sonerie sf [At: CARAGIALE, O. II, 37 / V: (rar) ~năr~, (reg) sun~ / Pl: ~ii / E: fr sonnerie] 1 Dispozitiv de semnalizare acustică, acționat electric sau mecanic, care emite sunete intermitente, prin lovirea unui mic clopot cu un ciocănel. 2 (Pex) Sunet produs de sonerie (1). 3 (Îs) ~ electrică Sonerie în care ciocănelul este acțonat de un electromagnet. 4 Buton care, prin apăsare, declanșează mecanismul unei sonerii (3).

SONERIE, sonerii, s. f. Aparat compus dintr-un electromagnet, al cărui circuit electric se poate închide prin apăsare pe un buton, și dintr-un ciocănel, care lovește înțr-un clopoțel și face să se audă sunete de semnalizare; p. ext. sunetul produs de clopoțel. Cutare institutor pensionar se gîndea să-și instaleze sonerii de alarmă în toate părțile gospodăriei. SADOVEANU, O. VI 385. O sonerie chema strident, metalic și continuu. C. PETRESCU, Î. II 158. ♦ Mică instalație, prevăzută cu un buton, prin care se pune în funcție aparatul descris mai sus. Pe jumătate adormit încă, Horia Țincoca bîjbîise cu mîna soneria de la capătul patului. C. PETRESCU, A. 376. Unul din ei se înălță în vîrful picioarelor și apăsă pe sonerie. SAHIA, U.R.S.S. 189. ♦ Mic clopot metalic care produce sunete intermitente cînd este lovit de un ciocănel activat prin intermediul unei pîrghii.

SONERIE s.f. Instalație de semnalizare acustică compusă dintr-un electromagnet și un ciocănel care lovește într-un clopoțel; (p. ext.) sunet produs de clopoțel. [Gen. -iei. / < fr. sonnerie].

SONERIE s. f. 1. instalație de semnalizare acustică, dintr-un electromagnet și un ciocănel care lovește într-un clopoțel. 2. buton care declanșează o asemenea instalație. 3. mecanism care permite unui orologiu deșteptător, unui telefon etc. să sune. (< fr. sonerie, it. soneria)

SONERIE ~i f. 1) Dispozitiv de semnalizare sonoră. 2) Sunet produs de acest dispozitiv. [G.-D. soneriei] /<fr. sonnerie

sonerie f. clopoțel electric.

*soneríe f. (fr. sonerie). Instalatiune electrică care face să sune un clopoțel pin care cineva anunță c’a venit la poarta ta saŭ pin care stăpînu cheamă servitoriĭ.

sonărie sf vz sonerie

sunărie sf vz sonerie

sonerie s. f., art. soneria, g.-d. art. soneriei; pl. sonerii, art. soneriile (desp. -ri-i-)

sonerie s. f., art. soneria, g.-d. art. soneriei; pl. sonerii, art. soneriile

sonerie s. f., art. soneria, g.-d. art. soneriei; pl. sonerii, art. soneriile

sonerie

SONERÍE (< fr.) s. f. 1. Dispozitiv de semnalizare acustică, care emite sunete intermitente prin lovirea unui mic clopot cu un ciocănel. ◊ S. electrică = s. al cărui ciocănel este acționat de un electromagnet. Inventată (1835) de germanul Christian Neeff (1782-1849). 2. Butonul cu ajutorul căruia se închide și se întrerupe circuitul electric al unei sonerii electrice.