safer s [At: SCL 1974, 439 / A: nct / E: tc sifer] (Reg; csnp) Durată (1).

șafar [At: (a. 1581) D. BOGDAN, GL. 108 / V: (înv) -iu, șifariu, șofariu, șufariu, (reg) ~făr, ~fâr, ~fer (A și: ~far), șef~, șuf~ (A și: ~far), șufăr, șufer sm / Pl: ~i / E: pn szafar, mg sáfár, ger Schaffer] 1 sm (Înv) Titlu dat în Moldova și în Țara Românească boierului care avea funcția de șef² (1) al bucătarilor domnești. 2 sm (Înv) Boier care avea titlul de șafar (1). 3 sm (Înv) Funcția de șef² (1) al bucătarilor domnești. 4 sm (Mol; înv; îf șufăr) Persoană care avea în subordinea sa un grup de boieri. 5 sm (Trs; înv) Administrator. 6 sm (Reg; îf șufar) Brigadier silvic. 7 sm (Reg) Negustor de vite sau de cai. 8 sm (Reg) Mijlocitor (necinstit). 9-10 smf, a (Mol; Trs; prt) (Persoană) șireată³ (1).

șafariu sm vz șafar

șafăr sm vz șafar

șafâr sm vz șafar

șafer sm vz șafar

șefar sm vz șafar

șifariu sm vz șafar

șofariu sm vz șafar

șufar sm vz șafar

șufariu sm vz șafar

șufăr sm vz șafar

șufer sm vz șafar

ȘAFER, șaferi, s. m. (Învechit și regional) Mijlocitor, intermediar, samsar. M-ai înșelat cu minciuni șafer bătrîn ce ești. ALECSANDRI, T. 831.

ȘAFAR ~i m. înv. Persoană (necinstită) care mijlocește o afacere comercială. /<ucr. șafer, pol. azafar, germ. Schaffer

șafer a. și m. Mold. 1. mijlocitor (mai ales neonest); 2. fig. cinic: șafer bătrân ce ești! AL. [Rut. ȘAFER, econom (din germ. dial. Schaffer = Schaffner, intendent)].

șáfar m. (rut. šáfar, pol. szafarz, ung. sáfár, intendent, d. germ. schaffer și schaffner, intendent. V. și șufăr). Mold. Vechĭ. Stolnic, sofragiŭ. – Și șáfăr orĭ șáfer (rar azĭ), șoltic, șarlatan.

șafar (reg.) s. m., pl. șafari

șafar (reg.) s. m., pl. șafari

șafar s. m., pl. șafari

șafăr s. m. (pl. șafări)

șafer (-ri), s. m. – 1. (Înv.) Samsar, intermediar. – 2. (Mold.) Proxenet, pungaș. – Var. șafăr, șofar, schifar, șufăr. Germ. Schaffer „realizator”, prin intermediul pol. szafar, rut., rus. šafer (Cihac, II, 383; Tikin; Sanzewitsch 209; Panaitescu, Influența polonă, 42) sau al mag. sáfár (Gáldi, Dict., 158). Cum acest cuvînt se aplică de obicei evreilor, este posibil să se fi contaminat cu ebr. šafer „cartea (legii)”. – Der. șufări, vb. (a fura, a șterpeli).

șafăr, șafări s. m. (intl., înv.) mijlocitor, intermediar.

safer s.n. (reg.) durată.

ȘAFAR s.m. 1. (Mold.) Subaltern al marelui stolnic, fiind șef al bucătarilor curții domnești. Pre o samă de boiari vii nevătămați i-au prinsu . . ., cărora nu le putem afla numile, fără numai al Cîrstii, Petrica șafariul, Dobrostîmpu. URECHE. 2. (Trans. SV) Administrator, intendent. Era un om bogat carele avea un șofariu și acesta fu pîrît la el că răsipeaște avuțiia lui. N TEST. (1648). Pentr-aceaea că el nu mai iaste șofariu, pentr-aceaea după voia lui Dumnezău trebuie lui a împărți. PP, 60^v-61^r. Variante: șofariu (N TEST 1648;. PP, 60^v-61^r). Etimologie: ucr. šafer, pol. szafar, magh. sáfár. Vezi și șofărie. Cf. ispravnic (2), logofăt (2), vătaf (3).

ȘOFARIU s.m. v. șafar.