SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

semăna¹ vt [At: PSALT. HUR. 111^v/22 / V: (pop) sam~ (Pzi: samăn și samen), săm~, (îvr) ~mena, ~mâna / Pzi: 1 semăn și (pop) seamăn, (reg) seamen, 2 semeni și (reg) semini, seamini, 3 seamănă, 4 semănăm, 5 semănați, seamănă / E: ml seminare] 1 (Fșa; c. i. semințe) A pune sau a arunca în pământ (pregătit), pentru a face să încolțească, să se dezvolte și să rodească. 2 (C. i. terenuri agricole) A pune semințele necesare unei culturi Si: a însămânța, (pop) a pune, (reg) a sămânța. 3 (Pop; c. i. persoane) A arunca boabe de grâu, de orez, bomboane, stafide etc. la Anul Nou, la nuntă etc., însoțind gestul de o urare. 4 (Rar; pex) A planta. 5 (Îvr) A îngropa. 6 (Îvr; îf sămăna) A zămisli. 7 (Pan; de obicei la participiu) A arunca în toate părțile Si: a împrăștia, a presăra, a risipi. 8 (Rar; fig; c. i. idei, principii, teorii, metode etc.) A propaga. 9 (Rar; fig; c. i. învățături morale, concepții, doctrine etc. religioase, divinitatea etc.) A propovădui (1). 10 (Fig; c. i. stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc., împrejurări nefavorabile etc.) A împrăștia, provocând efecte negative, nenorociri, necazuri etc.

semăna² vi [At: TETRAEV. (1574), 241 / V: (pop) săm~ (Pzi: samăn și samen, 2 sameni, 3 samănă și samână), (înv) ~mina / Pzi: 1 semăn și (pop) seamăn, (reg) semen, 2 semeni, 3 seamănă și (reg) seamână, 4 semănăm, 5 semănați, 6 seamănă / E: ml similare] 1 (De obicei udp „cu”) A avea înfățișarea, trăsături sau unele caracteristici, calități, defecte etc. (foarte) asemănătoare sau identice cu cele ale unei persoane, ale unei ființe, ale unui obiect etc. Si: a aduce, a se asemăna, a se asemui, a se apropia, (pop) a se lovi, (îrg) a se răduce¹ (1), (înv) a se arăduce, a se închipui, a se podobi (1), (reg) a se cumpăni, a semeri² (4). 2 (De obicei udp „a” sau prin c „că”, îvp, „ca și cum”, „cum ca”) A da impresia de ... 3 (De obicei udp „a” sau prin c „că”, îvp, „ca și cum”, „cum ca”) A părea¹.

SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A vârî în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

SEMĂNÁ¹, sémăn, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică planta în discuție sau ogorul plantat) A pune sau a arunca (cu mîna sau cu mașini speciale) sămînța în pămîntul pregătit, pentru a face să încolțească și să rodească; a însămînța. Să-mi dați de semănat borceag, mei, lucernă chiar, orz, ovăz și puțin porumb. MIHALE, O. 83. Grădinarul îl învață cum... să semene flori. ISPIRESCU, L. 164. Cine seamănă vînt culege furtună sau semeni cenușă, iese pulbere sau cînd semeni spini nu poți s-aduni smochine (= rău faci, rău găsești). Răsare unde nu-l semeni, se spune despre acela care apare deodată într-un loc unde prezența lui nu e nici așteptată, nici dorită. ◊ Fig. Cît sînge aste locuri setoase înghițiră! Cîte oase războiul aici a semănat! ALEXANDRESCU, P. 39. ◊ Absol. Tot ară și seamănă, Și din gură blas temă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 377. (Expr.) Seamănă, dar nu răsare v. răsări. 2. Fig. A propaga idei dăunătoare, a răspîndi zvonuri false, a lăsa în urma sa un rău, o nenorocire. Apele vin mai mari ca niciodată, surprinzînd oamenii și semănînd în drumul lor prăpădul. BOGZA, C. O. 101. Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii:... să ridicăm stavili, să semănăm zavistia și ura și să însuflăm lăcomia... prăzilor. RUSSO, O. 30.

