sor⁴ sn [At: LB / V: șor / Pl: ~uri, (reg) soare, ~e / E: ns cf lat solum „talpă”] (Trs; Mar) Șorici¹.

sor¹ sf vz soră

sor³ sm [At: GRECESCU, FL. 646 / Pl: ~i / E: fr sore] (Bot; mpl) Grup de sporangi care se află pe dosul frunzelor de ferigă.

sor² sm [At: ANTIPA, P. 601 / Pl: ~i / E: nct] (Reg) Fiecare dintre grinzile groase așezate pe părțile laterale ale coșului de pescuit pentru susținerea pereților acestuia.

SOR s. f. v. soră.

SOR s.m. (Bot.) Grup de sporangi situați pe dosul frunzei de ferigă. [< fr. sore, cf. gr. soros – grămadă].

SOR s. m. grup de sporangi pe dosul frunzelor, la ferigi. (< fr. sore)

sor pop. soră: căzu într’o amorțeală sor cu moartea ISP.

2) sor n., pl. inuz. urĭ (cp. cu lat. sûber, plută, coajă de stejar). Trans. Maram. Șoric, șoricĭ.

1) sor, V. soră.

soară sf vz soră

soare² sf vz soră

soră [At: CORESI, EV. 97 / V: (îrg) sor, ~roră, suroră, (îvr) soară / Pl: surori, (înv) ~rori, (reg) ~re, ~ri / E: ml soror] 1 sf Persoană de sex feminin considerată în raport cu copii acelorași părinți ori aceluiași tată sau aceleiași mame. 2 sf (Îs) ~ bună (dulce sau dreaptă) Soră care are ambii părinți comuni cu frații săi. 3 sf (Îs) ~ de lapte Fată care a supt în aceeași perioadă cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. 4 sf (Îs) ~ vitregă, (reg) ~ de lingură, ~ de scoarță Fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț ori cu copiii rezultați din noua căsătorie. 5 sf (Îas) Fiică nelegitimă considerată în raport cu copiii din legături diferite sau cu copiii legitimi ai aceluiași părinte. 6 sf (Pop; îs) ~ de cruce Prietenă nedespărțită a cuiva, de care este legată prin jurământ până la moarte. 7 sf (Îs) ~ de mire (sau de ginere ori de mireasă) Fată care însoțește mirele sau mireasa la cununie și care are anumite atribuții în ceremonia nunții Si: (reg) drușcă (1). 8 sf (Îla) ~ cu moartea Strașnic. 9 sf (Reg; îe) A se face ~ cu drumul A umbla mult. 10 sf (Îc) Sor-cu-frate Plantă erbacee cu tulpina erectă, simplă sau ramificată, cu flori galbene-aurii dispuse într-un spic unilateral Si: (reg) carpenă, ciormoiag, miazănoapte, scrabă¹, frate-cu-sor, fratele-și-sora, grâul-prepelițelor, grâu-negru (Melampyrum nemorosum). 11 sf (Bot; îac) Ciormoiag (Melampyrum arvense). 12 sf (Reg; îc) ~ra-soarelui Floarea-soarelui (Helianthus annuus). 13 sf (Reg) Ziua care urmează unei sărbători religioase. 14 sf (Reg; lpl) Cele două fire de pe ițul dinainte sau dinapoi. 15 sf (Reg) Copileț la tulpina porumbului. 16-17 sf, a (Fig) (Ceea) ce are afinități comune. 18-19 sf, a (Fig) (Ceea) ce se înrudește cu altceva. 20-21 sf, a (Ccr) (Țară, limbă etc.) care are aceeași origine cu alta. 22-23 sf (Fig) Ființă sau lucru care însoțește pe cineva în mod constant Si: prietenă, tovarășă. 24 sf (Fam; Vc) Termen de adresare pentru o femeie în semn de intimitate, prietenie, dragoste etc. 25 sf Cel mai mic grad în ierarhia călugărească din mănăstirile de femei. 26 sf Femeie care este soră (25). 22 sf (Șîs ~ de caritate, ~ de ocrotire sau urmat de determinări care indică felul) Infirmieră.

