SEAMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: semen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

ȘAMAN, șamani, s. m. Oficiant de cult în șamanism. ♦ Vrăjitor. – Din fr. chaman.

seamăn, ~ă smf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 335/9 / V: semen sm, (rar) semene sf, (reg) semin / Pl: semeni, semene / E: pvb semăna² cf lat similis] 1 Ființă, obiect etc. care seamănă (și se potrivește) perfect cu o altă ființă, cu un alt obiect etc. Si: pereche, (pop) potrivă. 2-3 (Îljv) Fără (de) ~ (Care este) de necomparat (prin calitate, dimensiune, intensitate etc.) cu altceva similar Si: incomparabil, inegalabil, neasemănat. 4-5 (Îal; pex) (Care este) cu totul deosebit Si: extraordinar, nemaiauzit, nemaiîntâlnit, nemaipomenit. 6 (Îe) A nu(-și) (mai) avea (sau a nu-și afla) ~ (pe sau, rar, în lume) A nu se putea compara cu nimic datorită însușirilor pe care le posedă Si: a fi unic. 7 (Nob) Înfățișare. 8 (De obicei urmat de un aps) Ființă (umană) considerată din punctul de vedere al apartenenței la aceeași specie, categorie, grup etc. Si: aproape.

semen² sm vz seamăn

semene sf vz seamăn

semin sm vz seamăn

șaman sm [At: ENC. ROM. III, 875 / Pl: ~i / E: fr chaman] 1 Slujitor al șamanismului. 2 Vrăjitor.

SEAMĂN, semeni, s. m. Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: semen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

ȘAMAN, șamani, s. m. Slujitor al șamanismului. ♦ Vrăjitor – Din fr. chaman.

SAMĂN s. m. v. seamăn.

SEAMĂN, semeni, s. m. (Mai ales la pl.) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om. Ca o cometă pe bolta stelelor fixe Am rătăcit printre semeni. BENIUC, V. 38. Eu nu sînt în stare să jignesc pe semenii mei. SADOVEANU, P. M. 24. El nu ura atunci pe nimeni, fiindcă în fiecare seamăn descifra o suferință secretă. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, cum nu mai este altul. Vecinic ar visa acea oară fără seamăn. EMINESCU, N. 75. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a nu avea pereche, asemănare, a nu mai exista altul la fel. Auziși ce-am spus, domniță? Ce făcut-ai seamăn n-are! EFTIMIU, Î. 23. O sfrijită de lighioaie, mai urîtă decît ciuma... cocoșată și cucuiată, de seamăn pe lume nu mai avea. ISPIRESCU, I. 206. Ștefan, Ștefan, domn cel mare, Seamăn pe lume nu are Decît numai mîndrul soare! ALECSANDRI, T. 1480. – Variante: (regional) samăn (SADOVEANU, O. VIII 174), semen (SADOVEANU, E. 194) s. m.

ȘAMAN s.m. Slujitor al cultului numit șamanism; vrăjitor. [< fr. chamane].

ȘAMAN s. m. 1. magician, preot slujitor al cultului șamanist. 2. vrăjitor. (< fr. chamane)

SEAMĂN semeni m. Persoană care este la fel cu alta. ◊ Fără (de) ~ fără asemănare; neasemuit. A nu (mai) avea ~ (pe lume) a nu (mai) avea asemănare; a nu (mai) avea pereche (pe lume). [Var. semen] /Din a semăna

SEMEN ~i m. mai ales la pl. Ființă care seamănă perfect cu altă ființă; pereche potrivită. /v. a semăna

ȘAMAN ~i m. 1) Slujitor al șamanismului. 2) Persoană despre care se crede că ar putea comunica cu spiritele. /<fr. chaman

seamăn m. 1. care este asemenea sieș, aproapele: iubiți pe semenii voștri; 2. se zice de lucruri sau de ființe asemenea: n’are seamăn pe lume AL. [Lat. SIMILIS].

sámăn V. seamăn și semăn.

1) seámăn m., pl. sémenĭ (lat. simĭlis, asemenea. V. semăn 2). Care seamană cu tine, aproapele tăŭ, om: ĭubește-l pe seamănu tăŭ ca pe tine însuțĭ, semeniĭ noștrĭ. Fără seamăn, fără egal, fără asemănare, fără păreche, fără potrivă: un viteaz fără seamăn. A nu avea seamăn, a nu avea egal, a-ĭ întrece pe toțĭ. – Și fem., pl. semene: semenele noastre. Fals semen în L. M. Cp. cu geamăn, geamăt.

seamăn (fără ~) loc. adj., loc. adv. (frumusețe ~, frumoasă ~)

semen (persoană; drug de fier) s. m., pl. semeni

șaman s. m., pl. șamani

!seamăn (fără ~) loc. adj., loc. adv.

!semen (persoană, drug de fier) s. m., pl. semeni

șaman s. m., pl. șamani

seamăn/semen (persoană, asemănare) s. m., (persoane) pl. semeni

semen (persoană, asemănare) v. seamăn

șaman s. m., pl. șamani

seamăn (fără seamăn).

semen, -ni (semenul tău).

SEAMĂN s. egal, pereche, potrivă, seamă. (Nu are ~ în lume.)

SEMEN s. aproapele (art.), (înv. și pop.) soț, (înv.) priatnicul (art.). (Ajută-ți ~ul!)

ȘAMAN s. v. vrăjitor.

SEAMĂN s. egal, pereche, potrivă, seamă. (Nu are ~ în lume.)

SEMEN s. aproapele (art.), (înv. și pop.) soț, (înv.) priatnicul (art.). (Ajută-ți ~!)

șaman s. v. VRĂJITOR.

Sămăn v. Semăn I 9.