SOI¹, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.

SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

soi⁴ [At: MANOLACHE DRĂGHICI, I. 13/26 / Pzi: ~esc / E: soi¹] 1-2 vtrp (Rar; c. i. animale) A (se) împerechea cu animale de rasă superioră pentru a da un soi¹ (14) mai bun. 3-4 vtrp (Rar; pex; c. i. animale) A (se) înnobila prin împerechere cu animale de soi¹ (14) mai bun. 5-6 (Pex) vtr (Reg) A (se) încrucișa.

soi⁵ vtr [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~esc / E: soi²] (Rar) 1-2 A (se) murdări.

soi³ s [At: A III, 18 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Lingură mare pentru urdă.

soi² sn [At: PANN, P.V. I, 158/24 / V: soaie / Pl: (rar) soaie, ~, (nob) ~uri / E: ns cf zoaie] (Pop) Slin (1) .

soi¹ sn [At: CARTE TREB. I, 80/22 / Pl: ~uri / E: tc soy, ngr σόι] 1 Manieră de a fi, de a se manifesta a cuiva sau a ceva, de a se desfășura a unei activități, a unui proces etc. Si: chip (47), fel (11), gen¹ (10), mod¹, (rar) tacâm, (îvp) seamă, (îrg) plasă², (reg) madea, stambă (10). 2 (Spc) Totalitatea caracterelor definitorii pentru un grup de ființe, de obiecte, de fenomene etc. Si: tip¹. 3 (Pex) Specie (5). 4 (Precedat de „tot” și urmat de pp „de”) Cuvânt care sugerează ideea de diversitate. 5 (Îla) De tot ~ul Variat. 6 (Îe) Un ~ de… Un lucru asemănător cu ... 7 (Îae) Ceva care pare să fie … 8 Grup de plante (de cultură) care aparțin aceleiași specii, varietăți sau subvarietăți și care posedă caracteristici ereditare comune de ordin morfologic, fiziologic și biochimic Si: (rar) rasă². 9 (Rar) Varietate de vin. 10 (Înv) Rasă². 11 (Înv) Sex (1). 12 (Îs) ~ul frumos Sexul slab. 13 Varietate de animale care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice, adesea obținută prin selecție artificială în scopul de a se ajunge la tipuri noi Si: rasă², subspecie, (pop) rudă¹, sămânță, (reg) strană. 14 Animal care face parte dintr-un soi (14). 15 (Îla) De ~ Care are calități deosebite. 16 (Îal) De rasă². 17 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 18 (Înv) Popor. 19 (Înv) Obârșie. 20 (Înv) Neam. 21 (Asr; îla) De ~ De seamă. 22-23 (Îs) ~ rău (sau bun) Persoană cu obiceiuri, comportări etc. rele (sau bune).

SOI¹, soaie, s. n. (Rar) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.

SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

SOI¹ s. n. (Rar) Strat murdar (de sudoare, de grăsime) depus pe obiecte; slin. Un biet funcționăraș în arhiva prefecturii, prăfuit, bătrîn și vai de el, ca toate dosarele cu care și-a împărțit soiul degetelor și cerneala violetă a călimării. POPA, B. 43. Cuțitele și furculițele ruginite, lingurile pline de soi și peste toate o muscărie ca-n toiul verii. SLAVICI, V. P. 90.

SOI², soiuri, s. n. Specie, varietate (de plante, de animale sau de produse fabricate); categorie, fel (de oameni). Luntrașul vorbea încet, spunînd felurite lucruri despre o sută și una soiuri de rațe. SADOVEANU, E. 178. Toate soiurile de buruieni luptau pentru viață pe solul crăpat din loc în loc. CAMIL PETRESCU, N. 89. Tot romînul care se mîndrește cu trecutul patriei sale simte dorința de-a ști ce soi de oameni au fost acei viteji care ne-au lăsat așa de glorioasă moștenire. ALECSANDRI, S. 25. La mese cînd se află, tot schimbă, poruncește... să-i dea alt soi de vin. NEGRUZZI, S. II 207. ◊ Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. Avînd un cocoș de soi, cu mare cheltuială a alergat... de a cumpărat și o găină, așișderea de soi. ISPIRESCU, L. 365. [Cîrjă] de lîngă Ștefan pleacă cu buni viteji de soi. ALECSANDRI, P. III 225. ◊ Expr. (Despre oameni) Soi rău v. rău² (I 1). ♦ Fel, categorie de lucruri. Doi feciori, în depărtări, ți i-a stins războiul! Și rămas-ai în oftări și te bate pe cărări Răul de tot soiul. NECULUȚĂ, Ț. D. 112. Multe soiuri de peisajuri am văzut prin deosebite țări. ALECSANDRI, C. 36.

SOͳ, soiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A murdări (cu grăsime, cu sudoare). Capul lui mare, afundat într-o pernă galbenă și soită cu nădușală. DELAVRANCEA, la TDRG.

SOÍ⁴, soiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înnobila o rasă de animale, prin împerecheri cu animale de soi mai bun. (Refl. pas.) Boii moldovenești... soindu-se cu ungurești, să fac mai arătoși. La TDRG.

SOI sóiuri n. 1) Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trăsături ereditare comune; specie. ◊ De soi de calitate superioară; ales; deosebit. 2) fam. Grup de ființe sau de obiecte ce se caracterizează printr-o anumită însușire; specie; gen; fel; categorie. /<turc. soy

1) soĭ n.. pl. urĭ (turc. soĭ, rasă, neam, familie, fel, nobleță; ngr. sói, alb. sîrb. bg. soĭ). Rasă, fel, specie, varietate: un cal (saŭ niște pepenĭ) de soĭ bun, curios soĭ de om era și el!. A fi soĭ, a fi de bună rasă: aceștĭ copiĭ, căt, pepenĭ nu-s soĭ! A fi de soĭ, a fi de bună rasa: un cal de soĭ. Soĭ răŭ, neam păcătos, neam vițios: acest copil e soĭ răŭ.

2) soĭ (Munt. vest) n., pl. inuzitat urĭ și soáĭe (Munt Mold.) pl. inuzitat soĭ (cp. cu zoaĭe). Slin, murdărie din grăsime depusă pe păr, pe haĭne ș. a.: soĭu de pe guler (Delv. la Tkt.), tarabă încleĭată de soaĭe (ChN. 2,26).

soaie¹ sf vz soi²

soaie² sf vz zoaie

șoi³ v vz șuia²