suroră sf vz soră

SORĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu frații săi (indiferent de sex). Pe sora lui Octav am găsit-o în capul scărilor, coborînd, încheindu-și mănușile. C. PETRESCU, S. 165. Și iarăși mi-e gîndul la patru nepoți, Copii ai surorilor mele. COȘBUC, P. II 295. Poate că acesta-i vestitul Ochilă... nepot de soră lui Pîndilă. CREANGĂ, P. 244. ◊ (În forma sor) Dragă sor, moartă cu dor După dulce frățior. TEODORESCU, P. P. 127. ◊ (În metafore și comparații) Și dîndu-i zînele-adăpost Trăia cu ele soră. COȘBUC, P. I 67. ◊ (Urmat de un adjectiv posesiv; în forma nearticulată) În trăsură am stat... cu mama și cu soră-mea. SAHIA, N. 55. Se vede că a avut vro ceartă cu soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. ◊ Soră bună = soră care are amîndoi părinții comuni cu ai fraților săi. Soră vitregă = soră care are numai unul dintre părinți comun cu frații săi. Soră de scoarță = fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau copiii celuilalt soț. Această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță și de mama cea vitrigă. CREANGĂ, P. 283. Soră de lapte = fată care a supt deodată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Expr. Soră cu moartea = (ca determinativ pe lîngă anumite substantive) foarte mare, grozav. Juruiau gospodarii o bătaie hoțului, soră cu moartea. SADOVEANU, O. VII 358. Făt-Frumos... căzu într-o amorțeală soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 106. ◊ Compuse: (Bot.) sora-soarelui = floarea-soarelui, v. floare; (în forma sor) sor-cu-frate = nume purtat de două plante erbacee cu flori galbene-aurii, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Familiar, la vocativ) Termen cu care ne adresăm unei femei care nu ne este rudă, în semn de intimitate, prietenie sau dragoste; dragă. Să mai bată, soro, vîntul, Dac-o vrea. COȘBUC, P. I 224. Ia poftim, soro, mai bine să mîncăm ceva. CREANGĂ, A. 60. 3. Fig. Tovarășă; prietenă. Cucu-ntreabă: Unde-i sora viselor noastre de vară? EMINESCU, O. I 121. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități comune. De sute de ani, două țări surori... Moldova noastră și Valahia... se sfîșie și se mănîncă între dînsele. CREANGĂ, A. 162. [Italie] tu vii ca un cîntec de soră la sora ce-n lume s-a dus. EMINESCU, O. IV 36. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad călugăresc. Sus, în deal, la mănăstire, Plînge sora-ntr-o grădină... Dup-a lumii fericire. ALECSANDRI, P. A. 42. 5. (Uneori determinat prin «de caritate») Infirmieră. Cele cîteva surori de caritate își dădeau toată osteneala să strecoare în sufletele acestor țărani bolnavi binefăcătoarea putere a nădejdii. MIRONESCU, S. A. 123. 6. (În expr.) Soră de mireasă = drușcă. Anca și Persida erau surori de mireasă și seca Lena le făcuse haine la fel. SLAVICI, O. II 40. – Forme gramaticale: gen.-dat. (familiar) sorei (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 224, 4/1), (urmat de un adj. pos.) soru-. – Variante: suroră (D. ZAMFIRESCU, R. 276, TEOSORESCU, P. P. 509), sororă (MARIAN, NU. 632), (învechit și popular) sor, surori și (rar) sori (ALECSANDRI, P. I 196), s. f.

SORORĂ s. f. v. soră.

SORĂ surori f. (folosit și ca termen de adresare) 1) Persoană de sex feminin luată în raport cu altă persoană născută din părinți comuni. ~ bună (sau dreaptă, adevărată). ◊ ~ vitregă soră numai după tată sau numai după mamă. ~ cu moartea strașnic, grozav. Sor-cu-frate plantă erbacee semiparazită, cu frunze opuse și cu flori grupate în spice sau în raceme terminale, având fructul o capsulă. ~ de caritate infirmieră. 2) Călugăriță de gradul cel mai mic. [G.-D. surorii] /<lat. soror

sor-cu-frate f. plantă cu florile galbene-aurii, crește prin păduri, joacă un rol în descântece și fermece (Melampyrum nemorosum).

soră f. 1. fiică născută de aceiași părinți sau numai din unul dintr’înșii; 2. titlu dat unor călugărițe: soră de caritate; 3. fig. se zice de lucrurile care au multe raporturi între ele: poezia și muzica sunt surori; 4. odrasla porumbului (V. frate). [Vechiu-rom. și pop. sor = lat. SOROR].

sor-cu-fráte m. (V. sor 1). Vest. Scrab.

sóră și (rar) suróră, pl. surorĭ și (vechĭ) sororĭ (lat. sŏror, de unde vine și vechea formă soru, ĭar suroră, din ac. sororem saŭ refăcut din pl. sorores; it. suora dim. sorella; sic. soru, pv. sor, fr. soeur. V. surată). Fiică a aceluĭașĭ tată și a aceleĭașĭ mame saŭ (dacă e vitrigă) numaĭ al unuĭa din eĭ față de altă soră saŭ de un frate. Epitet prietenesc adresat uneĭ femeĭ: adevărat să fie, soro? Titlu dat uneĭ călugărițe înainte de a fi numită „maĭcă”: sora Metania. Soră de caritate, îngrijitoare de bolnavĭ saŭ de rănițĭ. Soră de lapte, fată care a supt de la aceĭașĭ doĭcă de la care a supt și alt copil. Cele noŭă surori, muzele. Fig. Înrudit, asemenea: muzica e soră cu poezia. A mînca o bătaĭe soră cu moartea, a suferi o bătaĭe cruntă. – Vechĭ, azĭ vest și sor (din nom. soror) și soru-. În soru-mea, soru-ta, soru-sa și sor-mea, sor-ta, sor-sa, ĭar dacă ce consinderă eliziune din soră, atuncĭ se poate scrie sor’mea, sor’ta, sor’sa, ca și sor cu orĭ sor’cu.

sorórĭ, pl., V. soră.

suróră, V. soră.

sor s. m., pl. sori

sor-cu-frate (plantă) s. m.

soră¹ (grad de rudenie; călugăriță) s. f., g.-d. art. surorii, voc. soro/soră; pl. surori (Dragă soro/soră! Soră, de când ești la mănăstirea asta?)

!soră² (infirmieră) s. f., g.-d. art. sorei/surorii, voc. soră; pl. sore/surori (Dacă ai nevoie de un antinevralgic, cere-i soreil; Soră, mă doare capul!; surori medicale)

sor-cu-frate (plantă) s. m.

soră² (infirmieră) s. f., g.-d. art. sorei; pl. surori

soră¹ (grad de rudenie) s. f., g.-d. art. surorii; pl. surori

sor-cu-frate s. m.

soră s. f., g.-d. art. (grad de rudenie) surorii, (personal sanitar) sorei; pl. surori

soră, gen. surorii

surorii (v. soră)

soră, surorii, gen. a., -rori pl.

SOR s. v. șorici.

sor s. v. ȘORICI.

SOR-CU-FRATE s. v. ciormoiag, condroniu.

SOR-CU-FRATE s. (BOT.; Melampyrum nemorosum) (reg.) carpenă, ciormoiag, miazănoapte, scrab, frate-cu-sor, grâul-prepelițelor, grâu-negru.

SORĂ s. v. copil.

SORĂ s. v. infirmieră.

sor-cu-frate s. v. CIORMOIAG. CONDRONIU.

SOR-CU-FRATE s. (BOT.; Melampyrum nemorosum) (reg.) carpenă, ciormoiag, miazănoapte, scrab, frate-cu-sor, grîul-prepelițelor, grîu-negru.

soră s. v. COPIL.

SORĂ s. (MED.) infirmieră, (Transilv.) velteriță, (înv.) spitalagioaică. (~ la o clinică.)

sor (-ruri), s. n. – Piele rasă de porc. Origine incertă. Probabil trebuie admisă o formă vulgară sūs, *sūris „porc”, (în loc de sūs, suis), ca mus, mūris, ōs, ōris etc. Der. din lat. *sūbĕr „plută” (Candrea; Scriban) nu pare posibilă. Se folosește în Tran. și Maram. – Der. șorici (var. șoric, Mold. cioric(i), Banat sor()lic), s. n. (piele rasă de porc), care trebuie să provină din lat. vulgară suericulum, cuvînt ce apare în notele tironiene, fără explicație, între diferitele feluri de produse porcine (după Cihac, II, 341, din pol. skwarek, sb., cr. čvarek „jumări”; după Graur 188, din țig. čor „barbă”).

soră (-surori), s. f. – Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți. – Var. înv. sor rar suroră. Mr. sor(ă), megl. soră. Lat. soror (Pușcariu 1608; REW 8102), cf. vegl. saur, v. it. suora (calabr. suora, sora, sorura), sard., prov. sorre, fr. soeur, cat., sp., v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la decl. s. f., dar se mai folosește în Trans. de V. și în anumite expresii, cum ar fi sor cu frate, s. m. (plantă, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru pl. imparisilabic, cf. și noră, om. Der. sorică, s. f. (Maram., Bucov., sora mai mică); surată (mr. surata), s. f. (soră de suflet; soră, titlu de prietenie; prietenă, camaradă), format ca fîrtat, v. aici (de la un lat. *sororiāta < sororiāre, după Pascu, I, 158; legătura cu sl. sestra › posestrima, sugerată de Candrea, nu prezintă interes); surăție, s. f. (frăție de suflet); însurăți vb. refl. (a se înfrăți: a lega prietenie); surioară, s. f. (dim. de la soră); însorări, vb. (Mold., a asocia, a uni două gospodării țărănești). Din rom. provine mag. szúráta (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23).

sor¹, sori, s.m. (reg.) fiecare dintre grinzile groase așezate pe părțile laterale ale coșului de pescuit, pentru susținerea pereților acestuia.

sor, soruri, s.n. – Șoric (de porc). (Maram., Trans.). – Cf. lat. solum „talpă, suprafață” (MDA).

sor, -uri, s.n. – Șoric (de porc). – Cf. lat. solum „talpă” (MDA).

-SOR „grup, grămadă, cuib, agregat”. ◊ gr. soros „grămadă” > fr. -sore, engl. id. > rom. -sor.

SOR (gr. soros, „grămadă”) s. m. Grup compact de sporangi așezat pe fața inferioară a frunzelor mature la ferigi. În funcție de specie, pot fi liniari, rotunzi, oblongi sau eliptici, dispuși de obicei în șiruri regulate, uneori foarte deși, acoperind în mare parte suprafața frunzei.

Sor, -ea, -eață, -enghea, -eni, -ești, -ete, -ici, -iecști, -icu, -in v. Soare 4 – 10.