ȘAFAR s.m. 1. (Mold.) Subaltern al marelui stolnic, fiind șef al bucătarilor curții domnești. Pre o samă de boiari vii nevătămați i-au prinsu . . ., cărora nu le putem afla numile, fără numai al Cîrstii, Petrica șafariul, Dobrostîmpu. URECHE. 2. (Trans. SV) Administrator, intendent. Era un om bogat carele avea un șofariu și acesta fu pîrît la el că răsipeaște avuțiia lui. N TEST. (1648). Pentr-aceaea că el nu mai iaste șofariu, pentr-aceaea după voia lui Dumnezău trebuie lui a împărți. PP, 60^v-61^r. Variante: șofariu (N TEST 1648;. PP, 60^v-61^r). Etimologie: ucr. šafer, pol. szafar, magh. sáfár. Vezi și șofărie. Cf. ispravnic (2), logofăt (2), vătaf (3).