2 intrări

Articole pe această temă:

18 definiții

SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjoară. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjură. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; numai la sg.) Formă de bază a materiei, care se prezintă ca un întreg neîntrerupt, cu trei dimensiuni. Formele de bază ale oricărei existențe sînt spațiul și timpul, și o existență in afara timpului este o absurditate tot atît de mare ca și o existență în afara spațiului. ENGELS, A. 62. Am început să studiez filozofia din timpurile mai noi și mai ales problema spațiului și timpului. CAMIL PETRESCU, U. N. 24. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente nu sînt situate în același plan. Spațiu cosmic v. cosmic. 2. Întindere nemărginită în care se văd corpurile cerești (v. cer); întinderea, locul care ne înconjoară. Spațiile interplanetare sînt străbătute de razele ultraviolete emise de soare. MARINESCU, P. A. 41. Cartea îndeplinește... minunea de a ne pune în contact cu semenii noștri depărtați în timp și spațiu. SADOVEANU, E. 43. Coșbuc își încheie strofa făcînd să vibreze, deodată, de poezia verii, tot spațiul dintre noi și muntele îndepărtat: «Și tot văzduhul era plin de cîntece ciripitoare». IBRĂILEANU, S. 142. ◊ Spațiu aerian = porțiune, din atmosferă situată deasupra unei țări și în care își exercită autoritatea statul respectiv. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. Privirile noastre uimite, însetate de spațiu, zboară peste munții a trei județe, în rariștea deschisă din toate părțile. VLAHUȚĂ, O. A. II 94. 3. Loc delimitat, suprafață limitată. Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească... Avea spațiu și aer, soare cald s-o poleiască. MACEDONSKI, O. I 75. ◊ Spațiu locativ v. locativ. ♦ Cadru. El simte... fiecare simțimînt al eroilor săi... încît i-ar trebui spațiul larg al unui roman pentru a le exprima. GHEREA, ST. CR. I 358. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Distanță, interval, loc liber între obiecte. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rîndurile culese; p. ext. piesă care servește la obținerea acestui interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, fragment de timp; răstimp. Pîn-acum, într-un spațiu de timp mai mult de un an... tot timpul se consumă în intrigi. GHICA, A. 766. Poate fi ceva mai fioros decît a petrece cu un om în toată puterea vieței, și in spațiul de cîteva minute a-l vide mort ? NEGRUZZI, S. I 310. – Pl. și: (învechit) spațiuri (ALEXANDRESCU, M. 41).

spáțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. spáțiul; pl. spáții, art. spáțiile (-ți-i-)

spáțiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. spáțiul; pl. spáții, art. spáțiile (sil. -ți-i-)

SPÁȚIU s. 1. v. cuprins. 2. v. zonă. 3. v. distanță. 4. depărtare, distanță, interval, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între cei doi stâlpi?) 5. v. văzduh. 6. v. perioadă.

SPÁȚIU s.n. 1. Formă fundamentală a existenței materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele existente concomitent. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ◊ (Mil.) Spațiu de siguranță = distanța minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei așezări. ♦ Distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri. 5. (Mat.) Mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem. [Pron. -țiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].

SPÁȚIU s. f. 1. formă fundamentală de existență a materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele. 2. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh. ♦ ~ aerian = spațiul de deasupra unui stat, supus suveranității acestuia; ~ cosmic = spațiul în afara stratosferei Pământului; ~ maritim = spațiu geografic cuprinzând apele mărilor și oceanelor, fundul și subsolul acestora. 3. loc, suprafață, întindere limitată. ♦ (mil.) ~ de siguranță = distanță minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu; ~ mort = porțiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc între două obiecte; distanță, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei așezări. ◊ distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri. 5. (mat.) mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem. (< lat. spatium, după fr. espace)

spáțiu (-ii), s. n. – Întindere cu trei dimensiuni. Lat. spatium (sec. XIX), dublet al lui spas.Der. spația, vb. (a rări); spaționa, vb. (a spația), din germ. spationieren (Candrea); spațios, adj. (larg, încăpător), din fr. spacieux.

