibilitate de a distinge prin auz obiectele de la care vin sunetele; surditate verbală = afazie caracterizată prin neînțelegerea semnificației cuvintelor vorbite. 2. Calitate a unui sunet de a fi surd. [Cf. fr. surdité, lat. surditas].

SURDITÁTE s. f. 1. pierderea sensibilității auditive; surzenie; anacuzie, cofoză. ♦ ~ verbală = afazie prin neînțelegerea semnificației cuvintelor vorbite. 2. calitatea unui sunet de a fi surd. (< fr. surdité, /2/ sourdité, lat. surditas)

SURDITÁTE f. 1) Caracter surd. 2) Infirmitate congenitală sau dobândită constând din lipsa simțului auzului. [G.-D. surdității] /<fr. surdité


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

surditáte s. f., g.-d. art. surditắții; pl. surditắți

surditáte s. f., g.-d. art. surdității; pl. surdități


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SURDITÁTE s. (MED.) surzeală, surzenie, (înv. și reg.) surzie, surzime.

SURDITATE s. (MED.) surzeală, surzenie, (înv. și reg.) surzie, surzime.

Intrare: surditate
surditate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • surditate
  • surditatea
plural
  • surdități
  • surditățile
genitiv-dativ singular
  • surdități
  • surdității
plural
  • surdități
  • surdităților
vocativ singular
plural