15 definiții pentru sălbăticie sălbătăcie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie.

SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Prima perioadă din istoria societății primitive, care începe o dată cu constituirea aspectului actual al omului și cu apariția limbajului articulat. 6. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie.

SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. (Și în forma sălbătăcie) 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușirea a ceea ce este sălbatic; cruzime, brutalitate. În «Năpasta» societatea burgheză... apare numai ca un ecou... și acest ecou sună numai a răutate și sălbătăcie. GHEREA, ST. CR. III 108. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = sălbatic, fioros. Nu știu! răspunse Alioșa și-l privi cu sălbătăcie. SADOVEANU, O. VII 38. Simțea foamea și frigul mușcîndu-l cu sălbătăcie. id. O. VIII 155. ♦ Purtare, faptă de om sălbatic, crud, brutal. Are însă un fond... foarte potrivit pentru descrierea sălbătăciilor ce-au însoțit distrugerea albigenților. GHEREA, ST. CR. I 175. ♦ (Neobișnuit) Animal sălbatic, sălbăticiune. Mergea la vînătoare și aducea... căprioare... și alte sălbătăcii bune de mîncare. RETEGANUL, la CADE. 2. Loc pustiu, singuratic, unde n-a pătruns civilizația. V. pustietate, paragină. Vechea așezare de pescari dobrogeni avea biserică – lucru rar în aceste sălbătăcii și singurătăți. SADOVEANU, O. VIII 234. În sălbăticia asta unde trăiesc, cînd voi avea fericirea să mai schimb vreo vorbă cu astfel de oameni? BART, S. M. 27. ♦ Atitudine nesociabilă, izolare de lume. Se făcea că nu înțelege ce însemnează sălbăticia ei de a se încuia în odaie și a fugi așa de toată lumea. VLAHUȚĂ, O. A. III 97. 3. Prima perioadă din istoria societății primitive, care începe o dată cu constituirea aspectului actual al omului și cu apariția limbajului articulat. – Variantă: sălbătăcíe s. f.

SĂLBĂTICÍE ~i f. 1) și fig. Comportare de om sălbatic; barbarie. ◊ Cu ~ cu ferocitate. 2) Perioadă a societății primitive. 3) Loc unde încă nu a pătruns civilizația. [G.-D. salbăticiei] /sălbatic + suf. ~ie

sălbăticie f. 1. starea sălbatică, caracterul sălbaticului; 2. pustietate.

sălbăticíe și -ăcie f. (d. sălbatic). Caracteru sălbatic, starea omuluĭ primitiv: sălbăticia unuĭ popor. Ferocitate, cruzime: sălbăticia Hunilor. Aspectul primitiv al naturiĭ, locurĭ neschimbate de civilizațiune, pustietate: farmecu sălbăticiiĭ. Trans. sălbătăcĭune.

SĂLBĂTĂCÍE s. f. v. sălbăticie.

SĂLBĂTĂCÍE s. f. v. sălbăticie.

SĂLBĂTĂCÍE s. f. v. sălbăticie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sălbăticíe s. f., art. sălbăticía, g.-d. art. sălbăticíei; (fapte, locuri) pl. sălbăticíi, art. sălbăticíile

sălbăticíe s. f., art. sălbăticía, g.-d. art. sălbăticíei; (fapte, locuri) pl. sălbăticíi, art. sălbăticíile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SĂLBĂTICÍE s. 1. v. barbarie. 2. v. bestialitate. 3. v. răutate. 4. v. pustietate. 5. v. paragină.

SĂLBĂTICÍE s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, paleolitic, sălbăticiune.

sălbăticie s. v. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. PALEOLITIC. SĂLBĂTICIUNE.

SĂLBĂTICIE s. 1. barbarie, primitivism, primitivitate, (înv.) barbarism, sălbătăciune, sălbăticime. (Starea de ~ a unui trib.) 2. animalitate, bestialitate, ferocitate. (~ unui asasin.) 3. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, răutate, violență, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (pop.) cîinie, cîinoșenie, (înv. și reg.) năsilnicie, (înv.) crîncenie, cruzie, cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtării cuiva.) 4. pustietate, pustiu, (rar) sălbătăciune, (înv.) sălbătăcime. (~ locurilor.) 5. paragină, părăginire, părăsire. (Parc lăsat în ~.)

Sălbăticie ≠ civilizație

Intrare: sălbăticie
sălbăticie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sălbăticie
  • sălbăticia
plural
  • sălbăticii
  • sălbăticiile
genitiv-dativ singular
  • sălbăticii
  • sălbăticiei
plural
  • sălbăticii
  • sălbăticiilor
vocativ singular
plural
sălbătăcie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sălbătăcie
  • sălbătăcia
plural
  • sălbătăcii
  • sălbătăciile
genitiv-dativ singular
  • sălbătăcii
  • sălbătăciei
plural
  • sălbătăcii
  • sălbătăciilor
vocativ singular
plural