2 intrări

43 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

SALT, salturi, s. n. 1. Mișcare bruscă prin care corpul se desprinde de la pământ, sărind pe loc sau deplasându-se; mișcare de deplasare bruscă în zbor. ◊ Triplu salt = probă atletică de săritură în lungime, constând din trei sărituri consecutive. 2. Trecere bruscă de la o situație ori stare la alta. ◊ Salt calitativ = moment, stadiu constând în schimbarea în bine a calității unui obiect sau a unui proces.- Din lat. saltus, it. salto.

SALT, salturi, s. n. 1. Mișcare bruscă prin care corpul se desprinde de la pământ, sărind pe loc sau deplasându-se; mișcare de deplasare bruscă în zbor. 2. Trecere bruscă de la o situație ori stare la alta. – Din lat. saltus, it. salto.

SALT, salturi, s. n. 1. Mișcare prin care omul (sau alte ființe) se desprinde de la pămînt și sare în sus, deplasîndu-se sau revenind în același loc. Fugea, zbura, făcea salturi mari, de-abia se putea ține de el Gheorghieș. SADOVEANU, O. VII 358. În cîteva salturi sui scara spre cabină. BART, S. M. 102. Iepurașul se răpede Naintînd din salt în salt. ALECSANDRI, O. 223. ◊ (Prin analogie) Flăcăul, Iordăchel a Roșului, încordat, cu mușchi ca de criță, cu ochii pe salturile clocotitoare ale Negrei, purta cîrma. SADOVEANU, O. VIII 443. ◊ (Sport; în expr.) Triplu-salt = probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri consecutive. Salt mortal v. mortal. 2. Trecere bruscă de la o situație la alta. Productivitatea muncii poate și trebuie să facă salturi însemnate, prin generalizarea metodelor avansate de muncă. GHEORGHIU-DEJ, R. 59. Eminescu a făcut un salt în viitorime. SADOVEANU, E. 83. Printr-o lege providențială, ce nu sufere salt, popolii încep mai întîi de la luminare ori învățătură particulară. GHICA, A. 683. ◊ Salt calitativ = schimbare bruscă ivită în desfășurarea unui fenomen din natură sau din societate, ca rezultat al acumulării treptate de schimbări mici, imperceptibile. V. cotitură.

SALT s. 1. v. săritură. 2. hop, săritură. (~ peste o groapă.)

SALT adj. v. neînsoțit, singur.

SALT s. n. 1. mișcare bruscă, cu detentă musculară, prin care cineva se desprinde de la pământ, sărind pe loc sau deplasându-se. 2. săritură, cădere în vid (cu parașuta). 3. trecere bruscă, fără grade intermediare. ♦ ~ calitativ = moment, stadiu necesar al dezvoltării în natură, în societate și gândire, constând în schimbarea calității unui obiect sau proces, pregătită și determinată de schimbările cantitative. 4. (inform.) ruptură de frecvență care intervine într-un program ca urmare a unei instrucțiuni de înlănțuire. (< lat. saltus, it. salto)

salt adv. – Singur, neînsoțit. Tc. salt (Tiktin). Sec. XVII, înv.

SALT ~uri n. 1) Mișcare de desprindere bruscă a unui corp de pe poziția inițială și de deplasare într-o anumită direcție; săritură. 2) Trecere bruscă de la o situație la alta. /<lat. saltus, it. salto

salt adv. 1. (înv. și reg.) singur, neînsoțit (de trupe, de escortă). 2. cel puțin, doar, numai.

salt n. 1. acțiunea de a sălta: broasca umblă în salturi; 2. sărita calului: venia fugaru ’n salturi, sburlind coama-i pletoasă AL. [Lat. SALTUS].

3) salt adv. (turc, salt, numaĭ). Mold. Sec. 18-19. Singur, fără trupă saŭ escortă: salt te culcă pe pămînt (As. 187).

1) *salt n., pl. urĭ (lat. saltus, it. sp. pg. salto, pv. fr. saut. V. asalt). Săritură: broasca și vrabia merge pin salturĭ. Salt mortal, un fel de figură la gimnastică pin te învîrteștĭ pe rec orĭ te daĭ peste cap în aer și cazi în picĭoare.

2) salt, a săltá v. intr. (lat. saltare, frecŭentativu d. salire, saltum, a sări; it. saltare, pv. sautar, fr. sauter, sp. pg. saltar. V. sar 2). Sar puțin și des: dansatoriĭ săltaŭ în vals, călărețiĭ săltaŭ în trap, luntrea sălta pe valurĭ. A-țĭ sălta inima de bucurie, a fi foarte vesel. Fam. Saltă comerțu, negoțu merge bine, afacerile merg bine. V. tr. Fac să sară puțin și des: bunicu îșĭ sălta nepoțiĭ pe genunchĭ. V. refl. Mă ridic, mă dezvolt, cresc, prind putere: copiiĭ s’aŭ maĭ săltat.

SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare.

SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare.

