scâlciere sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: ~ci-e~ / V: (înv) scălcei~, scălciare, ~ciare / Pl: ~ri / E: scâlcia] 1 Tocire (într-o parte) a tălpii sau tocului de la încălțăminte. 2 (Pgn) Deformare prin uzură. 3 (Fig) Degradare (14). 4 (Pgn; d. lucruri) Schimbare în rău a formei, aspectului. 5 (Fig; d. limbă, scriere, cuvinte etc.) Pronunțare sau scriere incorectă Si: stâlcire. 6 (Îvr; îf scălciere) Împingere (cu piciorul). 7 (Trs; Ban) Clătinare (2). 8 (Trs) Zdruncinare.

scălcea² sf vz scâlcia

scălceia v vz scâlcia

scălceiere sf vz scâlciere

scălci v vz scâlcia

scălcia v vz scâlcia

scălciare sf vz scâlciere

scâlcea² v vz scâlcia

scâlceia^[1] v vz scâlcia

scâlcia [At: BUDAI-DELEANU, LEX / P: ~ci-a / V: (îvr) scăl~, (înv) scălceia, scălci, ~lcea, (reg) sâlceia^[1], scălcea / Pzi: ~ciez, (reg) scâlciu, scâlcii / E: ml excalciare] 1 vt (C. i. tocurile sau talpa încălțămintei) A toci (într-o parte). 2 vt (Pgn; c. i. încălțămintea) A deforma prin uzură Si: (reg) a scrombăi. 3 vr (Pgn; d. lucruri) A-și schimba în rău forma, aspectul. 4 vr (Pgn; d. lucruri) A se desface din încheieturi. 5 vt (Fig; c. i. limba, scrierea, cuvintele etc.) A pronunța sau a scrie incorect Si: a deforma (10), a schimonosi (6), a schingiui (2), a stâlci. 6 vt (Îvr; fșa; îf scâlcia) A împinge (cu piciorul). 7-8 vtr (Trs; Ban) A (se) clătina (2-3). 9-10 vtr A (se) zdruncina. corectată

scâlciare sf vz scâlciere

SCĂLCIÁ vb. I v. scîlcia.

SCÎLCIÁ, scîlciez, vb. I. Tranz. A toci, a strîmba, a deforma încălțămintea (mai ales la tocuri). (Refl.) De ghete nu mai vorbesc, că mi se scîlciaseră. CAMIL PETRESCU, U. N. 289. – Prez. ind. și: (rar) scî́lciu (DELAVRANCEA, H. T. 12). – Variantă: scălciá vb. I.

A SE SCÂLCIÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințare îndelungată sau neglijentă); a se scrombăi. /<lat. excalciare

A SCÂLCIÁ ~éz tranz. 1) A face să se scâlcieze; a scrombăi. 2) fig. (cuvinte) A denatura încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci; a schingiui. [Sil. -ci-a] /<lat. excalciare

scălcià v. 1. a strâmba tocul încălțămintelor; 2. fig. a desfigura, a denatura: a scălcia cuvinte. [Lat. *EXCALCIARE].

scálcli, a scălciá (Olt. Trans.) și scî́lcli saŭ -iéz, a -iá v. tr. (lat. ex-calceare, a descălța; it. scalciare, a lovi cu călcîĭele, scalzare, a descălța. V. în-calț). Strîmb călcîĭele (tocurile): a scălcia ghetele. Fig. Desfigurez, pocesc, denaturez: mulțĭ pretinșĭ poețĭ scălciază arta.

scîlciát, -iéz V. scalciĭ și scălciat.

scâlciére s. f., g.-d. art. scâlciérii; pl. scâlciéri