sărăcan, ~ă smf [At: CREANGĂ, O. 33 / V: sărac~, serac~^[1] sn, sireic~ smf, arac~, ărac~, irac~, îrac~ sm / Pl: ~i, ~e / E: sărac + -an, cf săraca-mi de mine] (Pop; uneori cu sens afectiv) 1-3 Om sărac (7, 9, 12). corectat(ă)

SĂRĂCAN, -Ă, sărăcani, -e, s. m. și f. Om sărac. N-o lasă taică-său să ia un sărăcan. STANCU, D. 80. ◊ Expr. (Exprimînd compătimire) Sărăcan de mîne = vai de mine. V. îracan. De ce m-ați mai chemat, sărăcan de mine. ȘEZ. XII 39. (Cu pronunțare regională) Și tot eu, săracan de mine, voi căuta să te urmez la groapă, că doară n-ai pe nime pe lumea asta. CONTEMPORANUL, V_II 527. Săracan de mine!... Ce-au pățit? ALECSANDRI, T. 349. – Variantă: sireican, -ă (CREANGĂ, P. 52) s. m. și f.

SIREICAN, -Ă s. m. și f. v. sărăcan.

SĂRĂCAN ~ă (~i, ~e) și substantival fam. (despre persoane) v. SĂRAC. ◊ ~ (sau arăcan) de mine (și de mine)! vai de mine (și de mine)! nenorocitul de mine! /sărac + suf. ~an

săràcan a. Mold. foarte sărac; săracan de mine! exclamațiune de mare nenorocire (adesea cu o nuanță comică).

sireĭcánu V. sĭreacu.

+sărăcană (pop.) s. f., g.-d. art. sărăcanei; pl. sărăcane

sărăcan (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcani; f. sărăcană, pl. sărăcane

sărăcan adj. m., s. m., pl. sărăcani; f. sg. sărăcană, pl. sărăcane

săracan Expresia săracan de mine a fost corect explicată de acad. Iorgu Iordan, Stilistica, p. 36, împotriva părerii lui Tiktin și a celei formulate mai explicit de mine (BL, IV (1936), p. 112; DU inventează chiar un adjectiv săràcan „foarte sărac”): punctul de plecare este în săraca-mi de mine. O dovadă că această explicație este justă ne-o aduce o paralelă exactă din aromînă : mărata-n' de mine (Th. Capidan, Aromînii p. 408). Cum se vede, aici a fost păstrat caracterul muiat al lui n < m, ceea ce exclude ipoteza formării cu un sufix -an,.

SĂRĂCAN adj. v. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman.

SĂRĂCAN adj., s. v. calic, necăjit, nevoiaș, sărac, sărman.

sărăcan adj. v. BIET. NENOROCIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.