SENIOR¹, seniori, s. m. (în Evul Mediu, în Apusul Europei) Stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat; p. ext. nobil. [Pr.: -ni-or] – Din lat. senior.

senior², ~ă [At: N. COSTIN, LET. II, 113/3 / P: ~ni-or / V: (înv) sin~ (S și: signor / P și: si-nior), (îvr) senor, sinor smf, siniore (S și: signiore / P și: si-niore) sm / Pl: ~i, ~e / E: fr seigneur, it signor, signore] 1 smf (Rar; de obicei urmat de numele de familie sau, rar, de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat sau cu o femeie (de neam, cu funcție înaltă etc.) Si: domn, (îvr) seniorie (1). 2 sm Stăpân al unui domeniu feudal din apusul Europei, asupra căruia își exercita și unele atribute ale puterii de stat. 3 sm (Pex) Nobil (1). 4-5 sf Soția unui senior² (2-3).

SENIOR¹, seniori, s. m. (În evul mediu, în apusul Europei) Stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat; p. ext. nobil. [Pr.: -ni-or] – Din lat. senior.

SENIOR², seniori, s. m. (În orînduirea feudală din apus) Stăpîn al unui domeniu feudal; nobil. Flutura în jurul persoanei sale o îngăduitoare aparență de senior. VORNIC, P. 188. – Pronunțat: -ni-or.

SENIOR s.m. Stăpîn al unei feude; (p. ext.) nobil. // adj. (De obicei pe lîngă un nume propriu) Care este mai în vîrstă, mai bătrîn; bătrînul, tatăl. [Pron. -ni-or. / < lat. senior, cf. fr. seigneur].

SENIOR¹ I. s. m. stăpân al unei feude; (p. ext.) nobil. II. adj. (după un nume onomastic) care este mai în vârstă, mai bătrân; tatăl (în raport cu fiul). (< lat. senior)

SENIOR¹ ~i m. 1) (în evul mediu) Mare feudal, stăpân al unui domeniu, care avea drept de suzeranitate asupra vasalilor săi. 2) (în unele țări europene; folosit și ca termen de adresare) Reprezentant al claselor avute. [Sil. -ni-or] /<fr. seigneur, it. signor, signore

senior m. 1. proprietar feudal, în evul mediu; 2. om de mare nobleță. ║ a. mai mare în vârstă, în opozițiune cu junior = mai tânăr.

*seniór m. (fr. seigneur, d. lat. sénior, -óris, maĭ bătrîn, d. senex, senis, bătrîn; it. signore, sp. señor. V. sire. Cp. cu preut, stareț). În evu mediŭ, mare boĭer din apusu Europeĭ, stăpînu unuĭ feud. Boĭer mare, om din înalta nobilime.

senor, ~ă smf vz senior²

sinior, ~ă smf vz senior²

siniore sm vz senior²

sinor, ~ă smf vz senior²

senior² (stăpân feudal) (desp. -ni-or) s. m., pl. seniori

senior¹ (sportiv) (desp. -ni-or) adj. m., s. m., pl. seniori; adj. f., s. f. senioară, pl. senioare

senior² (stăpân feudal) (-ni-or) s. m., pl. seniori

senior (stăpân feudal) s. m. (sil. -ni-or), pl. seniori

senior.

SENIOR s. (IST.) aristocrat, gentilom, nobil, patrician, (rar) magnat. (Un ~ din apusul feudal al Europei.)