11 definiții pentru solitar (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

solitar, ~ă [At: AR (1830), 791/22 / V: (rar) ~iu, ~ie / Pl: ~i, ~e / E: fr solitaire, lat solitarius] 1 a (D. locuri, arbori etc.) Care este plasat mai la o parte sau departe de alte așezări omenești, ori departe unul de altul Si: dosit2 (2), ferit1 (4), izolat, lăturalnic, liniștit, pustiu, rătăcit, răzleț, retras, singuratic (4), stingher, (rar) pribeag, (îvp) secret, (înv) singurat, (îvr) singureț, (reg) lăturaș, lăturiș. 2 (D. gânduri, meditație sau d. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care se petrece în singurătate. 3 (Bot; d. flori, frunze) Izolat. 4 (D. călătorii pe mare) Care este făcut de unul singur. 5 (Asr; d. ținuturi, drumuri etc.) Pustiu. 6-7 smf, a (Persoană) care trăiește și acționează etc. departe de alți oameni Si: izolat, răzleț, rătăcit, retras, sihastru, singur (1), singuratic (1), (rar) însingurat, pustnic, (înv) retirat, (îvr) singurățit. 8 av În mod solitar (7). 9-10 smf, a (Persoană) separată de societate Si: izolat, răzleț, rătăcit, retras, sihastru, singur (3), singuratic (2), (rar) însingurat, pustnic, (înv) retirat, (îvr) singurățit. 11 av În mod solitar (10). 12 sm Mistreț bătrân care trăiește izolat de turmă. 13 sn Diamant sau briliant mare care se montează pe o bijuterie singur sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici Si: (înv) singuratic (10).

SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se găsește singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunză etc.) solitară = floare (sau frunză etc.) care crește singură pe tulpină. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Piatră prețioasă (în special diamant de mare valoare) montată singură la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.

SOLITÁR1, solitare, s. n. Piatră prețioasă, în special diamant de mare valoare, montat singur la o bijuterie sau ieșind în evidență dintr-un grup de pietre mai mici. Cea mai tînără avea numai două solitare admirabile în urechi și unul la deget. DUMITRIU, B. F. 161.

SOLITÁR, -Ă adj. Singur, singuratic, izolat. ♦ Pustiu, neumblat. ♦ Care trăiește retras; retras, iubitor de singurătate. // s.n. Diamant mare care se montează de obicei la un inel. [Cf. fr. solitaire, it. solitario, lat. solitarius].

SOLITÁR, -Ă I. adj. (și adv.) singur, singuratic, izolat. ◊ pustiu, neumblat. ◊ (și s.) care trăiește retras; iubitor de singurătate. II. s. n. diamant mare care se montează de obicei la un inel. (< fr. solitaire, lat. solitarius)

SOLITÁR2 ~e n. Diamant montat singur la o bijuterie sau într-un grup de piese mai mici. /<fr. solitaire, lat. solitarius


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

solitár2 s. n., pl. solitáre

solitár s. n., pl. solitáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SOLITÁR adj., s. 1. adj. izolat, retras, singur, singuratic, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 2. adj. (BOT.) singur, unic. (Flori ~; frunze ~.) 3. adj. izolat, pribeag, rătăcit, răzleț, singur, singuratic. (Se uita la un nor ~.) 4. s. (înv.) singuratic. (Inel cu un ~ splendid.)

SOLITAR adj., s. 1. adj. izolat, retras, singur, singuratic, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 2. adj. (BOT.) singur, unic. (Flori ~, frunze ~.) 3. adj. izolat, pribeag, rătăcit, răzleț, singur, singuratic. (Se uita la un nor ~.) 4. s. (înv.) singuratic. (Inel cu un ~ splendid.)

Intrare: solitar (s.n.)
solitar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • solitar
  • solitarul
  • solitaru‑
plural
  • solitare
  • solitarele
genitiv-dativ singular
  • solitar
  • solitarului
plural
  • solitare
  • solitarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

solitar (s.n.)

  • 1. Diamant mare montat singur la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici).
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Cea mai tînără avea numai două solitare admirabile în urechi și unul la deget. DUMITRIU, B. F. 161.
      surse: DLRLC

etimologie: