schingiuire sf [At: NEGRUZZI, S. I, 311 / Pl: ~ri / E: schingiui] 1 (Adesea prin lărgirea sensului ori prin exagerare) Torturare. 2 (Fig) Deformare a cuvintelor, a vorbirii etc.

SCHINGIUIRE, schingiuiri, s. f. Acțiunea de a schingiui; maltratare, tortură, caznă. Schingiuirea țăranilor și a țiganilor făcea parte din obiceiurile zilnice și era o prerogativă a proprietarilor. ALECSANDRI, C. 235. Intri într-o cămară... care servea spre schingiuirea prizonierilor. NEGRUZZI, S. I 311.

SCHINGIUI, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

scăngiui v vz schingiui

schingiui vt [At: URICARIUL, IV, 69/5 / V: (reg) ~gui, scăn~, șc~ / Pzi: ~esc, (rar) schingiui / E: schingi¹ + -ui] 1 (Fșa) A supune la (mari) suferințe fizice, la chinuri, la cazne trupești Si: a chinui, a tortura, (îvp) a căzni, a munci, (îrg) a pedepsi, (înv) a pătui², a tescui, (reg) a negăti. 2 (Fig) A pronunța sau a scrie, a reproduce incorect Si: a deforma (10), a denatura (2), (îrg) a schimonosi (3), a scâlcia, a stâlci.

schingui v vz schingiui

șchingiui v vz schingiui

SCHINGIUI, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ A deforma, a stâlci, a poci. A schingiui limba. – Schingi + suf. -ui.

SCHINGIUI, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A bate rău, a maltrata, a chinui, a tortura; (învechit) a supune la cazne. Acu nu le mai ajunge că ne schingiuiesc pe noi, încep să ne oropsească și copilașii. REBREANU, R. II 38. Au tăbărît cu toții pe dînsul și l-au schingiuit. CREANGĂ, P. 60.

A SCHINGIUI ~esc tranz. 1) A supune unor chinuri (fizice sau morale) groaznice; a tortura. 2) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci. [Sil. schin-giu-i] /schingi + suf. ~ui

schingiuì v. Mold. a tortura: au tăbărît cu toții pe dânsul și l’au schingiuit după placul lor CR.

schingĭuĭésc v. tr. (d. schingĭ, ca și ngr. skendzevo [scris skentz-], id.). Chinuĭesc, căznesc, torturez. – Și -guĭesc (Munt.). Rar și șch-.

șchingĭuĭésc, V. schingĭuĭesc.

schingiuire s. f., g.-d. art. schingiuirii; pl. schingiuiri

schingiuire s. f., g.-d. art. schingiuirii; pl. schingiuiri

schingiuire s. f., g.-d. art. schingiuirii; pl. schingiuiri

schingiui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiesc, 3 sg. schingiuiește, imperf. 1 schingiuiam; conj. prez. 1 sg. să schingiuiesc, 3 să schingiuiască

schingiui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiesc, imperf. 3 sg. schingiuia; conj. prez. 3 să schingiuiască

schingiui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiesc, imperf. 3 sg. schingiuia; conj. prez. 3 sg. și pl. schingiuiască

schingiui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiesc, conj. schingiuiască)

schingiuesc, -giuiască 3 conj., -giuiam 1 imp.

SCHINGIUIRE s. 1. v. torturare. 2. v. tortură.

SCHINGIUIRE s. 1. chinuire, torturare. (~ unui martir.) 2. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schinguit, suferință, supliciu, tortură, (înv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi, strădanie, strînsoare, trudnicie. (Supus la ~ crîncene.)

SCHINGIUI vb. v. deforma, denatura, poci, schimonosi, scâlcia, stâlci, stropși.

SCHINGIUI vb. v. tortura.

schingiui vb. v. DEFORMA. DENATURA. POCI. SCHIMONOSI. SCÎLCIA. STÎLCI. STROPȘI.

SCHINGIUI vb. a canoni, a căzni, a chinul, a munci, a tortura, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.)