SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf.

sărman, ~ă [At: PO 254/21 / V: (îrg) sărăim~, sărăm~, sărim~, serim~, ser~, sirim~, sir~, sirum~, sâr~, sur~, surum~, sărum~, sereim~, sirom~, surom~, (reg) sălim~, sârom~, surim~, sirim~ / Pl: ~i, ~e / E: slv сиромахъ, scr siromah css] 1-2 smf, a Sărac (6-7). 3-8 smf, a (Înv; pex) Sărac (8-13). 9 smf (Reg) Cerșetor (1). 10-11 a (Înv; d. așezări sau colectivități umane, d.ținuturi, teritorii etc.) Sărac (18-19). 12 a (Înv; de obicei udp „de”) Sărac (27). 13 a (Rar; d. oameni; îla) ~ cu duhul Prost. 14 smf (Trs) Om fără căpătâi (pe care n-are cine să-l îngrijească). 15-16 smf, a (Îrg) (Copil) orfan. 17 a (Înv; d. copii) Bastard (1). 18-19 smf, a (Adesea în construcții exclamative; exprimă compătimire și înțelegere plină de omenie; de obicei precedă numele determinat) (Om) care se găsește într-o situație grea, care este vrednic de plâns Si: sărac (43-44). 20 smf (Înv; îf suruman) Om smerit, evlavios, cucernic.

SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., scr. siromah, cu schimbare de suf.

SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. Lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărac. Nu crede tu că scapi, că nu ești sărman, cum zici. DUMITRIU, N. 161. Mă vede că-s o văduvă sărmană și c-o casă de copii. CREANGĂ, P. 28. ◊ (Substantivat) Mîncarea lui să fie ca a unui sărman supus al împărăției. SADOVEANU, D. P. 19. Soțul tău se vede după față că e un sărman și el. VISSARION, B. 183. Lumea întreagă are tot o poveste... strîmbătatea care se lăcomește la bunul altuia și sărmanul care sfarmă funia ce-l strînge. RUSSO, O. 28. 2. (Regional) Orfan. Cănuță a rămas sărman de părinți tocmai cînd se făcuse copil de-nvățătură. CARAGIALE, O. I 323. 3. (Exprimă o stare afectivă, de obicei compătimire, față de cineva sau de ceva) Biet, sărac, nenorocit. De atunci sărmanul Stoicea crescuse pe la pragurile tuturor, – copil din flori și de pripas. GALACTION, O. I 45. Din sărmana noastră viață, am dura roman întreg. EMINESCU, O. I 157. O sărmană păsărică a picat moartă sub stejar. ODOBESCU, S. III 36. Să poci trece Dunărea La sărmana mîndruța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 131. ◊ (Substantivat) Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. – Sărmanele, duc lipsă de nutreț. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20. Ar trebui să avem milă de dînșii, că și ei, sărmanii, sînt oameni. CREANGĂ, P. 209. Căpitane Pavele, Unde-ți duci cătanele? – Da, la foc, sărmanele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. – Variante: sărimán, -ă (NEGRUZZI, S. I 146, RUSSO, S. 131), sirimán, -ă (ISPIRESCU, U. 107), sîrmán, -ă (KOGĂLNICEANU, S. 65, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 433) adj.

SĂRMÁN ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existență; sărac; nevoiaș; mizer. 2) și substantival Care trezește milă; vrednic de milă; biet; sărac; nenorocit. ~ul orb! 3) (despre copii) Care și-a pierdut ambii părinți sau numai unul dintre ei; orfan. /<sl. siromahu, sb. siromah

sărman a. 1. sărac; un om sărman; 2. orfan: un flăcăiandru sărman de părinți OD. [Cf. serb. SIROMAH, orfan (influențat de sufixul man)]. ║ int. de compătimire: sărmanul!

sărmán, -ă adj. (din maĭ vechĭu sîrman, sirman, siriman, pin schimbare de sufix d. vsl. bg. sîrb. siromah, sărac, d. vsl. sarakŭ, sărac). Sărac, fără banĭ: un om sărman. Sărac, bĭet, demn de milă saŭ de ĭubire: Sărmanu om! Vaĭ de capu tăŭ, sărmane! Vechĭ. Azĭ vest. Orfan: sărman de tată. – Vechĭ și suruman (Mold., Trans.), sărăĭman (Mold.), siruman, sărăman, săriman, suriman și (Trans.) săliman. Greșit scris azĭ serman.

