3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).

SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).

SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra1- + față (după fr. surface).

SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra1- + față (după fr. surface).

suprafața vt [At: DN3 / Pzi: ez / E: suprafață] (Rar; c.i. piese tehnice, drumuri, construcții etc.) A acoperi cu un strat superficial pentru a proteja, a finisa sau a decora.

suprafață sf [At: ASACHI, G. 1r/18 / V: (înv) sopra~, supră~ / E: supra1- + față cf lat superficies, fr surface] 1 Porțiune delimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii, măsurată în unități la pătrat Si: cuprins (11), întindere, întins, spațiu1, teritoriu, (înv) cuprindere, olat. 2 (Spc) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat Si: (liv) superficie (1), (înv) surfață Vz mărime, regiune, zonă. 3 (Îs) ~ specifică Aria totală a suprafeței (2) granulelor din unitatea de volum sau de masă a unui material pulvulent sau granular. 4 (Fig) Garanții pe care le oferă o persoană Si: credit (5), mijloace, resurse. 5 Partea exterioară a unui corp material, pe care îl limitează în toate direcțiile și îl separă de mediul înconjurător sau de un alt corp Si: față (103), (liv) superficie (4) Vz cuprins2 (8), întindere. 6 (Îla) De ~ Superficial (3). 7 (Îlav) La ~ În mod superficial. 8 (Îe) A ieși (sau a scoate) la ~ A depăși o situație, o încurcătură etc. 9 Aparență. 10 Partea exterioară, de deasupra, a scoarței pământului, a unei mase de apă, a unui obiect etc. Si: față (93), întindere, întins, (liv) superficie (3), (înv) surfață (2), (îvr) superfață.

suprăfață sf vz suprafață

SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Element geometric cu două dimensiuni; partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. Se uită la suprafețele... colțuroase ale pereților de stîncă. DUMITRIU, N. 149. Întunericul serii de vară învăluise cerul și pămîntul într-o apă adîncă, albăstrie, la suprafața căreia, colo sus de tot, scînteiau stelele. DAN, U. 52. Colonelul își sprijini spatele de rezemătoarea scaunului și mîinile și le întinse una alăturea de alta, pe toată suprafața mesei. SAHIA, N. 75. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. Pictura de gen, practicată cu o deosebită măiestrie de pictorii flamanzi și olandezi, se mulțumea însă să înfățișeze doar la suprafață viața, nescoțînd la iveală conflictele și contradicțiile existente în sînul societății vremii. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 3/4. 2. Întindere delimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii (și măsurată în unități la pătrat). Suprafață arabilă.Suprafață de respirație = suprafață pulmonară care dă capacitatea respiratorie. Bolnava se înăbușea. Suprafața de respirație se micșora din zi în zi. BART, E. 387. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frîntă sau curbă). Suprafața dreptunghiului.

SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere nelimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii, măsurată în unități la pătrat. ◊ Suprafață de respirație = suprafață pulmonară care dă capacitatea respiratorie. ♦ (Geom.) Arie2 limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Din supra- + față (după fr. surface).

SUPRAFAȚÁ vb. I. tr. A realiza un strat superficial la o piesă, la o construcție. ♦ A uniformiza suprafața îmbrăcămintei rutiere. [După fr. surfacer].

SUPRAFÁȚĂ s.f. 1. Față, parte exterioară a unui corp. 2. Întindere delimitată (de teren, de pădure) etc. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă, măsurată în unități de măsură speciale. [< supra- + față, după fr. surface].

SUPRAFAȚÁ vb. tr. 1. a acoperi cu un strat superficial o piesă, o construcție. 2. a uniformiza suprafața îmbrăcămintei rutiere. (după fr. surfacer)

SUPRAFÁȚĂ s. f. 1. față, parte exterioară a unui corp. 2. întindere delimitată (de teren, de pădure) etc. 3. (mat.) arie limitată de o linie închisă. (după fr. surface)

SUPRAFÁȚĂ ~éțe f. 1) Partea de deasupra a unui corp. ~ața Pământului. La ~ața apei.La ~ a) în partea exterioară; b) fără a pătrunde în esența lucrurilor; în mod superficial. De ~ care este lipsit de profunzime; superficial. 2) fig. Partea de dinafară a unui lucru; aparență; exterior. 3) Figură geometrică formată prin deplasarea unei linii; arie. ~ arabilă. ~ața unui triunghi.~ de recepție teritoriu pe care își adună apele un bazin, un râu, un lac sau o mare. [G.-D. suprafeței] /supra- + față

suprafață f. 1. întinderea unui corp solid considerat sub raportul lungimii și lărgimii; 2. partea exterioară a unui corp; 3. fig. exterior, aparență: a se opri la suprafața lucrurilor.

*suprafáță f., pl. ețe (supra- și față; fr. surface, lat super-ficies. V. superficial). Partea exterioară saŭ de deasupra, față: suprafața pămîntuluĭ, a apeĭ, a unuĭ poligon. Fig. Exterior, aparență: nu observa numaĭ suprafața, ci adîncește lucrurile! Întindere: suprafața uneĭ țărĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suprafáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraféței; pl. supraféțe

suprafațá vb., ind. prez. 1 sg. suprafațéz, 3 sg. și pl. suprafațeáză

suprafáță s. f. (sil. -pra-), pl. supraféțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUPRAFÁȚĂ s. 1. (MAT.) (înv.) surfață. 2. (GEOM.) suprafață plană v. plan; suprafață sferică v. sferă. 3. întindere, mărime. (~ unui loc.) 4. v. cuprins. 5. v. regiune. 6. față, întindere, întins, (înv.) surfață. (Pe ~ mării, a câmpiei.) 7. v. zonă.

SUPRAFAȚĂ s. 1. (MAT.) (înv.) surfață. 2. întindere, mărime. (~ unui loc.) 3. cuprins, întindere, întins, spațiu, teritoriu, (înv.) cuprindere, olat. (Pe toată ~ țării.) 4. regiune, teritoriu, zonă. (O ~ aridă.) 5. față, întindere, întins, (înv.) surfață. (Pe ~ mării, a cîmpiei.)

arată toate definițiile

Intrare: suprafața
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • suprafața
  • suprafațare
  • suprafațat
  • suprafațatu‑
  • suprafațând
  • suprafațându‑
singular plural
  • suprafațea
  • suprafațați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • suprafațez
(să)
  • suprafațez
  • suprafațam
  • suprafațai
  • suprafațasem
a II-a (tu)
  • suprafațezi
(să)
  • suprafațezi
  • suprafațai
  • suprafațași
  • suprafațaseși
a III-a (el, ea)
  • suprafațea
(să)
  • suprafațeze
  • suprafața
  • suprafață
  • suprafațase
plural I (noi)
  • suprafațăm
(să)
  • suprafațăm
  • suprafațam
  • suprafațarăm
  • suprafațaserăm
  • suprafațasem
a II-a (voi)
  • suprafațați
(să)
  • suprafațați
  • suprafațați
  • suprafațarăți
  • suprafațaserăți
  • suprafațaseți
a III-a (ei, ele)
  • suprafațea
(să)
  • suprafațeze
  • suprafațau
  • suprafața
  • suprafațaseră
Intrare: suprafață
suprafață substantiv feminin
  • silabație: -pra-
substantiv feminin (F17)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suprafață
  • suprafața
plural
  • suprafețe
  • suprafețele
genitiv-dativ singular
  • suprafețe
  • suprafeței
plural
  • suprafețe
  • suprafețelor
vocativ singular
plural
Intrare: suprăfață
suprăfață
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)