SEMĂNÁ², sémăn și seámăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu cineva; a se asemui, a se asemăna, a aduce cu cineva. Nu semănau amîndouă surorile. Fiecare era frumoasă în felul ei. VLAHUȚĂ, O. A. I 108. Azi le semeni tuturor La umblet și la port, Și te privesc nepăsător C-un rece ochi de mort. EMINESCU, O. I 192. Nu voi vorbi... nici de farmecul ochilor ei, nici de glasul ei ce semăna cu suspinul amorului, nici de a ei talie mlădioasă. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) = a semăna mult cu altul, a fi leit altul. Îmi seamănă mie... bucățică tăietă. ALECSANDRI, T. I 173. ◊ Refl. reciproc (Cu pronunțare regională) Sîntem amîndoi prietini și tovarăși de 30 de ani; ne-am deprins unul cu altul, ne sămănăm în toate, parc-am fi făcuți tot pe-un calup. ALECSANDRI, T. 1231. 2. A părea, a arăta că..., a da impresia de... Băiatul nu e așa prost cît seamănă. NEGRUZZI, S. I 65. El sta înfipt pe șea și atît de neclintit, încît omul și dobitocul semănau un trup, un centaur. id. ib. 42. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «a» și indicînd obiectul comparației) Băgară de seamă că hainele lor sînt murdare și terfelite de bucate, încît nu mai semăna a haine puse pe om. ISPIRESCU, L. 40. Armele să-ți oțelești, Hainele să-ți priminești, Ca să pari un biet sărac, Să nu semeni a Novac. ALECSANDRI, P. P. 144. La tulpina nucului Cîntă muma cucului, Și mai sus, pe vîrf de nuc, Îmi cîntă drăguțul cuc: Unde-l auz, Mă usuc, Parcă seamăn a pierdut. TEODORESCU, P. P. 345.

A SEMĂNÁ² seámăn intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a se asemăna; a se asemui. Seamănă cu fratele său. ◊ ~ ca două picături de apă a avea foarte multe trăsături comune. 2) A avea aparența (de); a fi în aparență; a da semne (de); a părea; a se arăta. /<lat. similare

A SEMĂNÁ¹ seámăn tranz. 1) (semințe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolți și a crește); a însămânța. ~ grâu. ◊ Culege ce-ai semănat se spune, când cineva trebuie să suporte consecințele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presăra cu semințe de cereale dorind fericire în Noul An. 3) fig. A împrăștia uniform pe o suprafață. ~ flori în calea cuiva. 4) fig. (idei, gânduri, intrigi etc.) A face să devină cunoscut unui cerc larg de persoane; a răspândi; a propaga. /<lat. seminare

semănà v. a fi asemenea: seamănă cu tată-său. [Lat. SIMILARE].

semănà v. 1. a pune semânța în pământ ca să răsară și să producă fruct: seamănă grâu; 2. fig. a răspândi, a întinde: a semăna calea cu roze, a semăna vrajbă. [Lat. SEMINARE].

samăna vt vz semăna¹

sămăna¹ v vz semăna¹

sămăna² v vz semăna²

semâna v vz semăna¹

semena v vz semăna¹

semina v vz semăna²

3) seámăn V. intr. V. semăn 2.

2) seámăn v. tr. V. semăn 1.

1) sémăn (Munt.) și seámăn (Trans.), a semâná v. tr.(lat. sémino, semináre, id.; it. seminare, pv. semnar, fr. semer, sp. sembrar, pg. semear. V. seminar). Pun sămînța în pâmînt ca să răsară: el seamănă grîŭ, tu semeni un cîmp. Fig. Răspîndesc: a semăna discordie. Fac din ainte: seamănă la tinereță ca să aĭ ce să culegĭ la bătrineță. V. plantez, însemînțez.