3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).

STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Strănutat. – Din strănuta (derivat regresiv).

STRĂNÚT1, strănuturi, s. n. Strănutat.

STRĂNÚT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. Că eu, măre, m-oi turci Dacă voi mi-ți dărui Cu cincizeci de iepe roaibe... Cu dungi negre pe spinare Strănute de cîte-o nare. MAT. FOLK. 731.

STRĂNÚT1, strănuturi, s. n. Strănutat. – Postverbal al lui strănuta.

STRĂNÚT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. – V. strănuta.

STRĂNÚT ~uri n. Zgomot spontan (răsunător), scurt și brusc, produs de cineva, când strănută. /v. a strănuta

strănut n. opintire subită și convulsivă a mușchilor respiratorii, în urma căreia aerul e alungat cu violență și cu sgomot prin nas și prin gură. [Abstras din strănutà].

1) strănút n., pl. urĭ (d. strănut 3). Acțiunea de a strănuta.

2) strănút, -ă adj. V. stănut.

3) strănút, a -á v. intr. (lat. sternûtáre, a strănuta des, d. sternúere, a strănuta, it. starnutare și -tire, pv. sp. estornudar, fr. éternuer). Expir convulsiv și violent aeru pe nas și pe gură, cum se întîmplă cînd te gîdili în nas orĭ aĭ guturaĭ. – Și stărnut și strenut. V. străfig.

STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.

STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.

STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămîni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. Un țap... scutura din cap și strănuta disperat. HOGAȘ, M. N. 201. Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. 2. (Rar, despre cai) A forăi. Caii au strănutat cu putere în iarbă, unii mai aproape, alții mai încolo, pe urmă s-au alinat, rămînînd neclintiți. SADOVEANU, F. J. 539.

A STRĂNUTÁ strănút intranz. A elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o contracție involuntară a mușchilor expiratori. /<lat. sternutare

strănutà v. a da un strănut. [Lat. STERNUTARE].

stănút, -ă adj. (dintr’o răd. stan- cu -ut din cornut). Est. Cu botu alb (vorbind de vite): o tretină stăruită pe bot (Btș.). – În sud strănut (după strănut 3), care ar veni d. sîrb. srnat, de coloarea căprioareĭ (GrS. 1937, 279).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strănút s. n., pl. strănúturi

strănút s. n., pl. strănúturi

arată toate definițiile

Intrare: strănut (adj.)
strănut (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strănut
  • strănutul
  • strănutu‑
  • strănu
  • strănuta
plural
  • strănuți
  • strănuții
  • strănute
  • strănutele
genitiv-dativ singular
  • strănut
  • strănutului
  • strănute
  • strănutei
plural
  • strănuți
  • strănuților
  • strănute
  • strănutelor
vocativ singular
plural
Intrare: strănut (s.n.)
strănut (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strănut
  • strănutul
  • strănutu‑
plural
  • strănuturi
  • strănuturile
genitiv-dativ singular
  • strănut
  • strănutului
plural
  • strănuturi
  • strănuturilor
vocativ singular
plural
Intrare: strănuta
verb (V3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • strănuta
  • strănutare
  • strănutat
  • strănutatu‑
  • strănutând
  • strănutându‑
singular plural
  • strănu
  • strănutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • strănut
(să)
  • strănut
  • strănutam
  • strănutai
  • strănutasem
a II-a (tu)
  • strănuți
(să)
  • strănuți
  • strănutai
  • strănutași
  • strănutaseși
a III-a (el, ea)
  • strănu
(să)
  • strănute
  • strănuta
  • strănută
  • strănutase
plural I (noi)
  • strănutăm
(să)
  • strănutăm
  • strănutam
  • strănutarăm
  • strănutaserăm
  • strănutasem
a II-a (voi)
  • strănutați
(să)
  • strănutați
  • strănutați
  • strănutarăți
  • strănutaserăți
  • strănutaseți
a III-a (ei, ele)
  • strănu
(să)
  • strănute
  • strănutau
  • strănuta
  • strănutaseră
zdrănuta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
zdrehuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)