strident, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 370 / Pl: ~nți, ~e / E: it stridente, fr strident] 1 (D. sunete, voce etc.) Care produce o senzație auditivă vie, penetrantă și lipsită de armonie, impresionând neplăcut auzul Vz ascuțit, discordant, disonant, distonant, nearmonios, țipător. 2 (D. culori) Care impresionează neplăcut vederea prin tonurile prea puternice, contrastante cu celelalte din jur. 3 (D. obiecte) Care are culori stridente (2) Si: intens, izbitor, țipător, violent, rar, (rar) strigător (3). 4 (Fig) Care produce o impresie neplăcută prin depășirea firescului, a obișnuitului etc. 5 Care iese în evidență în mod supărător Vz șocant.

stridență sf [At: LOVINESCU, C. VIII, 114 / Pl: ~țe / E: fr stridence] 1 Însușirea de a fi strident (1) sau de a emite sunete stridente. 2 Sunet strident Vz discordanță, disonanță, distonanță. 3 Caracteristică a unei culori de a impresiona neplăcut vederea prin tonurile prea puternice, contrastând intens cu celelalte din jur. 4 Calitate a unor lucruri de a fi astfel colorate Vz violență. 5 Ceea ce produce o impresie neplăcută prin lipsă de armonie sau de firesc. 6 Ceea ce iese în evidență în mod supărător.

STRIDENT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete) Lipsit de armonie, neplăcut la auz, ascuțit, tăios, pătrunzător. Pînă departe în mijlocul pădurii se aude huruitul greoi al roții și scrîșnetul strident al ferăstraielor. BOGZA, C. O. 129. [Mașina] se apropia în goană, cu gemete stridente de sirenă. REBREANU, R. II 31. Fanfara repeta aceleași note stridente ce însoțesc toasturile, urmate de «ura» și mai stridente. D. ZAMFIRESCU, R. 192. ◊ Fig. Figuri ale literaturii noastre... îmi ceteau articole de critică așa de lungi și așa de puțin bune; poezii așa de palide urmate îndată de articole așa de stridente. SADOVEANU, E. 105. ◊ (Adverbial) Din satul pe care îl lăsam devale biruia, strident, ca niște chemări de lebădă, scîrțîitul cumpenelor de la fîntîni. GALACTION, O. I 101. Pocniturile piciorului de lemn răsună strident pe cimentul peronului golit de lume. SAHIA, N. 56. Tot mai strident s-aud cîntînd cocoșii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 15. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare, prea aprins, prea viu; bătător la ochi. V. țipător. Roșu strident.

STRIDENȚĂ, stridențe, s. f. Însușire a ceea ce este strident; sunet strident. Glas fără stridențe. Stridența sirenelor.

STRIDENT, -Ă adj. (Despre sunete) Ascuțit, tare, țipător, pătrunzător; (p. ext.) neplăcut, supărător. ♦ (Despre culori) Bătător la ochi, țipător. ♦ (Fig.) Izbitor. [< fr. strident, cf. lat. stridere – a țipa].

STRIDENȚĂ s.f. Însușirea a ceea ce este strident. ♦ Sunet, culoare, ton strident. [Cf. fr. stridence].

STRIDENT, -Ă adj. 1. (despre sunete) ascuțit, tare, țipător, pătrunzător; (p. ext.) neplăcut, supărător. 2. (despre culori) bătător la ochi, țipător, distonant. ◊ (fig.) izbitor. (< fr. strident, lat. stridens)

STRIDENȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este strident. 2. sunet, culoare, ton etc. strident. (< fr. stridence)

STRIDENT ~tă (~ți, ~te) 1) și adverbial (despre sunete, strigăte, zgomote etc.) Care are o sonoritate puternică și neplăcută; țipător. 2) (despre culori) Care este foarte viu; bătător la ochi; țipător; aprins. /<fr. strident, lat. stridens, ~ntis, it. stridente

STRIDENȚĂ ~e f. 1) Caracter strident. 2) la pl. Sunet sau culoare stridentă. /<fr. stridence

strident a. ce dă un sunet șuerător și răsbitor.

*stridént, -ă adj. (lat. stridens, -éntis). Ascuțit și strigător: zgomot strident, voce stridentă.

strident adj. m., pl. stridenți; f. stridentă, pl. stridente

stridență s. f., g.-d. art. stridenței; (fenomene, manifestări) pl. stridențe

strident adj. m., pl. stridenți; f. stridentă, pl. stridente

stridență s. f., g.-d. art. stridenței; (fenomene, manifestări) pl. stridențe

strident adj. m., pl. stridenți; f. sg. stridentă, pl. stridente

stridență s. f., g.-d. art. stridenței; (fenomene, manifestări) pl. stridențe

STRIDENT adj. 1. v. nearmonios. 2. ascuțit. (Scotea sunete ~.) 3. țipător. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, țipător, violent, (rar) strigător, (franțuzism) criant. (Culori, nuanțe ~.)

STRIDENȚĂ s. 1. v. nepotrivire. 2. (fig.) violență. (~ culorilor.)

STRIDENT adj. 1. discordant, disonant, distonant, nearmonios. (Sunete ~.) 2. ascuțit. (Scotea sunete ~.) 3. țipător. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, țipător, violent, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.)

STRIDENȚĂ s. 1. dezacord, discordanță, discrepanță, disonanță, distonantă, neconcordanță, nepotrivire. (~ între elementele unui ansamblu.) 2. (fig.) violență. (~ culorilor.)