SÂRMÁN, -Ă^[1] adj. v. sărman.

săliman, ~ă smf vz sărman

sărăiman, ~ă a, smf vz sărman

sărăman, ~ă a, smf vz sărman

săriman, ~ă a, smf vz sărman

săruman, ~ă a, smf vz sărman

sârman, ~ă a, smf vz sărman

sâroman, ~ă a, smf vz sărman

sereiman, ~ă smf, a vz sărman

seriman, ~ă smf, a vz sărman

serman, ~ă smf, a vz sărman

siriman, ~ă a, smf vz sărman

sirman, ~ă a, sm vz sărman

siroman, ~ă a, smf vz sărman

siruman, ~ă a, smf vz sărman

suriman a, smf vz sărman

surman, ~ă a, smf vz sărman

suroman, ~ă a, smf vz sărman

suruman, ~ă a, smf vz sărman

SÂRMÁN, -Ă adj. v. sărman.

SÎRMÁN, -Ă adj. v. sărman.

SĂRĂIMAN s. m. v. suruman.

SIRIMAN s. m. v. suruman.

SIRMAN adj. v. suruman.

SIROMAN s.m. v. suruman.

SIRUMAN adj. și s. m. v. suruman.

SUROMAN adj. și s.m. v. suruman.

SURUMAN adj. și s.m. 1. Adj. și s.m. (Mold., Ban., Trans.) (Om) lipsit de bunuri materiale; sărac. A: Fericitu-i cela ce înțăleage spre mișel și sărăiman. DOSOFTEI, PSALTIRE (1680). Sirimanului tu fii ajutoriu. AR, 4^v. ◊ Fig. Surumani cu sufletul. DOSOFTEI, MOL. C: Adevăr zic voauo că aceasta văduo suromană mai multe aruncă de toți de alalți cei ce aruncară în lada suromanilor. NT 1648, 58^r. Nu înfrunta pre sirimani, cînd sună la ușea ta pentru milosteniia, ci frînge pîinea ta flămînzilor. CS, 36^r. O muiare surumană din Șuniam să bucura pentr<u> custul porobocului ce avea. MOL. 1695, 55^v. Siroman, -ĕ. Pauper. AC, 368. Și-ș aduc aminte de cei surumani. MOL. 1706¹, 80^r; cf. N TEST. (1648); NT 1648, 54^v, 56^v, 59^v; PSALT. (1651); PS. 1651, 41^r, 181^r; SA, 14^r, 15^r, 33^r, 34^v, 35^r; CS, 26^v, 82^r; MOL. 1689, 64{r}; VCC, 23, 25; MISC. SEC. XVII, 13^v, 20^v, 31^v; CAT. B, 44; M 1704, 80^v; TI (gl.); MOL. 1725, 178^v. ◊ Fig. Fericiți surumanii sufletești, că acelora iaste împărățiia ceriurilor. STR., 37^v; cf. N TEST. (1648); CAT. B, 51. ♦ De condiție joasă. A: Te-i îmbrăcat, întru a no<a>stră mestecare slabă și surumană. ANT., 83^v. 2. S.m. (Mold., ȚR) Orfan. A: Să cercetăm pre cei sirimani și pre văduve întru scîrbele lor. II 1764, 17^r. B: Și pre văduve le-ai trimis deșarte și pre surumani ai chinuit. BIBLIA (1688). Am mîntuit pre sărac den mina silnicului și surumanului căruia nu era ajutoriu am ajutat. BIBLIA (1688). Variante: sărăiman (DOSOFTEI, PSALTIRE, 1680), siriman (CS, 36^r; TI, gl.; AR, 4^v; II 1764, 17^r), sirman (MISC. SEC. XVII. 20^v), siroman (VCC, 25; AC, 36S), siruman (N TEST. 1648; NT 1648. 56^v; MISC. SEC. XVII, 13^v), soroman (VCC, 23), suroman (NT 1648, 58^r). Etimologie: sl. sironmahŭ, bg., scr. siromah. Vezi și surumăni, surumănie. Cf. c e p l a c, n e p u t i n c i o s (1), n i ș t o t o s, p e h n i t; p r o s t a c.

