senor, ~ă smf vz senior²

SEÑOR s.m. Domn. [Pron. -nior. / < sp. señor].

SEÑOR [SENIOR] s. m. domn. (< sp. señor)

SENIOR¹, seniori, s. m. (în Evul Mediu, în Apusul Europei) Stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat; p. ext. nobil. [Pr.: -ni-or] – Din lat. senior.

SENIOR², -OARĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

senior¹ sm [At: STAMATI, D. / P: ~ni-or / A și: senior / Pl: ~i / E: lat senior] (Pe lângă un nume de familie; îoc junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul).

senior², ~ă [At: N. COSTIN, LET. II, 113/3 / P: ~ni-or / V: (înv) sin~ (S și: signor / P și: si-nior), (îvr) senor, sinor smf, siniore (S și: signiore / P și: si-niore) sm / Pl: ~i, ~e / E: fr seigneur, it signor, signore] 1 smf (Rar; de obicei urmat de numele de familie sau, rar, de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat sau cu o femeie (de neam, cu funcție înaltă etc.) Si: domn, (îvr) seniorie (1). 2 sm Stăpân al unui domeniu feudal din apusul Europei, asupra căruia își exercita și unele atribute ale puterii de stat. 3 sm (Pex) Nobil (1). 4-5 sf Soția unui senior² (2-3).

senior³, ~oară smf, a [At: DL / P: ~ni-or / Pl: ~i, ~oare / E: fr senior] (Îoc „junior”) 1-2 (Sportiv) care a depășit vârsta de 18 ani.

sinior, ~ă smf vz senior²

siniore sm vz senior²

sinor, ~ă smf vz senior²

SENIOR², -OARĂ, seniori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. n. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

SENIOR¹, seniori, s. m. (În evul mediu, în apusul Europei) Stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat; p. ext. nobil. [Pr.: -ni-or] – Din lat. senior.

SENIOR¹ adj. m. (Pe lîngă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Cel mai în vîrstă dintre doi oameni care poartă același nume și care trăiesc în același mediu. Primul portret cunoscut al lui Ion-vodă este acel ce l-am descoperit și cumpărat noi în 1862... la buchinistul Igel senior. HASDEU, I. V. 236. – Pronunțat: -ni-or.

SENIOR³, -OARĂ, seniori, -oare, s. m. și f. (Mai ales la pl.) Sportiv care a depășit vîrstă de 21 de ani (la băieți) sau de 18 ani (la fete). – Pronunțat: ni-or.

SENIOR², seniori, s. m. (În orînduirea feudală din apus) Stăpîn al unui domeniu feudal; nobil. Flutura în jurul persoanei sale o îngăduitoare aparență de senior. VORNIC, P. 188. – Pronunțat: -ni-or.

SENIOR, -OARĂ s.m. și f. Sportiv care a depășit vîrsta juniorilor. [Pron. -ni-or. / < fr. senior].

SENIOR s.m. Stăpîn al unei feude; (p. ext.) nobil. // adj. (De obicei pe lîngă un nume propriu) Care este mai în vîrstă, mai bătrîn; bătrînul, tatăl. [Pron. -ni-or. / < lat. senior, cf. fr. seigneur].

SENIOR¹ I. s. m. stăpân al unei feude; (p. ext.) nobil. II. adj. (după un nume onomastic) care este mai în vârstă, mai bătrân; tatăl (în raport cu fiul). (< lat. senior)

SENIOR², -OARĂ s. m. f. sportiv care a depășit vârsta juniorilor. (< fr. senior)

SENIOR² ~i m. (în opoziție cu junior) 1) Sportiv care a depășit vârsta juniorilor. 2) rar (pe lângă un nume de persoană) Tata în raport cu fiul. 3) fig. Persoana cea mai în vârstă dintr-o colectivitate. /<lat. senior

SENIOR¹ ~i m. 1) (în evul mediu) Mare feudal, stăpân al unui domeniu, care avea drept de suzeranitate asupra vasalilor săi. 2) (în unele țări europene; folosit și ca termen de adresare) Reprezentant al claselor avute. [Sil. -ni-or] /<fr. seigneur, it. signor, signore

senior m. 1. proprietar feudal, în evul mediu; 2. om de mare nobleță. ║ a. mai mare în vârstă, în opozițiune cu junior = mai tânăr.

*seniór m. (fr. seigneur, d. lat. sénior, -óris, maĭ bătrîn, d. senex, senis, bătrîn; it. signore, sp. señor. V. sire. Cp. cu preut, stareț). În evu mediŭ, mare boĭer din apusu Europeĭ, stăpînu unuĭ feud. Boĭer mare, om din înalta nobilime.

senior³ (tatăl) (desp. -ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senior² (stăpân feudal) (desp. -ni-or) s. m., pl. seniori

senior¹ (sportiv) (desp. -ni-or) adj. m., s. m., pl. seniori; adj. f., s. f. senioară, pl. senioare

senior¹ (sportiv) (-ni-or) adj. m., s. m., pl. seniori; adj. f., s. f. senioară, pl. senioare

senior³ (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr

senior² (stăpân feudal) (-ni-or) s. m., pl. seniori

senior (tatăl) s. m. (sil. -ni-or)

senior (sportiv) s. m., adj. m. (sil. -ni-or), pl. seniori; f. sg. senioară, g.-d. art. senioarei, pl. senioare

senior (stăpân feudal) s. m. (sil. -ni-or), pl. seniori

senior.

senior (lat., în opoziție cu iunior).

SENIOR s. (IST.) aristocrat, gentilom, nobil, patrician, (rar) magnat. (Un ~ din apusul feudal al Europei.)

senior (-ri), s. m. – Persoană mai în vîrstă; tată. Lat. senior (sec. XIX). – Der. senioral, adj., din fr. seigneurial; seniorie, s. f., din fr. seigneurie; monsenior, s. m., din fr. monseigneur.

À tout seigneur, tout honneur (fr. „Fiecărui senior, toată cinstea”). Aceasta e traducerea, ad litteram. Dar înțelesul este că trebuie să acordăm fiecăruia ce i se cuvine, după calitățile și meritele lui, după poziția și priceperea sa. Această veche și cunoscută zicală franceză aparține marelui autor anonim: poporul. Să-i recunoaștem deci acest merit, fiindcă… à tout seigneur, tout honneur! FOL.