3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STAȚIONÁT1 s. n. Staționare. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.

STAȚIONÁT1 s. n. Staționare. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.

STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.

STAȚIONÁT2, -Ă, staționați, -te, adj. Care staționează. [Pr.: -ți-o-] – V. staționa.

STAȚIONÁT s.n. Staționare. [Pron. -ți-o-. / < staționa].

STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner.

STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner.

STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, nave etc.) A sta cîtva timp într-un loc, așteptînd terminarea unor operații (suirea și coborîrea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.). Dincolo de curtea gării staționează șiruri de căruțe. SAHIA, N. 47. ♦ (Despre oameni) A se opri cîtva timp într-un loc. În fața frizeriei staționează, se uită înlăuntru, face trei pași, se întoarce. C. PETRESCU, C. V. 281.

STAȚIONÁ vb. I. intr. A sta (într-o stație), a se opri câtva timp într-un loc. [Pron. -ți-o-. / < fr. stationner, it. stazionare].

STAȚIONÁ vb. intr. (despre vehicule) a opri, a sta într-o stație (1); (p. ext.; despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. (< fr. stationner)

A STAȚIONÁ ~éz intranz. 1) (despre vehicule, nave etc.) A se opri din mers pentru câtva timp (pentru încărcare sau descărcare). 2) (despre motoare, mașini de lucru etc.) A fi în stare de repaus; a se afla în inactivitate; a nu funcționa; a stagna. 3) (despre nivelul apelor) A se menține neschimbat. /<fr. stationner

staționà v a face o stațiune, a se opri într’un loc.

*staționéz v. intr. (d. stațiune; fr. stationner). Poposesc, mă opresc maĭ mult timp într’un loc: trăsurile staționează în piață.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

staționát adj. m. (sil. -ți-o-), pl. staționáți; f. sg. staționátă, pl. staționáte

staționát s. n. (sil. -ți-o-)

staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză

staționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. staționéz, 3 sg. și pl. staționeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STAȚIONÁT s. oprire, staționare. (Loc de ~; ~ul în fața spitalului este oprit.)

STAȚIONAT s. oprire, staționare. (Loc de ~; ~ în fața spitalului este oprit.)

STAȚIONÁ vb. 1. a se opri. (Nu e voie să ~ în fața spitalului.) 2. a sta. (Mașinile ~ în fața casei.)

STAȚIONA vb. 1. a se opri. (Nu e voie să ~ în fața spitalului.) 2. a sta. (Mașinile ~ în fața casei.)

A staționa ≠ a se mișca

Intrare: staționat (adj.)
staționat1 (adj.) adjectiv
  • silabație: sta-ți-o-nat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • staționat
  • staționatul
  • staționatu‑
  • staționa
  • staționata
plural
  • staționați
  • staționații
  • staționate
  • staționatele
genitiv-dativ singular
  • staționat
  • staționatului
  • staționate
  • staționatei
plural
  • staționați
  • staționaților
  • staționate
  • staționatelor
vocativ singular
plural
Intrare: staționat (s.n.)
staționat2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
  • silabație: sta-ți-o-nat
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • staționat
  • staționatul
  • staționatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • staționat
  • staționatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: staționa
  • silabație: -ți-o-
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • staționa
  • staționare
  • staționat
  • staționatu‑
  • staționând
  • staționându‑
singular plural
  • staționea
  • staționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • staționez
(să)
  • staționez
  • staționam
  • staționai
  • staționasem
a II-a (tu)
  • staționezi
(să)
  • staționezi
  • staționai
  • staționași
  • staționaseși
a III-a (el, ea)
  • staționea
(să)
  • staționeze
  • staționa
  • staționă
  • staționase
plural I (noi)
  • staționăm
(să)
  • staționăm
  • staționam
  • staționarăm
  • staționaserăm
  • staționasem
a II-a (voi)
  • staționați
(să)
  • staționați
  • staționați
  • staționarăți
  • staționaserăți
  • staționaseți
a III-a (ei, ele)
  • staționea
(să)
  • staționeze
  • staționau
  • staționa
  • staționaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

staționat (adj.)

  • 1. Care staționează.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi staționa
    surse: DEX '09 DEX '98

staționat (s.n.)

etimologie:

  • vezi staționa
    surse: DEX '09 DEX '98 DN