2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ruși sf vz rășină

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

rușina [At: PSALT. HUR. 8721 / V: (înv) ~șna / Pzi: ~nez, (îrg) rușin / E: rușine] 1 vr A-i fi cuiva rușine1 (1) Si: a se jena. 2 vtf A face pe cineva să-i fie rușine1 (1) 3 vr A se simți stingherit Si: a se sfii. 4 vt (Înv) A umili. 5 vt (Rar) A mustra. 6 vt (Îrg) A viola.

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a fi cuprins de rușine, a se jena. Ș-atîta mă laudă, că foarte mă rușinez și mă doare-n suflet că nu sînt așa cum spune mămuca. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Se rușina să-și spună pățania. RETEGANUL, P. I 63. ◊ Fig. Satul Broștenii fiind împrăștiat mai ca toate satele de la munte, nu se rușina lupul și ursul a se arăta ziua mare prin el. CREANGĂ, A. 26. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-i fie rușine. Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cucoanelor.Rezon! ca să nu le rușinezi. CARAGIALE, O. I 46. ♦ A se simți stingherit, încurcat; a se sfii (în fața cuiva). Se gătise cu hainele cele negre și totuși se cam rușină la început cu ele. REBREANU, R. I 264. Eu de-aș fi flăcău odată Nu m-aș rușina de-o fată Nicidecum. COȘBUC, P. I 239. 2. Tranz. (Învechit șl arhaizant) A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. Se aduseră toți vracii... rămaseră însă rușinați, care n-avură ce-i face. ISPIRESCU, L. 311. Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo. ALECSANDRI, T. I 46. ♦ A necinsti, a dezonora. A cunoscut... pe boierul care-i rușinase logodnica în tinereță. SADOVEANU, O. VII 367.

A SE RUȘINÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală; a se jena; a se sfii; a se intimida; a se stingheri; a se stânjeni. /Din rușine

A RUȘINÁ ~éz tranz. 1) A face să se rușineze. 2) înv. A face de rușine; a acoperi de rușine; a necinsti; a dezonora. /Din rușine

rușinà v. 1. a da de rușine; 2. a avea rușine.

rășínă f., pl. ĭ (lat. resina, d. vgr. retine, d. réo, curg; it. cat. sp. resina, pv. rezina, fr. résine). Un fel de cleĭ care se scurge din uniĭ copacĭ, maĭ ales din brazĭ, și care arde foarte ușor, din care cauză se și întrebuințează la făcut torțe. (E bună și pentru afumat în casă, că răspîndește un miros sănătos). – În est și rîșină. Aĭurea și rușină.

rușinéz v. tr. (d. rușine). Daŭ de rușine, fac să se rușineze: eŭ vream să mă laud cu tine, dar tu m’aĭ rușinat! V. refl. Simt rușine: a te rușina de faptele tăle. – Vechĭ și înr-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușiná vb., ind. prez. 1 sg. rușinéz, 3 sg. și pl. rușineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RUȘINÁ vb. v. batjocori, înjosi, necinsti, silui, umili, viola.

RUȘINA vb. a se jena, a se sfii, (înv. și reg.) a se stînjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)

rușina vb. v. BATJOCORI. ÎNJOSI. NECINSTI. SILUI. UMILI. VIOLA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rușiná (rușinéz, rușinát), vb.1. A se sfii, a se simți încurcat. – 2. A se umple de rușine, a-i fi rușine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. arușnedz. De la roși „a face pe cineva să devină roșu” cu suf. expresiv -ina, ca clăticlătina, tîmpi(în)tîmpina, hîțîihîțîna, împopoțaîmpopoțona etc. Această explicație a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, și pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe rușine, care trimit la un lat. *rosῑnus „trandafiriu” (Pușcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *rușiciune, de la roși (Tiktin). Der. rușine (mr. ar(u)șine, megl. rușoni, istr. rușire), s. f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilință); rușinat, adj. (jenat; umilit); nerușinat, adj. (fără rușine); nerușinare, s. f. (impudoare, necuviință); rușinător, adj. (rușinos); rușinos, adj. (sfios); nerușinos, adj. (înv., obraznic).

RUȘINÁ, rușinéz, vb. I. ~ (din roșí + suf. expresiv -ina, ca și la clătí > clătiná, tâmpí > (în)tâmpiná, hâțâí > hâțâná sau împopoțá > împopoțoná, pare cea mai bună explicație; celelalte ipoteze obișnuiesc să se bazeze pe rușine, reducându-se la un lat. *rosīnus = roz, lat. *russiōnem ori *rossiōnem sau la *rușiciune (< roșí))

Intrare: rușină
rușină
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: rușina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rușina
  • rușinare
  • rușinat
  • rușinatu‑
  • rușinând
  • rușinându‑
singular plural
  • rușinea
  • rușinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rușinez
(să)
  • rușinez
  • rușinam
  • rușinai
  • rușinasem
a II-a (tu)
  • rușinezi
(să)
  • rușinezi
  • rușinai
  • rușinași
  • rușinaseși
a III-a (el, ea)
  • rușinea
(să)
  • rușineze
  • rușina
  • rușină
  • rușinase
plural I (noi)
  • rușinăm
(să)
  • rușinăm
  • rușinam
  • rușinarăm
  • rușinaserăm
  • rușinasem
a II-a (voi)
  • rușinați
(să)
  • rușinați
  • rușinați
  • rușinarăți
  • rușinaserăți
  • rușinaseți
a III-a (ei, ele)
  • rușinea
(să)
  • rușineze
  • rușinau
  • rușina
  • rușinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)