18 definiții pentru suficient


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.

SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.

SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. Atît cît trebuie (pentru a corespunde scopului); de ajuns, destul, îndestulător. Pînă atunci ai vreme suficientă să te aranjezi. REBREANU, R. II 77. ◊ (Adverbial) Nu-și dă seama cît îl iubește ea și de aceea nu-i prețuiește suficient iubirea. REBREANU, R. I 246. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ (între «insuficient» și «bine») cu care se apreciază o probă la un examen. 2. (Despre oameni) Care se crede capabil fără să fie; plin de sine, înfumurat, vanitos, îngîmfat. Cuvîntul «poet»... îi făcea rău, auzit din gura omului acestuia, suficient, afectat și pururea încîntat de sine. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. – Pronunțat: -ci-ent.

SUFICIÉNT, -Ă adj. 1. (adesea adv.) Destul, de ajuns. 2. (Despre oameni) Încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. [Pron. -ci-ent. / cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens].

SUFICIÉNT, -Ă adj. 1. (și adv.) destul, de ajuns. 2. (despre oameni) încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. (< lat. sufficiens, it. sufficiente)

SUFICIÉNT2 m. Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente

SUFICIÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) și adverbial Care satisface cerințele; în cantitatea necesară; destul. 2) (despre persoane) Care manifestă prin atitudine o satisfacție excesivă față de sine; plin de sine; înfumurat; vanitos; arogant. [Sil. -ci-ent] /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente

suficient a. 1. îndestulător; 2. fig. arogant, prezumpțios.

*suficiént, -ă adj. (lat. suf-ficiens, -ficiéntis. V. e-, co-e- și de-ficient). Destul: ploaĭe suficientă. Fig. Vanitos, înaintat: om, ton suficient. Adv. A ploŭat suficient.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte

suficiént adj. m. (sil. -ci-ent), pl. suficiénți; f. sg. suficiéntă, pl. suficiénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUFICIÉNT adj., adv. 1. adj. îndestulător, mulțumitor, satisfăcător. (O cantitate ~.) 2. adj. destul, îndestulător, (reg.) bugăt. (Provizii ~.) 3. adv. v. destul.

SUFICIÉNT adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.

SUFICIENT adj., adv. 1. adj. îndestulător, mulțumitor, satisfăcător. (O cantitate ~.) 2. adj. destul, îndestulător, (reg.) bugăt. (Provizii ~.) 3. adv. destul, îndeajuns, (reg.) bugăt, (înv.) îndestul. (Ai vorbit ~.)

suficient adj. v. FUDUL. GRANDOMAN. INFATUAT. ÎNCREZUT. ÎNFUMURAT. ÎNGÎMFAT. MEGALOMAN. MÎNDRU. ORGOLIOS. SEMEȚ. TRUFAȘ. ȚANȚOȘ. VANITOS.

Suficient ≠ insuficient, nesuficient


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SUFICIÉNT, -Ă adj. (cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens): în sintagmele independentă suficientă și principală regentă suficientă (v.).

Intrare: suficient
suficient adjectiv
  • silabație: -ci-ent
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suficient
  • suficientul
  • suficientu‑
  • suficientă
  • suficienta
plural
  • suficienți
  • suficienții
  • suficiente
  • suficientele
genitiv-dativ singular
  • suficient
  • suficientului
  • suficiente
  • suficientei
plural
  • suficienți
  • suficienților
  • suficiente
  • suficientelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)