SĂLTÁ, salt, vb. I. I. Intranz. și refl. 1. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. Gînsacul dintr-o dată începu o manevră neașteptată. Stînd drept și semeț, cu capul foarte sus, începu a sălta din picioare. SADOVEANU, O. VIII 388. ◊ Fig. Își sfîrîie degetele pe strune și cîntecul saltă aprig, înfocat. REBREANU, I. 12. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. ◊ Expr. A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura tare. Cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stîlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt... parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! CREANGĂ, A. 33. Atunci nu era pusă în joc sublima cestiune a Unirii, pentru care saltă orice inimă romînă. HASDEU, I. V. 34. ♦ A se ridica (puțin) de la pămînt pentru a se înălța în picioare sau pentru a se urca undeva. Lie îl prinse de subsuoară și-l ajută să salte în șa. SADOVEANU, O. VII 170. Cum sta întins în culcuș, Jder s-a săltat într-un cot. id. F. J. 647. 2. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus, sub impulsul unei forțe din afară. Se uită peste marginea bărcii care, cînd se sălta în sus de nu se mai vedea decît ploaia cenușie și norii, cînd se scufunda sub o creastă de val. DUMITRIU, P. F. 16. Sălta-n vînt a ei altiță. COȘBUC, P. I 49. ◊ (Prin exagerare) În crîșmă-i lume multă, nădușeală mare, miros de vin acru, acru de-ți sălta căciula din cap. MIRONESCU, S. A. 52. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura, a clocoti. Vîntul suflă, cerul tună, Apa saltă clocotind. ALECSANDRI, P. A. 106. Pentru ce salți, Dunăre bătrînă? RUSSO, O. 33. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. Și unde nu pornește stînca la vale, săltînd tot mai sus de un stat de om. CREANGĂ, A. 28. Iepurașu-n trei picioare Saltă, fuge ușurel. ALECSANDRI, P. A. 186. ♦ A sări, a țîșni de undeva; a se ivi, a răsări. Din cînd în cînd saltă dintr-o brazdă neagră o ciocîrlie. SADOVEANU, O. VIII 202. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93. ◊ Fig. Albe, curate, se saltă căsuțele dintre livezi. VLAHUȚĂ, la TDRG. II. 1. Tranz. A mișca (ceva) din loc ridicînd (ușor) în sus. Vîntul se furișa printre crăpături... și apoi pînă la ziuă sălta acoperișul. DUMITRIU, N. 187. Un colac de plută, aruncat de sus unde apa forfotea, se văzu deodată săltat de-o pereche de coarne care ieșeau încet la suprafață. BART, S. M. 94. Dă paru, Toadere, să săltăm grinzile. VLAHUȚĂ, O. A. II 168. Apoi săltîndu-le și aburcîndu-le cam anevoie, le umflă-n spate și la gazdă cu dînsele. CREANGĂ, A. 83. 2. Intranz. Fig. (Neobișnuit) A sări în aer. De nu vă veți supune, în astă-noapte cetatea va sălta în nori cu oameni cu tot. ALECSANDRI, T. II 32. 3. Refl. (Despre copii) A crește, a se înălța (depășind pe alții). 4. Tranz. Fig. A ridica pe cineva sau ceva dintr-o stare rea, a îmbunătăți situația cuiva, a scoate pe cineva din nevoi. Nu voiesc să întîrzii a pune în lucrare unele afaceri care vor sălta banca și ne vor sălta și pe noi. VORNIC, P. 172. De vor pieri ei, și mai sus să salte pe urmașii lor. DELAVRANCEA, O. II 228. ◊ Intranz. (Despre o activitate) Ce-i de făcut ca să salte comerțul portului și să învingă concurența Galațului, Brăilei și Constanței? BART, E. 29.

săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă

SĂLTÁ vb. v. agita, clocoti, crește, dansa, dezvolta, frământa, fremăta, înălța, învolbura, juca, legăna, mări, mișca, tresălta, zbate, zbuciuma.

SĂLTÁ vb. 1. v. ridica. 2. a înălța, a ridica. (~ din umeri.) 3. v. sări. 4. a sări. (~ peste gard.) 5. a sări, (reg.) a zăleti. (~ în înălțime.)

arată toate definițiile

Intrare: salt
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • salt
  • saltul
  • saltu‑
plural
  • salturi
  • salturile
genitiv-dativ singular
  • salt
  • saltului
plural
  • salturi
  • salturilor
vocativ singular
plural
Intrare: sălta
verb (VT43)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sălta
  • săltare
  • săltat
  • săltatu‑
  • săltând
  • săltându‑
singular plural
  • saltă
  • săltați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • salt
(să)
  • salt
  • săltam
  • săltai
  • săltasem
a II-a (tu)
  • salți
(să)
  • salți
  • săltai
  • săltași
  • săltaseși
a III-a (el, ea)
  • saltă
(să)
  • salte
  • sălta
  • săltă
  • săltase
plural I (noi)
  • săltăm
(să)
  • săltăm
  • săltam
  • săltarăm
  • săltaserăm
  • săltasem
a II-a (voi)
  • săltați
(să)
  • săltați
  • săltați
  • săltarăți
  • săltaserăți
  • săltaseți
a III-a (ei, ele)
  • saltă
(să)
  • salte
  • săltau
  • sălta
  • săltaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)