STELĂ, stele, s. f. (În Antichitate) Mic monument comemorativ sau funerar, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi. – Din fr. stèle.

stelă sf [At: ODOBESCU, S. II, 415 / Pl: ~le / E: lat stela, fr stèle] 1 Mic monument cu caracter comemorativ sau sepulcral, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră în formă de fus, de coloană, de obelisc sau de placă, așezat vertical, împodobit cu basoreliefuri și purtând inscripții care îi indică semnificația. 2 (Nav) Unghi diedru format între laturile unor piese metalice folosite în construcții navale. 3 Echer articulat, reglabil, folosit în topometrie și construcții navale.

ștela vr [At: SIMA, M. / Pzi: ~lez / E: ger stehlen] (Trs) A pleca repede și pe furiș.

ștelă sf [At: A II, 12 / Pl: ~le / E: ns cf stelniță] (Reg) Păduche de găină.

STELĂ, stele, s. f. Mic monument cu caracter comemorativ, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi, specific antichității. – Din fr. stèle.

STELĂ, stele, s. f. Mic monument format dintr-un singur bloc de piatră și purtînd de obicei inscripții sau sculpturi. Stelă funerară. ▭ Tot din Rusănești este și frumoasa stelă cu doi lei culcați pe frontonul ei. ODOBESCU, S. II 415.

STELĂ s.f. Monument în formă de coloană sau de obelisc, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră, care poartă de obicei o inscripție. ♦ Colonetă avînd deasupra un obiect decorativ, o statuetă etc. [< fr. stèle, cf. gr. stele – coloană].

STELĂ s. f. 1. monument funerar, coloană sau obelisc, dintr-un singur bloc de piatră, care poartă de obicei o inscripție. 2. colonetă având deasupra un obiect decorativ, o statuetă etc. (< lat. stela, fr. stèle)

STELĂ ~e f. Monument comemorativ, în formă de mică coloană sau pilastru, construit dintr-un bloc monolit de piatră, de obicei cu sculpturi în relief. /<lat. stella, fr. stéle

stelă f. coloană fără capitel, acoperită cu o inscripțiune: stelă funerară.

*stélă f., pl. e (lat. stela și stele, d. vgr. stéle). Monolit (în formă de coloană întreagă saŭ frîntă) destinat să poarte o inscriptiune, maĭ ales funerară, la vechiĭ Grecĭ și Egiptenĭ.

stelă s. f., g.-d. art. stelei; pl. stele

stelă s. f., g.-d. art. stelei; pl. stele

stelă s. f., g.-d. art. stelei; pl. stele

-STEL (-STELĂ) „columnă, cilindru central”. ◊ gr. stele „coloană, columnă” > fr. -stèle, engl. id., germ. id. > rom. -stel și -stelă.

-STELĂ, v. -STEL.

Stela v. Stelian I 2.

Stela Răspîndit astăzi în întreaga Europă, apreciat și frecvent la noi nu de multă vreme, Stéla este o creație veche și anume din vreme romanilor, care foloseau numele Stellus (apare, de ex., în Viețile paralele de Plutarh), Stella. Semnificația inițială este clară pentru oricine, căci lat. stella, de la care s-a format numele personal, este păstrat la noi sub forma stea, pl. stele (cuvîntul latinesc face parte din aceeași familie cu gr. astér, ástron- de aici numeroase nume mitologice și numele comune, germ. Stern, engl. star etc.). În epoca creștină Stella rămîne în uz și datorită noii semnificații mistice a cuvîntului; pot fi aici invocate cunoscuta legendă a celor trei magi (→ Baltazar; Gaspar) care au mers să se închine pruncului Iisus călăuziți de o stea și mai ales legătura dintre Stella și → Maria, nume tradus de Hieronim, autorul Vulgatei, prin Stilla Maris „picătură de mare” și devenit Stella Maris „stea de mare” (această „interpretare” a circulat o lungă perioadă de timp). Mai mult decît atît, numele pătrunde și în onomasticonul creștin răspîndindu-se astfel, în Occident, prin cultul unei martire din sec. 3. Dar toate aceste motive își pierd valabilitatea în epoca modernă, cînd Stela devine un nume favorit, mai ales din epoca romantică, datorită valorii sale poetice și influenței onomasticii literare. Împrumut modern, pe cale cultă din Occident, Stela apare frecvent printre prenumele feminine actuale, împreună cu derivatul Steluța, perfect identic cu diminutivul de la stea. ☐ Fr. Estelle, germ., it. Stella, sp. Estella, magh. Stella, Esztella, bg., rus. Stela etc.

ștelă, ștele, s.f. (reg.) păduche de găină.