3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

solitar, ~ă [At: AR (1830), 791/22 / V: (rar) ~iu, ~ie / Pl: ~i, ~e / E: fr solitaire, lat solitarius] 1 a (D. locuri, arbori etc.) Care este plasat mai la o parte sau departe de alte așezări omenești, ori departe unul de altul Si: dosit2 (2), ferit1 (4), izolat, lăturalnic, liniștit, pustiu, rătăcit, răzleț, retras, singuratic (4), stingher, (rar) pribeag, (îvp) secret, (înv) singurat, (îvr) singureț, (reg) lăturaș, lăturiș. 2 (D. gânduri, meditație sau d. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care se petrece în singurătate. 3 (Bot; d. flori, frunze) Izolat. 4 (D. călătorii pe mare) Care este făcut de unul singur. 5 (Asr; d. ținuturi, drumuri etc.) Pustiu. 6-7 smf, a (Persoană) care trăiește și acționează etc. departe de alți oameni Si: izolat, răzleț, rătăcit, retras, sihastru, singur (1), singuratic (1), (rar) însingurat, pustnic, (înv) retirat, (îvr) singurățit. 8 av În mod solitar (7). 9-10 smf, a (Persoană) separată de societate Si: izolat, răzleț, rătăcit, retras, sihastru, singur (3), singuratic (2), (rar) însingurat, pustnic, (înv) retirat, (îvr) singurățit. 11 av În mod solitar (10). 12 sm Mistreț bătrân care trăiește izolat de turmă. 13 sn Diamant sau briliant mare care se montează pe o bijuterie singur sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici Si: (înv) singuratic (10).

SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Piatră prețioasă (în special diamant de mare valoare) montată singură la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

SOLITÁR1, solitare, s. n. Piatră prețioasă, în special diamant de mare valoare, montat singur la o bijuterie sau ieșind în evidență dintr-un grup de pietre mai mici. Cea mai tînără avea numai două solitare admirabile în urechi și unul la deget. DUMITRIU, B. F. 161.

SOLITÁR2, -Ă, solitari, -e, adj. Care se găsește singur, deoparte; izolat, singuratic. Ieri am găsit pe banca solitară Din parc un biet mănunchi de flori trecute. IOSIF, P. 36. În castelul de pe stîncă, la fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie și privește-n noapte-afară. COȘBUC, P. I 119. Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stîncă solitară. ALECSANDRI, P. A. 161. ♦ (Substantivat, m.) Mistreț bătrîn care trăiește stingher. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. Văzduhul scînteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe cîmpul solitar. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Bot.; despre organe ale plantelor) Singur, izolat. Flori solitare, lung pedunculate. FLORA R.P.R. II 129.

SOLITÁR, -Ă adj. Singur, singuratic, izolat. ♦ Pustiu, neumblat. ♦ Care trăiește retras; retras, iubitor de singurătate. // s.n. Diamant mare care se montează de obicei la un inel. [Cf. fr. solitaire, it. solitario, lat. solitarius].

SOLITÁR, -Ă I. adj. (și adv.) singur, singuratic, izolat. ◊ pustiu, neumblat. ◊ (și s.) care trăiește retras; iubitor de singurătate. II. s. n. diamant mare care se montează de obicei la un inel. (< fr. solitaire, lat. solitarius)

SOLITÁR2 ~e n. Diamant montat singur la o bijuterie sau într-un grup de piese mai mici. /<fr. solitaire, lat. solitarius

SOLITÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care se găsește singur; singuratic; izolat. 2) (despre locuri) Care se află în depărtare; situat departe. Parc ~. 3) (despre ființe) Care trăiește singur; singuratic. /<fr. solitaire, lat. solitarius

solitar a. singuratic: ziduri, ruine pe câmpul solitar EM.

*solitár, -ă adj. (lat. solitarius, d. solus, singur). Singuratic: om solitar, castă solitară. Bot. Floare solitară, care e singură pe cotoru eĭ. Cerceĭ solitarĭ, de care atîrnă un singur diamant mare (și ca subst). Subst. Mistreț maĭ bătrîn care umblă izolat și păzește cîrdu. Adv. A trăĭ solitar. V. răzleț.

*ténie f. (lat. táenia, vgr. tainia). Med. Un lung verme intestinal numit și cordică, panglică și verme solitar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

solitár1 adj. m., pl. solitári; f. solitáră, pl. solitáre

solitár adj. m., pl. solitári; f. sg. solitáră, pl. solitáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SOLITÁR adj., s. 1. adj. izolat, retras, singur, singuratic, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 2. adj. (BOT.) singur, unic. (Flori ~; frunze ~.) 3. adj. izolat, pribeag, rătăcit, răzleț, singur, singuratic. (Se uita la un nor ~.) 4. s. (înv.) singuratic. (Inel cu un ~ splendid.)

SOLITAR adj., s. 1. adj. izolat, retras, singur, singuratic, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 2. adj. (BOT.) singur, unic. (Flori ~, frunze ~.) 3. adj. izolat, pribeag, rătăcit, răzleț, singur, singuratic. (Se uita la un nor ~.) 4. s. (înv.) singuratic. (Inel cu un ~ splendid.)

Intrare: solitar (adj.)
solitar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • solitar
  • solitarul
  • solitaru‑
  • solita
  • solitara
plural
  • solitari
  • solitarii
  • solitare
  • solitarele
genitiv-dativ singular
  • solitar
  • solitarului
  • solitare
  • solitarei
plural
  • solitari
  • solitarilor
  • solitare
  • solitarelor
vocativ singular
plural
Intrare: solitar (s.n.)
solitar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • solitar
  • solitarul
  • solitaru‑
plural
  • solitare
  • solitarele
genitiv-dativ singular
  • solitar
  • solitarului
plural
  • solitare
  • solitarelor
vocativ singular
plural
Intrare: vierme solitar
vierme solitar substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vierme solitar
  • viermele solitar
plural
  • viermi solitari
  • viermii solitari
genitiv-dativ singular
  • vierme solitar
  • viermelui solitar
plural
  • viermi solitari
  • viermilor solitari
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

solitar (adj.)

  • 1. Care se găsește singur.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: izolat singur singuratic attach_file 3 exemple
    exemple
    • Ieri am găsit pe banca solitară Din parc un biet mănunchi de flori trecute. IOSIF, P. 36.
      surse: DLRLC
    • În castelul de pe stîncă, la fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie și privește-n noapte-afară. COȘBUC, P. I 119.
      surse: DLRLC
    • Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stîncă solitară. ALECSANDRI, P. A. 161.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat masculin Mistreț bătrân care trăiește stingher.
      surse: DLRLC
    • 1.2. Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Flori solitare, lung pedunculate. FLORA R.P.R. II 129.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Despre locuri:
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: neumblat pustiu (adj.) attach_file un exemplu
      exemple
      • Văzduhul scînteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe cîmpul solitar. EMINESCU, O. I 69.
        surse: DLRLC
    • 1.4. adesea substantivat (Despre ființe) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

solitar (s.n.)

  • 1. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici).
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Cea mai tînără avea numai două solitare admirabile în urechi și unul la deget. DUMITRIU, B. F. 161.
      surse: DLRLC

etimologie: