3 intrări

42 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).

strănut2, ~ă smf, a [At: HEM 90 / V: (reg) ~ren~, stărn~ / Pl: ? / E: ml *sternutus] (Îvp) 1-2 (Cal) cu o pată albă pe nas sau pe bot.

strănut1 sn [At: LB / V: (înv) ~răpn~, (reg) stărn~, ~ren~ / Pl: ~uri / E: drr strănuta] Eliminare cu zgomot, pe nas și pe gură, a aerului din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: strănutat (1), (înv) strănutare (1), strănutătură, (reg) străfig, străfigat1.

STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Strănutat. – Din strănuta (derivat regresiv).

STRĂNÚT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. Că eu, măre, m-oi turci Dacă voi mi-ți dărui Cu cincizeci de iepe roaibe... Cu dungi negre pe spinare Strănute de cîte-o nare. MAT. FOLK. 731.

STRĂNÚT1, strănuturi, s. n. Strănutat.

STRĂNÚT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. – V. strănuta.

STRĂNÚT1, strănuturi, s. n. Strănutat. – Postverbal al lui strănuta.

STRĂNÚT ~uri n. Zgomot spontan (răsunător), scurt și brusc, produs de cineva, când strănută. /v. a strănuta

strănut n. opintire subită și convulsivă a mușchilor respiratorii, în urma căreia aerul e alungat cu violență și cu sgomot prin nas și prin gură. [Abstras din strănutà].

1) strănút n., pl. urĭ (d. strănut 3). Acțiunea de a strănuta.

2) strănút, -ă adj. V. stănut.

3) strănút, a -á v. intr. (lat. sternûtáre, a strănuta des, d. sternúere, a strănuta, it. starnutare și -tire, pv. sp. estornudar, fr. éternuer). Expir convulsiv și violent aeru pe nas și pe gură, cum se întîmplă cînd te gîdili în nas orĭ aĭ guturaĭ. – Și stărnut și strenut. V. străfig.

STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.

STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.

strănuta vi [At: NECULCE, L. 113 / V: (îvp) stărn~, (înv) stern~, ~ren~ (reg) sdr~, stărmu~, ~ăhuna, ~ămu~, ~ăsia, ~ășuna, zdr~, zdrehuna / Pzi: strănut / E: sternutare] 1 (D. oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: (pop) a străfiga1 (1), (reg) a prâsni2, a zdrăvăna. 2 (Îvr) A vărsa pe gură. 3 (Reg; d. cai) A forăi (1).

strenut2, ~ă a, smf vz strănut2

STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămîni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. Un țap... scutura din cap și strănuta disperat. HOGAȘ, M. N. 201. Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. 2. (Rar, despre cai) A forăi. Caii au strănutat cu putere în iarbă, unii mai aproape, alții mai încolo, pe urmă s-au alinat, rămînînd neclintiți. SADOVEANU, F. J. 539.

A STRĂNUTÁ strănút intranz. A elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o contracție involuntară a mușchilor expiratori. /<lat. sternutare

strănutà v. a da un strănut. [Lat. STERNUTARE].

stănút, -ă adj. (dintr’o răd. stan- cu -ut din cornut). Est. Cu botu alb (vorbind de vite): o tretină stănută pe bot (Btș.). – În sud strănut (după strănut 3), care ar veni d. sîrb. srnat, de coloarea căprioareĭ (GrS. 1937, 279).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

strănút s. n., pl. strănúturi

strănuta (a ~) vb., ind. prez. 3 strănu

strănutá vb., ind. prez. 1 sg. strănút, 3 sg. și pl. strănútă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRĂNÚT s. strănutare, strănutat, (rar) strănutătură, (prin Munt. și Olt.) străfig, (prin Olt.) străfigat.

STRĂNUT s. strănutare, strănutat, (rar) strănutătură, (prin Munt. și Olt.) străfig, (prin Olt.) străfigat.

STRĂNUTÁ vb. (pop.) a străfiga, (reg.) a pârșni, (prin Ban.) a zdrăvăna. (E răcit și ~.)

