SALT, salturi, s. n. 1. Mișcare prin care omul (sau alte ființe) se desprinde de la pămînt și sare în sus, deplasîndu-se sau revenind în același loc. Fugea, zbura, făcea salturi mari, de-abia se putea ține de el Gheorghieș. SADOVEANU, O. VII 358. În cîteva salturi sui scara spre cabină. BART, S. M. 102. Iepurașul se răpede Naintînd din salt în salt. ALECSANDRI, O. 223. ◊ (Prin analogie) Flăcăul, Iordăchel a Roșului, încordat, cu mușchi ca de criță, cu ochii pe salturile clocotitoare ale Negrei, purta cîrma. SADOVEANU, O. VIII 443. ◊ (Sport; în expr.) Triplu-salt = probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri consecutive. Salt mortal v. mortal. 2. Trecere bruscă de la o situație la alta. Productivitatea muncii poate și trebuie să facă salturi însemnate, prin generalizarea metodelor avansate de muncă. GHEORGHIU-DEJ, R. 59. Eminescu a făcut un salt în viitorime. SADOVEANU, E. 83. Printr-o lege providențială, ce nu sufere salt, popolii încep mai întîi de la luminare ori învățătură particulară. GHICA, A. 683. ◊ Salt calitativ = schimbare bruscă ivită în desfășurarea unui fenomen din natură sau din societate, ca rezultat al acumulării treptate de schimbări mici, imperceptibile. V. cotitură.