25 de definiții pentru rumen (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

RÚMEN1, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar2. – Din fr. rumen.

RÚMEN1, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar2. – Din fr. rumen.

rumen2, ~ă [At: NECULCE, L. 93 / V: (reg) ~măn, ~min / Pl: ~i, ~e / E: vsl роумѣнъ] 1 a (D. obraji, buze etc.) Care bate în roșu. 2 a Pex, d. oameni) Cu fața îmbujorată Si: roșu (47), rubicond, (îvr) rumenos. 3 sn (Înv) Îmbujorare. 4 sn (Reg) Fard roșu. 5 a (D. fructe și unele alimente) Copt2 (6). 6 a De un roșu-aprins. 7 a Trandafiriu.

rumen1 sn [At: ENC. VET. 450 / Pl: ~e / E: fr rumen] Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor (2).

RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumĕnŭ.

RÚMEN1, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor.

RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraji sau buze) De o culoare care bate în roșu. Iată ochii negri și obrajii rumeni ca o floare de măr. SADOVEANU, O. I 230. Brațul stîng nălțîndu-l, ea-și aduse mîna Pînă peste-obrajii rumeni și învolți. COȘBUC, P. I 250. Copiii lor... cu obrajii rumeni, aprinși și cu ochii scînteietori. VLAHUȚĂ, O. A. 244. Spune-mi, dalbă copiliță, Cu rumena ta guriță. ALECSANDRI, P. P. 33. ♦ (Despre persoane) Cu fața îmbujorată (din cauza unui aflux de sînge). M-am abătut și eu cîteodată, cu vorbe și șăgi, la fetele rumene. SADOVEANU, E. 120. Rumen de timiditate, El se uită-n jos posac. TOPÎRCEANU, P. 242. Rumenă de bucurie se repede înaintea flăcăului. VLAHUȚĂ, O. A. 351. ◊ Fig. Iată vin pe rînd, păreche și pătrund cole-n poiană Bujorelul falnic, rumen, cu năltuța odoleană. ALECSANDRI, P. III 55. ♦ (Despre fructe și despre unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea soarelui sau a focului); copt bine; rumenit. Un băiat cu șorț alb aleargă cu două franzele rumene și calde. C. PETRESCU, C. V. 119. Apoi colaci învîrtea... Și-n cuptor îi arunca... Rumeni îi scotea și gata. ALECSANDRI, P. P. 390. 2. (În contexte figurate) De un roșu-aprins; trandafiriu. În apus, se vedeau bucăți rumene de cer, ori nouri vineți în care soarele înflăcărat se cufunda. SADOVEANU, O. III 568. În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă. EMINESCU, O. I 171. Și-așa-mi vine, uneori, Să zic rumenelor zori Să mai steie ele-n loc. BELDICEANU, P. 108.

RÚMEN s.n. Primul compartiment al stomacului rumegătoarelor. [< fr. rumen, cf. lat. rumen].

RÚMEN s. n. primul compartiment al stomacului la rumegătoare. (< fr., lat. rumen)

RÚMEN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre față, buze etc.) Care are o culoare roșiatică, sănătoasă. 2) (despre persoane) Care este îmbujorat la față. 3) (despre fructe sau despre unele produse alimentare) Care a devenit roșiatic (sub acțiunea soarelui sau a focului). Măr ~. Colac ~. /<sl. rumĕnu

RÚMEN1 ~e n. (la animalele rumegătoare) Diviziune a stomacului în care se înmagazinează alimentele înainte de a fi rumegate; ierbar. /<fr. rumen

rumen a. 1. roșu închis: obrajii rumeni ca doi bujori; 2. bine copt: bucate rumene. [Slav. RUMIENŬ].

rúmen, -ă adj. (vsl. rumĭenŭ, roș, rumen; bg. sîrb. rumen, rus. rumĭányĭ). Cu fața plină de sănătate: fețe rumene, copiĭ rumenĭ. Bine copt și prăjit: pîne rumenă, o găină rumenă. – În est rumăn, -ănă, pl. tot -enĭ, -ene.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rúmen1 adj. m., pl. rúmeni; f. rúmenă, pl. rúmene

rúmen adj. m., pl. rúmeni; f. sg. rúmenă, pl. rúmene


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RÚMEN adj. 1. îmbujorat, împurpurat, înroșit, roșu, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.) 2. roz, trandafiriu. (Copil cu obrajii ~.)

arată toate definițiile

Intrare: rumen
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rumen
  • rumenul
  • rumenu‑
  • rumenă
  • rumena
plural
  • rumeni
  • rumenii
  • rumene
  • rumenele
genitiv-dativ singular
  • rumen
  • rumenului
  • rumene
  • rumenei
plural
  • rumeni
  • rumenilor
  • rumene
  • rumenelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)