STRĂNUTA vb. (pop.) a străfiga, (reg.) a pîrșni, (prin Ban.) a zdrăvăna. (E răcit și ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

strănút (-tă), adj. – Cu o pată albă pe nas sau pe bot. – Var. stărnut, strenut. Origine incertă. După Tiktin și Candrea, din a strănuta „e elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură”, dar legătura lor semantică nu este clară. Ar putea fi pus în legătură cu sl. sruna „căprior”, cf. bg. sărna, sb. srna „căprior” (Densusianu, GS, I, 348 și VII, 279; Rosetti, II, 82); deși destul de greu cu got. stairnogerm. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Pușcariu, Lr., 273). După Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.

strănutá (-t, át), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură. – Var. stărnuta, strenuta. Mr. stărnut(are). Lat. sternūtāre (Meyer, Alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranudá), prov., cat., sp. estornudar, fr. éternuer. Lipsește în Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. strănut (var. strănutat, strănutătură), s. f. (acțiunea de a strănuta, zgomotul produs).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

strănút, strănútă, adj., s.m. și f. (înv. și pop.) (cal) cu o pată albă pe nas sau pe bot.

Intrare: strănut (adj.)
strănut1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strănut
  • strănutul
  • strănutu‑
  • strănu
  • strănuta
plural
  • strănuți
  • strănuții
  • strănute
  • strănutele
genitiv-dativ singular
  • strănut
  • strănutului
  • strănute
  • strănutei
plural
  • strănuți
  • strănuților
  • strănute
  • strănutelor
vocativ singular
plural
Intrare: strănut (s.n.)
strănut2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strănut
  • strănutul
  • strănutu‑
plural
  • strănuturi
  • strănuturile
genitiv-dativ singular
  • strănut
  • strănutului
plural
  • strănuturi
  • strănuturilor
vocativ singular
plural
străpnut
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strenut
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: strănuta
verb (V3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • strănuta
  • strănutare
  • strănutat
  • strănutatu‑
  • strănutând
  • strănutându‑
singular plural
  • strănu
  • strănutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • strănut
(să)
  • strănut
  • strănutam
  • strănutai
  • strănutasem
a II-a (tu)
  • strănuți
(să)
  • strănuți
  • strănutai
  • strănutași
  • strănutaseși
a III-a (el, ea)
  • strănu
(să)
  • strănute
  • strănuta
  • strănută
  • strănutase
plural I (noi)
  • strănutăm
(să)
  • strănutăm
  • strănutam
  • strănutarăm
  • strănutaserăm
  • strănutasem
a II-a (voi)
  • strănutați
(să)
  • strănutați
  • strănutați
  • strănutarăți
  • strănutaserăți
  • strănutaseți
a III-a (ei, ele)
  • strănu
(să)
  • strănute
  • strănutau
  • strănuta
  • strănutaseră
zdrănuta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
zdrehuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sdrănuta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sternuta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
străhuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strenuta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

strănut, strănuadjectiv

  • 1. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. DLRLC
    • format_quote Că eu, măre, m-oi turci Dacă voi mi-ți dărui Cu cincizeci de iepe roaibe... Cu dungi negre pe spinare Strănute de cîte-o nare. MAT. FOLK. 731. DLRLC
etimologie:
  • vezi strănuta DLRM

strănut, strănuturisubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. DEX '09 DLRLC
    sinonime: strănutat
etimologie:

strănuta, strănutverb

  • 1. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. DEX '09 DEX '98
    • 1.1. Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Un țap... scutura din cap și strănuta disperat. HOGAȘ, M. N. 201. DLRLC
      • format_quote Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. DLRLC
  • 2. rar Despre cai: forăi. DLRLC
    sinonime: forăi
    • format_quote Caii au strănutat cu putere în iarbă, unii mai aproape, alții mai încolo, pe urmă s-au alinat, rămînînd neclintiți. SADOVEANU, F. J. 539. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.