2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

sentenție sf vz sentință

SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.

SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.

maximă sf [At: MOLNAR, I. XI/19 / Pl: ~me / E: lat maxima, fr maxime] Gândire formulată concis, exprimând un principiu etic, o normă de conduită etc. Si: aforism, (liv) adagiu, sentință.

sântință sf vz sentință

sentență sf vz sentință

sentință sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 4 / V: (reg) săntan~, (pop) săn~, (reg) sătănție, săt~, (îrg) ~tență, (asr) ~tenție, (înv) ~ție, sân~, șet~, ~teție / Pl: ~țe și (rar) ~ți / E: lat sententia, fr sentence] 1 Hotărâre a unei instanțe judecătorești Si: (reg) proces. 2-3 (Pgn) Decizie (4-5). 4 Punct de vedere, opinie, apreciere etc. (cu caracter de concluzie). 5 Gândire formulată concis, care exprimă un principiu etic, o normă de conduită etc. Si: adagiu, aforism, dicton, maximă. 6 (Pgn) Decizie a unei comisii de arbitraj. 7 (Fig) Stigmatizare. 8 Deviză (3).

sentinție sf vz sentință

SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărîre, decizie a unei instanțe judecătorești. Desfășură hîrtia ce i se boțise în mînă și citi sentința curții marțiale a diviziei care osîndea la moarte prin ștreang pe sublocotenentul Svoboda. REBREANU, P. S. 23. Într-un proces pentru restituire de salar... tînărul Priboianu, printr-o sentință foarte bine motivată, a respins acțiunea ministerului ca nefundată. VLAHUȚĂ, O. A. III 22. Publicul numeros așteaptă cu nerăbdare ca un judecător aspru, care are să-și dea sentința. ALECSANDRI, O. P. 131. ◊ Sentință de moarte = sentință de aplicare a pedepsei cu moartea. Sta în fereastră neliniștit parcă aștepta sentința de moarte, nu știa ce să gîndească, nici gîndea ceva, era un amestec fără șir de icoane turburi, îmbătătoare. EMINESCU, N. 75. ♦ Fig. Veștejire, blam. Nu meritam aspra-ți sentință. CARAGIALE, O. III 214. 2. Maximă, aforism. Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare, pe mărgini cu portretele lui Platon și Pitagora și cu sentințe grecești. EMINESCU, N. 45. ◊ (Ironic) Păstrează înțeleptele-ți sentințe pentru copiii tăi. BOLINTINEANU, O. 364. ♦ Deviză. Minutu-acela-n veci mă muncește Ca o sentință e-n mintea mea. ALEXANDRESCU, M. 64.

SENTÍNȚĂ s.f. 1. Hotărâre, decizie a unei instanțe judecătorești. ♦ (Fig.) Blam. 2. Maximă, aforism. [< lat. sententia, cf. fr. sentence, it. sentenza].

SENTENȚIÁ vb. intr. a rosti o sentință. (< fr. sentencier)

SENTÍNȚĂ s. f. 1. hotărâre a unui tribunal pronunțată în instanță, a unei comisii de arbitraj. ◊ (fig.) blam. 2. maximă, aforism. (după fr. sentence, lat. sententia)

SENTÍNȚĂ ~e f. 1) Decizie a unei instanțe judecătorești. 2) Formulă lapidară conținând o cugetare sau un gând adânc, o normă de conduită; aforism; maximă. [G.-D. sentinței] /<lat. sententia, fr. sentence

sentență f. vorbă memorabilă, maximă ce conține o normă sau moralitate: sentențele filozofilor. V. sentință.

sentință f. 1. V. sentență; 2. deciziunea unui tribunal: sentință de moarte.

*sentență f., pl. e (lat. sententia, d. sentire, a simți, a gîndi, a judeca). Maximă, cugetare morală: sentențele luĭ Seneca. Hotărîre, deciziune, verdict: judecătoru pronunță sentența de moarte. – Fals sentință.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sentínță s. f., g.-d. art. sentínței; pl. sentínțe

sentențiá vb., ind. prez. 3 sg. sentențiáză

sentínță s. f., g.-d. art. sentínței; pl. sentínțe

arată toate definițiile

Intrare: sentenția
verb (V211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sentenția
  • sentențiere
  • sentențiat
  • sentențiatu‑
  • sentențiind
  • sentențiindu‑
singular plural
  • sentenția
  • sentențiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sentențiez
(să)
  • sentențiez
  • sentențiam
  • sentențiai
  • sentențiasem
a II-a (tu)
  • sentențiezi
(să)
  • sentențiezi
  • sentențiai
  • sentențiași
  • sentențiaseși
a III-a (el, ea)
  • sentenția
(să)
  • sentențieze
  • sentenția
  • sentenție
  • sentențiase
plural I (noi)
  • sentențiem
(să)
  • sentențiem
  • sentențiam
  • sentențiarăm
  • sentențiaserăm
  • sentențiasem
a II-a (voi)
  • sentențiați
(să)
  • sentențiați
  • sentențiați
  • sentențiarăți
  • sentențiaserăți
  • sentențiaseți
a III-a (ei, ele)
  • sentenția
(să)
  • sentențieze
  • sentențiau
  • sentenția
  • sentențiaseră
Intrare: sentință
sentință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sentință
  • sentința
plural
  • sentințe
  • sentințele
genitiv-dativ singular
  • sentințe
  • sentinței
plural
  • sentințe
  • sentințelor
vocativ singular
plural
sântință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sentență
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sentenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
senteție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sentinție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)