siriman a. și m. orfan: nu asupria pe văduvă nici pe sirimani ISP. [V. sărman].

sălimán V. sărman.

sărăimán, sărămán V. sărman.

sărimán V. sărman.

sermán V. sărman.

sirimán V. sărman.

sirmán V. sărman.

sirumán V. sărman.

sîrmán, V. sărman.

surimán V. sărman.

surumán, V. sărman.

!sărman adj. m., s. m., pl. sărmani; adj. f., s. f. sărmană, pl. sărmane

sărman adj. m., pl. sărmani; f. sărmană, pl. sărmane

sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sg. sărmánă, pl. sărmáne

sărman.

SĂRMÁN adj., s. v. orfan.

SĂRMÁN adj. v. bastard, natural, nelegitim.

SĂRMÁN adj., s. 1. adj., s. v. sărac. 2. adj. v. biet.

sărman adj. v. BASTARD. NATURAL. NELEGITIM.

SĂRMAN adj., s. 1. adj., s. calic, necăjit, nevoiaș, sărac, (livr.) mizer, (rar) mofluz, (înv. și pop.) neajuns, neavut, pirpiriu, (pop. și fam.) nepricopsit, (pop.) sărăcan, (înv. și reg.) mișel, slăbănog, (reg.) misăricios, oarfăn, obielos, pămîntit, (Ban.) bedaș, (înv.) measer, neputernic, neputincios, siromah, (fam. fig. și depr.) păduchios. (E un biet om ~ care trebuie ajutat.) 2. adj. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, (livr.) mizer, pauper, (pop.) nemernic, păcătos, sărăcan, (înv. și reg.) ticăit, ticălos, (prin Munt. și Olt.) săget, (înv.) cainic, mișel, mișelos. (Un ~ țăran; ~ul de mine!)

sărman adj., s. v. ORFAN.

Sărman ≠ avut, bogat, bogătaș

sărmán (sărmáni), s. m. – 1. Sărac, proletar, amărît. – 2. Orfan. – Var. înv. săriman, sîrman, suruman, Mold. sîr(u)man, siriman, suriman, Trans. sără(i)man. Sl. siromachŭ < gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu, R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr. siromah, cu schimb de suf. -man. – Der. sărmănesc, adj. (înv., de sărman); sărmănie, s. f. (înv., sărăcie). – Cf. siromah.

ALAS, POOR YORICK! (engl.) vai, sărmane Yorick! – Shakespeare, „Hamlet”, act. V, scena 1. Cuvinte rostite de Hamlet la vederea craniului bufonului Yorick. Expresie a regretului pentru ce a fost, pentru ce a însemnat cândva un om, comparat cu ce a ajuns să fie.

Alas, poor Yorick! (engl. „Ah, sărmane Yorick!”) – Yorick e bufonul regelui Danemarcei din Hamlet de Shakespeare. În celebra scenă din cimitir (act. 5, sc. 1), Hamlet, vorbind cu groparii, vede craniul bufonului care-i inspiră reflecții amare: „Vai, sărmane Yorick!… Simt că-mi vine rău. Aici se deschideau buzele, pe care le-am sărutat de atîtea ori. Unde-ți sînt poznele? Tumbele? Cîntecele? Sclipirile acelea de veselie, care stîrneau hohote de rîs la masă? N-a mai rămas nici una, ca să-și rîdă de strîmbătura ta de acum!” Alas, poor Yorick! – în original sau în traducere – a devenit o expresie, pentru a sublinia o degringoladă, prăbușirea cuiva, ce-a fost și ce-a ajuns un om. Caleidoscopul lui A. Mirea, se încheie cu o poezie intitulată Sărmanul Yorik, în care autorul crede că după moarte: „Vreun filozof sau vreun istoric Privindu-mi tidva cu regret, Ar exclama ca alt Hamlet: Sărmane Yorik!” LIT.