2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROSTÍRE, rostiri, s. f. Faptul de a rosti.V. rosti.

ROSTÍRE, rostiri, s. f. Faptul de a rosti.V. rosti.

rostire sf [At: DRĂGHICI, R. 205/19 / Pl: ~ri / E: rosti] 1 Spunere. 2 (Ccr) Vorbă. 3 Mod de exprimare Si: elocvență (1), rostit1 (3), stil. 4 (Fig) Manifestare. 5 (Fig) Întruchipare. 6 Pronunțare a sunetelor Si: articulare (1). 7 (Înv) Hotărâre a unei autorități. 8 (Înv; pex) Sentință. 9 Prevedere. 10 (Rar) Rânduială (30). 11 (Ban) Ordine în casă Si: orânduială, rânduială (33). 12 (Ban; ccr) Mobilier în casă.

ROSTÍRE, rostiri, s. f. Faptul de a (se) rosti; exprimare; (concretizat) vorbă, spusă. Se vedea că orice cuvînt și orice lămurire mai de aproape ar fi fost prea mult pentru puterea lui de rostire. CAMIL PETRESCU, O. II 100. În urma acestor rostiri... mai mult nu putea să vorbească. DRĂGHICI, R. 205. ♦ Mod de a se exprima; elocvență. Se crede de om desăvîrșit. Rostirea-i, o minune; purtarea-i, un model Ce poate să slujească de pildă tuturora. NEGRUZZI, S. II 206.

rostíre f. Pronunțare, acțiunea saŭ modu de a rosti: asta e o rostire dialectală.

ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rosti1 [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 192 / V: (reg) rusti, răsti, rosta (Pzi: rost) / E: ~tesc / E: rost1] 1 vt(a) A spune (1). 2 vt A exprima prin vorbe. 3 vt (C. i. un discurs, o conferință) A expune (1). 4 vt (C. i. o dispoziție, un ordin, o ședință) A comunica (1). 5 vt A articula (4). 6 vr (Asr) A-și spune părerea Si: a se pronunța. 7 vi (Mai ales îf rosta) A trece firele urzelii prin ițe și prin spată Si: a face rost (12), a năvădi, a rostui (1). 8 vi (La războiul de țesut) A mări rostul (12) (micșorat în timpul țesutului) desfășurând o porțiune de urzeală de pe sulul dinapoi, înfașurând pe sulul din față o porțiune de pânză și mutând spre sul vergelele ce țin rostul. 9 vi A schimba ițele sau rostul pentru a prinde firul de bătătură. Si: a țese. 10 vt (Reg) A începe. 11 vt (Reg) A înclina dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui, ca să poată tăia. 12 vt (Reg) A rotunji cu toporul capetele unui butuc. 13 vt (Reg) A reteza șindrilele la aceeași mărime. 14 vt (Reg) A reteza pieziș capetele draniței să se scurgă mai ușor ploaia. 15 vt (Reg) A netezi gura unui vas de lemn. 16 vt (Reg) A găuri (sau a mări o gaură) cu sfredelul. 17 vt (Pop) A stabili locul sau atribuțiile cuiva Si: a rândui (16). 18 vt (Pop) A pune în ordine Si: a aranja (1), a rostui (3). 19 vt (Pop) A procura. 20 vi (Udp „de”) A se îngriji de..., a aranja totul pentru... Si: a pregăti. 21 vr (Reg) A-și găsi un post, o ocupație. 22 vr (Reg) A se gospodări (1). 23-24 vtr A (se) căsători (1).

ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. Sunetul vorbelor lui, rostite tare și fără voie, îl înfiorau. VLAHUȚĂ, O. A. 118. Nu poți rosti pe î, ă, s, c și alte vro cîteva. NEGRUZZI, S. I 9. Papagalul lui... rostea cîte un cuvînt. DRĂGHICI, R. 150. 2. Tranz. A zice, a spune, a vorbi, a glăsui. Bună rînduială! Atîta a rostit Dima cu glas tare. GALAN, Z. R. 280. [Tudor] cugeta ce vorbe alese să rostească în fața măritului divan. SADOVEANU, O. VII 107. A rostit vorbele acestea cu glasul așa de cald. CARAGIALE, O. III 79. ◊ Fig. San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de sibile, Rostește lin în clipe cadențate: Nu-nvie morții – e-n zadar, copile! EMINESCU, O. I 202. ♦ A povesti. Focul pîlpîia în întunericul ogrăzii, și unul rostea domol o istorie din vechime. SADOVEANU, O. II 239. ♦ A exprima prin vorbe. Cine ar putea să rostească tot ce spun ochiului și minții aceste splendide idealizări plastice ale artei vînătorești... ODOBESCU, S. III 53. Inima mea simțăște mai mult decît nu mi-i cu putință a rosti. KOGăLNICEANU, S. 55. ♦ A expune. Am auzit pe Delavrancea rostindu-și conferința lui despre «Poezia populară». SADOVEANU, E. 159. ◊ Refl. pas. Autoritățile superioare s-au supărat foarte mult pentru discursurile ce s-au fost rostit. SADOVEANU, P. M. 111. 3. Refl. (Astăzi rar) A se pronunța, a-și spune părerea (autorizată). Să-mi fie cu iertare că mă rostesc. MIRONESCU, S. A. 141. De-un veac și jumătate nu se mai rostise glasul țării pentru alegerea domnitorului ei. VLAHUȚĂ, R. P. 63. În mod provizoriu, pînă cînd se vor putea rosti și emigrații. GHICA, A. 645. Adunarea din Iași a făcut un program despre deosebitele chestiuni asupra cărora înțelegem a ne rosti. KOGĂLNICEANU, S. A. 204. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. Emilian s-a înălțat pe cataligele lui și a rostit o poruncă. SADOVEANU, A. L. 205. 4. Tranz. A fixa locul sau atribuțiile care îi revin cuiva într-un cadru mai larg; a rostui. Sta mai mult la izvorul Iablanicioarei... rostind pe ciobani. GALACTION, O. I 157. Toate... își aveau vătaful lor și nimic nu era nerostit. ISPIRESCU, L. 354. ♦ (Neobișnuit) A face rost de ceva; a procura. Acum deocamdată trebuie să-i rostim o odaie. STĂNOIU, C. I. 63. ♦ A se îngriji de..., a aranja totul pentru...; a pregăti. Acum vezi de rostește de masă, să mîncăm și să ne veselim. ISPIRESCU, L. 268. 5. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului porțiunea de pînză țesută, desfășurînd în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul cînd rostul se micșorează. Cu cît bătătura crește, cu atît rostul se face mai scurt; atuncea țăsătoarea «rostește», adică trage vergelele aceste înapoi. ȘEZ. VIII 150.

A ROSTÍ1 ~ésc tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a pronunța; a articula, ~ corect sunetele. 2) (texte, discursuri etc.) A face să fie auzit în public; a prezenta în fața publicului. ~ o cuvântare. /Din rost

A SE ROSTÍ mă ~ésc intranz. rar A-și exprima punctul de vedere; a-și spune părerea; a se pronunța. /Din rost

A ROSTÍ2 ~ésc intranz. A schimba rostul; a schimba cu ajutorul tălpigelor poziția firelor de urzeală, prin care trece suveica. /Din rost

rostì v. 1. a schimba ițele la țesut; 2. a lărgi o gaură cu sfredelul.

rostì v. a pronunța: a rosti o sentință, a rosti un discurs.

rostésc v. tr. (d. rost). Pronunț, articulez: judecătoru rosti sentența, Jidaniĭ nu pot rosti bine sunetu R. Orînduĭesc, regulez: casă, vĭață bine rostită. Înzestrez, echipez, aprovizionez: după ce se văzu așezat în casă și rostit cu de toate (VR. 1028, 3, 251). Fac rosturile la țesut, scot bățu din sulu pînzeĭ ca să se mute ițele și vatalele. Lărgesc o gaură c’un sfredel maĭ mic ca să vîr apoĭ unul maĭ mare. Fac ceapraz unuĭ ferestrăŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rostíre s. f., g.-d. art. rostírii; pl. rostíri

rostíre s. f., g.-d. art. rostírii; pl. rostíri

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 sg. și pl. rosteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ROSTÍRE s. 1. v. pronunțare. 2. v. dicțiune. 3. v. fonetism. 4. v. formulare. 5. (JUR.) pronunțare. (După ~ sentinței.) 6. pronunțare, ținere. (~ unui discurs.)

arată toate definițiile

Intrare: rostire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rostire
  • rostirea
plural
  • rostiri
  • rostirile
genitiv-dativ singular
  • rostiri
  • rostirii
plural
  • rostiri
  • rostirilor
vocativ singular
plural
Intrare: rosti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rosti
  • rostire
  • rostit
  • rostitu‑
  • rostind
  • rostindu‑
singular plural
  • rostește
  • rostiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rostesc
(să)
  • rostesc
  • rosteam
  • rostii
  • rostisem
a II-a (tu)
  • rostești
(să)
  • rostești
  • rosteai
  • rostiși
  • rostiseși
a III-a (el, ea)
  • rostește
(să)
  • rostească
  • rostea
  • rosti
  • rostise
plural I (noi)
  • rostim
(să)
  • rostim
  • rosteam
  • rostirăm
  • rostiserăm
  • rostisem
a II-a (voi)
  • rostiți
(să)
  • rostiți
  • rosteați
  • rostirăți
  • rostiserăți
  • rostiseți
a III-a (ei, ele)
  • rostesc
(să)
  • rostească
  • rosteau
  • rosti
  • rostiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)