SPÁȚIU ~i n. 1) Întindere nelimitată care cuprinde toate corpurile cerești. 2) Întindere a universului cu excepția atmosferei terestre. * ~ aerian parte din atmosferă, care se întinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafața camerelor de locuit. 3) Distanță între două puncte sau între două obiecte. ~ între cuvinte. 4) Durată care separă două momente. 5) filoz. Formă fundamentală de existență a materiei în cadrul căreia are loc mișcarea acesteia. [Sil. -țiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium

spațiu n. 1. întindere nemărginită; 2. întindere de loc sau de timp.

*spáțiŭ m. (lat. spatium, d, vgr. stádion, dor. șpádion; fr. espace. V. spas și stadiŭ). Întindere indefinită: spațiu e presupus că are treĭ dimensiunĭ. O întindere oare-care limitată: un mic spațiŭ. Bucățică de spijă maĭ joasă de cît literele întrebuințată la separat cuvintele în tipografie. Muz. Interval între liniile portativuluĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

SPÁȚIU s. 1. cuprins, întindere, întins, suprafață, teritoriu, (înv.) cupríndere, olát. (Pe tot ~ țării.) 2. loc, zonă. (Erau ~ii pline cu iarbă.) 3. depărtare, distanță, (pop.) cále, (înv.) loc. (Între cele două orașe e un ~ de 40 km.) 4. depărtare, distanță, interval, (Transilv.) scópot. (Ce ~ este între cei doi stîlpi?) 5. aer, atmosferă, cer, slavă, văzduh, zări (pl.), (livr. fig.) etér, tăríe. (O pasăre plutește în ~.) 6. epocă, interval, perioadă, răgaz, răstimp, timp, vreme, (pop.) răspás, soróc, (înv. și reg.) seámă, (înv.) zăstímp, (grecism înv.) protesmíe. (Ce s-a petrecut în acest ~?)

ORIENTAREA APARATELOR DE ZBOR/ÎN SPAȚIU, ansamblu de manevre și acțiuni comandate manual sau automat care se finalizează în deplasări unghiulare pentru obținerea unei anumite altitudini, pentru evitarea obstacolelor și a abordajelor.

SPAȚIU volumul ocupat de aer deasupra pământului. Spațiu aerian, întindere deasupra unei țări sau al unui grup de state (aliate sau aflate în conflict). Spațiul aerian aflat deasupra unui stat și a apelor sale teritoriale este supus suveranității statului respectiv. Spațiul aerian este reglementat juridic prin legislația statelor și prin convenții internaționale. Spațiul aerian poate fi: necontrolat și controlat (dirijat regulat pe porțiuni unde se zboară după regulile zborului instrumental). Spațiu de siguranță, înălțime minimă de evoluție a unei aeronave care să-i asigure redresarea în cazul apariției unui incident.

spațiu I. Protecție imaginativă a proceselor muzicale în psihicul creatorului, interpretului și al auditoriului. Abstract, deci inexistent în realitatea muzicii ca artă specific temporală, s. este totuși, la nivelul psihicului, un adjuvant al urmării și înțelegerii proceselor interioare ale acestei arte. Apariția notațiilor* – în fond proiectări în plan ale unor situații de înălțime (2) și de durată a sunetului – a stimulat imaginația creatorilor, a contribuit la ordonarea diverselor operații în sens „orizontal” și în sens „vertical” (dovadă împrumutul acestor adjective în limbajul teoretic-muzical), a conferit s. un anumit statut ontologic și practic. V. distanțial, principiu; proporție (1); simetrie; secțiune de aur; stereofonie. II. Parametru* operațional, noțiune-pereche a timpului (II) la reprezentațiile muzicii seriale* (ex. la Boulez).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

spatiu, spatii s. m. (cart.) treflă.

a primi (pe cineva) în spațiu expr. a găzdui (pe cineva), a lua (pe cineva) în chirie; a închiria (cuiva) o cameră / un apartament.

Intrare: spațiu
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spațiu spațiul
plural spații spațiile
genitiv-dativ singular spațiu spațiului
plural spații spațiilor
vocativ singular
plural
Intrare: spatiu
spatiu
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.