strugea sf vz strujea^[1]

STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti.

strugi v vz struji

struji vt [At: VARLAAM, C. 431 / V: (îvr) ~ugi / Pzi: ~jesc / E: vsl строжити] 1 (Îvr; Mol; c. i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A strivi (5). 2 (Pex) A schingiui (9). 3 (Reg; c. i. obiecte, de obicei friabile, sau părți ale acestora, părți ale plantelor etc.) A strivi (1). 4 (Mol; c. i. pene, ramuri, știuleți de porumb etc.) A curăța (de anumite părți nefolositoare, îndepărtându-le). 5 A smulge (anumite părți folositoare în vederea utilizării lor) Vz disloca. 6 (Pop; c. i. diferite materiale, piese etc.) A ciopli (5). 7 (Pex) A strunji.

STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtând aceste părți; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti.

STRUGÍ vb. IV v. struji.

STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. (Cu privire la știuleți de porumb, pene, ramuri etc.) A curăța de părțile nefolositoare, smulgîndu-le și îndepărtîndu-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. Struji frunze și mușchi de pe tufari. La TDRG. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa malai. CREANGĂ, P. 5. 2. A da la strung; a strunji. Îmi petrec viața strujind pentru ei mînere de săbii. NEGRUZZI, S. III 280. Cîte trei sînt meșteri mari: Unul sulița-mi strujește. TEODORESCU, P. P. 86. ◊ Fig. Nu e dat tuturor a crea ziceri și a baga scalpelul în biata limbă, pentru a o struji cum li se pare. NEGRUZZI, S. I 255. 3. (Rar) A strivi, a zdrobi. Măr în gură mi-am strujit. BIBICESCU, P. P. 255. – Variantă: strugí (I. IONESCU, M. 413) vb. IV.

A STRUJÍ ~ésc tranz. 1) (obiecte de lemn sau de metal) A ciopli cu ajutorul unei unelte (daltă, cuțit, bardă etc.). 2) (obiecte) A curăța de înveliș (coajă, piele, pănuși etc.). ~ un băț. /<sl. stružiti

strujì v. Mold. 1. a da la strug; 2. a curăța bobitele de pe struguri: când te-i sătura de strujit poame CR.; 3. a răzui. [Slav. STRUJĬTI, a rade, a da la strung].

strujésc v. tr. (vsl. stružiti, strugati, rad, răzuĭ, cĭoplesc, rînduĭesc. V. strug). Est. Cĭoplesc la strung, cu rindeaŭa, cu securea orĭ cu altceva. V. torn.

strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă

strují (a curăța, a ciopli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 sg. și pl. strujeáscă

struji (conj. strujească)

strujesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp.

STRUJÍ vb. 1. v. strunji. 2. v. ciopli.

STRUJI vb. 1. a strunji, (rar) a strungări. (A ~ o piesă la strung.) 2. a ciopli, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocîrti. (~ lemnul cu cuțitul, cu barda.)

strují (-jésc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A rade, a răzui. – 2. A ciopli, a tăia, a dăltui. – 3. A strunji. – 4. A dezghioca. – Megl. strujǫs, strujiri. Sl. stružiti „a răzui” (Tiktin; Conev 76), cf. bg. stražă, rus. stružitĭ. – Der. struj, s. n. (Mold., rosătură la copitele cailor); strujan, s. m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 îl derivă din sl. struženŭ; strujea, s. f. (așchie); strujitură, s. f. (obiect răzuit sau dezghiocat, talaș, șpan); strujac s. n. (Trans. de N, saltea); strujniță, s. f. (rindea, cuțitoi; strungul rotarului), din sb. stružnica; nestrunjit, adj. (brut). – Din rom. provine mag. sztruzsál (Edelspacher 22). Cf. strung.