3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, bumbac, mătase etc. înfășurate în formă de colac, în vederea unor operațiuni de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula ferăstrăului.Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (Înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

SCUL, sculuri și scule, s. n. Legătură mare de fire de lînă, de bumbac, de mătase etc. înfășurate în formă de colac. Au luat acele trei scule de mătasă și a ieșit afară cu ele dinaintea curții. SBIERA, P. 31. Cînd te văd sara pe-afară, Arde inima-mi cu pară. Cînd șăzi pe prispă din dos, Cu capul plecat în jos, Cu sculul pe după cap, Cu matasa trasă-n ac. SEVASTOS, C. 127. Voinea... Vamă le lua, Fir și ibrișim Și postav d-ăl bun, Sculuri de bumbac. TEODORESCU, P. P. 86.

SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Unealtă; instrument. Cînd a pornit rădvanul cu mireasa... vioara lui Mură... nu mai era sculă de lemn, ci inimă zbuciumată. GALACTION, O. I 74. Voi arăta... cari sînt... sculele de cari se servește poporul nostru pentru a pescui în aceste ape. ANTIPA, P. 81. Sculele... ce slujesc în lemnăria propriu-zisă sînt: barda... briceagul... ciocanul... cleștele. PAMFILE, I. C. 115. ♦ Fig. Persoană sau lucru de care se folosește cineva pentru a săvîrși o faptă (de obicei necinstită). Oboseala nu m-a ucis, n-a vrut să fie o sculă în slujba dracului care îmi vrea moartea. VISSARION, B. 229. ♦ Partea activă cu care acționează o unealtă. Pînza de oțel constituie scula ferăstrăului. 2. (Învechit și arhaizant, mai ales la pl.) Lucru de preț, giuvaer, bijuterie. Fură uciși în cazne, după ce spuseseră unde aveau ascunși banii și sculele de preț. CAMIL PETRESCU, O. II 292. Catîri cu saci de bani, întregi bazare De-arginturi, scule, repede-ncărcate... Se duc spre munți. IOSIF, P. 26. Multe averi și case mari s-au ridicat în București, după ciuma lui Caragea, din sculele și banii bieților bolnavi. GHICA, S. 32. ♦ Fig. Persoană care se deosebește de ceilalți prin ceva în bine sau (ironic) în rău. V. poamă. Maică-mea, cum îl văzu, se uită la dînsul lung și cercetător...Bine, frate, da ce pacate-s cu d-ta? întrebă iarăși maică-mea pe tată-mio; da scula asta unde o mai găsiși? HOGAȘ, DR. II 151. Omul e tot aceeași sculă Și... experiența ce-a cîștigat e nulă! MACEDONSKI, O. I 260. Sînt sătulă De-așa sculă. PANN, P. V. II 108.

SCUL ~uri n. Legătură de fire textile înfășurate în formă de colac. /<ngr. skouli

SCÚLĂ ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat și acționat manual în vederea executării unei operații de muncă; unealtă; instrument. 2) Parte activă a unei mașini-unelte care vine în contact direct cu materialul ce se prelucrează. 3) fig. Persoană care se distinge prin ceva (în bine sau în rău). Bună ~ mai ești!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

scul n. jurubiță de fire toarse: sculuri de mătase. [Gr. mod.].

sculă f. 1. unealtă: scule pentru meseriași; 2. podoabă de pietre scumpe: scule și bani; 3. fam. persoană distinsă, în bine sau în rău; o sculă de om. [Origină necunoscută (gr. mod. SKULA însemnează scul, jurubiță)].

scul n., pl. urĭ (ngr. skuli, caĭer, furcă). Sud. Legătură de 30-40 de jurubițe la rîșchitor. – În nord. caleap. În Maram. scul = jurubiță.

scúlă f., pl. e (ngr. skúla, furcă de tors). Vechĭ. Giuvaier, breloc. Azĭ. Unealtă, instrument: sculele zidaruluĭ Fig. Iron. Podoabă, tacîm, pramatie, om cu defect: ce mai sculă și bețivanu cela!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scúlă s. f., g.-d. art. scúlei; pl. scúle

scúlă s. f., g.-d. art. scúlei; pl. scúle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCUL s. (înv. și reg.) sucitură, (Mold.) căleapă, (înv.) mătărângă. (~ de lână.)

arată toate definițiile

Intrare: scule
substantiv feminin (F168)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • scule
  • sculele
genitiv-dativ singular
plural
  • scule
  • sculelor
vocativ singular
plural
Intrare: scul
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scul
  • sculul
  • sculu‑
plural
  • sculuri
  • sculurile
genitiv-dativ singular
  • scul
  • sculului
plural
  • sculuri
  • sculurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scul
  • sculul
  • sculu‑
plural
  • scule
  • sculele
genitiv-dativ singular
  • scul
  • sculului
plural
  • scule
  • sculelor
vocativ singular
plural
Intrare: sculă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scu
  • scula
plural
  • scule
  • sculele
genitiv-dativ singular
  • scule
  • sculei
plural
  • scule
  • sculelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)