Stela v. Stelian I 2.

Stela Răspîndit astăzi în întreaga Europă, apreciat și frecvent la noi nu de multă vreme, Stéla este o creație veche și anume din vreme romanilor, care foloseau numele Stellus (apare, de ex., în Viețile paralele de Plutarh), Stella. Semnificația inițială este clară pentru oricine, căci lat. stella, de la care s-a format numele personal, este păstrat la noi sub forma stea, pl. stele (cuvîntul latinesc face parte din aceeași familie cu gr. astér, ástron- de aici numeroase nume mitologice și numele comune, germ. Stern, engl. star etc.). În epoca creștină Stella rămîne în uz și datorită noii semnificații mistice a cuvîntului; pot fi aici invocate cunoscuta legendă a celor trei magi (→ Baltazar; Gaspar) care au mers să se închine pruncului Iisus călăuziți de o stea și mai ales legătura dintre Stella și → Maria, nume tradus de Hieronim, autorul Vulgatei, prin Stilla Maris „picătură de mare” și devenit Stella Maris „stea de mare” (această „interpretare” a circulat o lungă perioadă de timp). Mai mult decît atît, numele pătrunde și în onomasticonul creștin răspîndindu-se astfel, în Occident, prin cultul unei martire din sec. 3. Dar toate aceste motive își pierd valabilitatea în epoca modernă, cînd Stela devine un nume favorit, mai ales din epoca romantică, datorită valorii sale poetice și influenței onomasticii literare. Împrumut modern, pe cale cultă din Occident, Stela apare frecvent printre prenumele feminine actuale, împreună cu derivatul Steluța, perfect identic cu diminutivul de la stea. ☐ Fr. Estelle, germ., it. Stella, sp. Estella, magh. Stella, Esztella, bg., rus. Stela etc.