2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Piatră prețioasă (în special diamant de mare valoare) montată singură la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

SOLITÁR2, -Ă, solitari, -e, adj. Care se găsește singur, deoparte; izolat, singuratic. Ieri am găsit pe banca solitară Din parc un biet mănunchi de flori trecute. IOSIF, P. 36. În castelul de pe stîncă, la fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie și privește-n noapte-afară. COȘBUC, P. I 119. Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stîncă solitară. ALECSANDRI, P. A. 161. ♦ (Substantivat, m.) Mistreț bătrîn care trăiește stingher. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. Văzduhul scînteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe cîmpul solitar. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Bot.; despre organe ale plantelor) Singur, izolat. Flori solitare, lung pedunculate. FLORA R.P.R. II 129.

SOLITÁR1, solitare, s. n. Piatră prețioasă, în special diamant de mare valoare, montat singur la o bijuterie sau ieșind în evidență dintr-un grup de pietre mai mici. Cea mai tînără avea numai două solitare admirabile în urechi și unul la deget. DUMITRIU, B. F. 161.

SOLITÁR, -Ă adj. Singur, singuratic, izolat. ♦ Pustiu, neumblat. ♦ Care trăiește retras; retras, iubitor de singurătate. // s.n. Diamant mare care se montează de obicei la un inel. [Cf. fr. solitaire, it. solitario, lat. solitarius].

SOLITÁR, -Ă I. adj. (și adv.) singur, singuratic, izolat. ◊ pustiu, neumblat. ◊ (și s.) care trăiește retras; iubitor de singurătate. II. s. n. diamant mare care se montează de obicei la un inel. (< fr. solitaire, lat. solitarius)

SOLITÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care se găsește singur; singuratic; izolat. 2) (despre locuri) Care se află în depărtare; situat departe. Parc ~. 3) (despre ființe) Care trăiește singur; singuratic. /<fr. solitaire, lat. solitarius

SOLITÁR2 ~e n. Diamant montat singur la o bijuterie sau într-un grup de piese mai mici. /<fr. solitaire, lat. solitarius

solitar a. singuratic: ziduri, ruine pe câmpul solitar EM.

*solitár, -ă adj. (lat. solitarius, d. solus, singur). Singuratic: om solitar, castă solitară. Bot. Floare solitară, care e singură pe cotoru eĭ. Cerceĭ solitarĭ, de care atîrnă un singur diamant mare (și ca subst). Subst. Mistreț maĭ bătrîn care umblă izolat și păzește cîrdu. Adv. A trăĭ solitar. V. răzleț.

*ténie f. (lat. táenia, vgr. tainia). Med. Un lung verme intestinal numit și cordică, panglică și verme solitar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

solitár1 adj. m., pl. solitári; f. solitáră, pl. solitáre

solitár2 s. n., pl. solitáre

solitár s. n., pl. solitáre

solitár adj. m., pl. solitári; f. sg. solitáră, pl. solitáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SOLITÁR adj., s. 1. adj. izolat, retras, singur, singuratic, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 2. adj. (BOT.) singur, unic. (Flori ~; frunze ~.) 3. adj. izolat, pribeag, rătăcit, răzleț, singur, singuratic. (Se uita la un nor ~.) 4. s. (înv.) singuratic. (Inel cu un ~ splendid.)

SOLITAR adj., s. 1. adj. izolat, retras, singur, singuratic, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 2. adj. (BOT.) singur, unic. (Flori ~, frunze ~.) 3. adj. izolat, pribeag, rătăcit, răzleț, singur, singuratic. (Se uita la un nor ~.) 4. s. (înv.) singuratic. (Inel cu un ~ splendid.)

Intrare: solitar
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • solitar
  • solitarul
  • solitaru‑
  • solita
  • solitara
plural
  • solitari
  • solitarii
  • solitare
  • solitarele
genitiv-dativ singular
  • solitar
  • solitarului
  • solitare
  • solitarei
plural
  • solitari
  • solitarilor
  • solitare
  • solitarelor
vocativ singular
plural
Intrare: vierme solitar
vierme solitar substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vierme solitar
  • viermele solitar
plural
  • viermi solitari
  • viermii solitari
genitiv-dativ singular
  • vierme solitar
  • viermelui solitar
plural
  • viermi solitari
  • viermilor solitari
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)