2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spârc1 [At: BARCIANU / Pl: (3-4) ~uri / E: fo] 1 i (Reg) Cuvânt care imită zgomotul produs de un lichid, de o materie fluidă etc. care iese forțat printr-un orificiu. 2 a (Reg) Murdar. 3 sn (Mun) Țâșnitură dintr-un lichid Si: stropitură, (reg) spârcâitură (3). 4 sn (Rar) Rect.

spârc2 [At: POGOR. HENR. 232/19 / V: (reg) ~rci sm / Pl: ~uri sn, ~rci sm / E: ucr шпирка] 1 sn (Mol; Buc) Bucată de slănină. 2 sn (Mol; Buc) Șorici fript. 3 sn (Îrg) Bucățică de carne (de proastă calitate, slabă), de piele sau de pieliță. 4 sn (Reg; șîs ~ul nasului) Cartilajul nasului. 5 sm (Pop; dep) Copilandru (1). 6 sm (Pop; dep; pex) Persoană lipsită de importanță.

SPÂRC ~uri n. Bucată mică de carne de calitate inferioară, cu pielițe și zgârcituri. /<ucr. špyrka, pol. szperka

spârc m. copilandru: spârci cu cașul la gură. [Buc. spârc, slănină = pol. SZPYRKA].

SPÂRCI s. m. v. spârc.

SPÎRC2, spîrcuri, s. n. (Mold., Bucov.) Bucată mică de carne slabă, fără grăsime; zgîrci, cartilaj. Și-au oprit pentru sine carnea cea mai grasă și mai frumoasă, iar celuialalt i-au dat mai mult ciolane, spîrcuri. SBIERA, P. 254. ♦ Bucățică, fîșie. Cînd m-ar vedea ai mei că îmblu cu un spîrc de piele ca aiesta, n-aș ști unde să mă ascund de rușine. SBIERA, P. 179.

SPÎRC1, spîrci, s. m. (Familiar) Copilandru, pici, puști, prichindel; mucos. Spîrci cu cașul la gură, care fac pe deziluzionații și pe săturații de viață. VLAHUȚĂ, O. A. I 188. – Variantă: spîrci (C. PETRESCU, A. R. 19) s. m.

spîrc n., pl urĭ (cp. cu spîrcuĭ și pîrcĭ). Nord. Fășie (bucățică) de carne, de pele (V. jarcă). S.m. Pîrcĭ, picĭ, prichindel.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spârc2 (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spârc1 (fam.) (persoană) s. m., pl. spârci

spârc (obiect) s. n., pl. spârcuri

spârc (persoană) s. m., pl. spârci


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spîrc (-curi), s. n.1. Bucată, tranșă, mai ales de piele sau de cartilaj. – 2. Mucos, puști. Origine incertă, probabil expresivă, cf. sfîrc, cu care are o strînsă legătură fonetică și semantică. – Der. spîrcui, vb. (a sfîșia, a sfîrtica, a rupe în bucăți; înv., a distruge, a nimici; Trans., a fura; refl., înv., a se da învins, a se împrăștia); spîrcîi (var. spîrcăi), vb. refl. (a avea diaree, a fi deranjat la stomac), var. a cuvîntului anterior; spîrcaci (var. spurcaci), s. m. (pasăre, Otis tetrax), cf. numele său fr. canepetière, var. prin contaminare cu a spurca; spîrcîitor, adj. (bolnav de diaree); spîrcîială, s. f. (excremente).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

spârc1! interj., s.n. (reg.) 1. (interj.) cuvânt care imită zgomotul produs de un lichid, de o materie fluidă care iese forțat printr-un orificiu. 2. (adjectival) murdar. 3. (s.n.) tâșnitură dintr-un lichid; stropitură, spârcâitură, găinaț.

spârc2, spấrcuri, s.n. și spârci, s.m. 1. (s.n.) bucată de slănină; șorici fript. 2. (înv.) bucată mică de carne de proastă calitate, slabă, de piele sau de pieliță. 3. (în sintagmă) spârcul nasului = cartilagiul nasului. 4. (s.m.; deprec.) copilandru; persoană lipsită de importanță.

Intrare: spârc (bucată)
spârc2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spârc
  • spârcul
  • spârcu‑
plural
  • spârcuri
  • spârcurile
genitiv-dativ singular
  • spârc
  • spârcului
plural
  • spârcuri
  • spârcurilor
vocativ singular
plural
Intrare: spârc (persoană)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spârc
  • spârcul
  • spârcu‑
plural
  • spârci
  • spârcii
genitiv-dativ singular
  • spârc
  • spârcului
plural
  • spârci
  • spârcilor
vocativ singular
  • spârcule
plural
  • spârcilor
substantiv masculin (M73)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spârci
  • spârciul
  • spârciu‑
plural
  • spârci
  • spârcii
genitiv-dativ singular
  • spârci
  • spârciului
plural
  • spârci
  • spârcilor
vocativ singular
  • spârciule
  • spârce
plural
  • spârcilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

spârc (bucată)

etimologie:

spârc (persoană) spârci

etimologie: