IZBITOR, -OARE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor.

izbitor, ~oare a [At: ALECSANDRI, P. P. 142 / Pl: ~i, ~oare / E: izbi + -tor] 1 Care lovește puternic ceva sau pe cineva. 2 Care izbește repede violent ceva sau pe cineva. 3 (Fig; d. lumină) Care cade puternic drept în fața sau în ochii cuiva. 4 (Înv) Care atacă. 5 (Fig) Care impresionează puternic pe cineva Si: frapant, surprinzător. corectat(ă)

IZBITOR, -OARE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; impresionant, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor.

IZBITOR, -OARE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic, care uimește; impresionant, uimitor, surprinzător, uluitor. Amănunt izbitor. ▭ Ceea ce pricepuse însă Leiba mai bine decît oricine... era ilustrația izbitoare a teoriei; cazul de reversie el îl cunoștea. CARAGIALE, S. 142.

IZBITOR ~oare (~ori, ~oare) Care izbește; care bate la ochi; frapant; epatant. /a izbi + suf. ~tor

izbitor a. 1. care izbește; 2. fig. care produce o impresiune vie (= fr. frappant): asemănări izbitoare.

izbitór, -oáre adj. Care izbește. Fig. Care impresionează viŭ: între aceștĭ oamenĭ e o asemănare izbitoare.

izbitor adj. m., pl. izbitori; f. sg. și pl. izbitoare

izbitor adj. m., pl. izbitori; f. sg. și pl. izbitoare

izbitor adj. m., pl. izbitori; f. sg. și pl. izbitoare

IZBITOR adj. 1. v. țipător. 2. v. clar. 3. v. frapant. 4. v. indiscutabil.

IZBITOR adj. 1. intens, strident, tare, țipător, violent, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.) 2. clar, evident, flagrant, incontestabil, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vădit, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boală.) 3. frapant, surprinzător, șocant, uimitor, (livr.) sesizant. (O asemănare ~.) 4. categoric, evident, flagrant, indiscutabil, vădit. (Un adevăr ~.)