12 definiții pentru suiș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziș care urcă; urcuș; povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iș.

SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziș care urcă; urcuș; povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iș.

SUÍȘ suișuri, s. n. 1. Acțiunea de a (se) urca pe un loc înclinat (v. suire, urcare); teren care urcă (v. pantă). Suișul, cam alunecos, se urmă în bună regulă. Oamenii mergeau întins la deal, fără șovăire. D. ZAMFIRESCU, R. 261. Ieșim, după două ceasuri de suiș, pe culmea Tempei. VLAHUȚĂ, O. A. II 151. Nu e nici un suiș fără coborîș. RETEGANUL, P. IV 62. Greu e suișul, frate! Dă-mi mîna. ALECSANDRI, T. II 64. ◊ Loc. adv. Pe suiș = în timpul suișului. Și aseară pe suiș M-a lovit dorul pieptiș. DEȘLIU, M. 41. 2. (În opoziție cu coborîș) Loc pieziș, care merge suind, urcuș; p. ext. povîrniș, pantă, coastă. Șoseaua șerpuia peste suișuri și coborîșuri prăfuite. DUMITRIU, V. L. 119. Din zori de zi, pe drumul îngust a mers mereu, Prin sîlhe mari, cu ochii bătînd suișul greu Al codrilor sălbatici. COȘBUC, P. II 182. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. Urcam în pas de voie și fără grijă suișul, cînd mai repede, cînd mai trăgănat al cîte unei poteci. HOGAȘ, M. N. 157. ♦ (Rar) Perete înclinat al unei construcții. Au căzut și stîlpii porții, Turnurile cu suișuri; Nu se vede din tufișuri Tot acest castel al morții. COȘBUC, P. II 97.

SUÍȘ ~uri n. 1) v. A SUI și A SE SUI. 2) Teren care suie (unind două puncte situate la altitudini diferite); loc în pantă; urcuș. /a sui + suf. ~iș

suiș n. 1. loc ce merge urcând: greutățile suișului OD.; 2. clină: nebun cine se urcă pe al muntelui suiș.

suíș n., pl. urĭ. Urcuș, loc pe unde te sui pe un deal, pe un munte: la suiș și scoborîș. Acțiunea de a te sui: începem suișu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suíș s. n., pl. suíșuri

suíș s. n., pl. suíșuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUÍȘ s. v. creastă, creștet, culme, pisc, vârf.

SUÍȘ s. 1. v. escaladare. 2. urcuș. (La mijlocul ~ului unui munte.)

suiș s. v. CREASTĂ. CREȘTET. CULME. PISC. VÎRF.

SUIȘ s. urcuș. (La mijlocul ~ unui munte.)

Intrare: suiș
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suiș
  • suișul
  • suișu‑
plural
  • suișuri
  • suișurile
genitiv-dativ singular
  • suiș
  • suișului
plural
  • suișuri
  • suișurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)