ROSTIRE, rostiri, s. f. Faptul de a (se) rosti; exprimare; (concretizat) vorbă, spusă. Se vedea că orice cuvînt și orice lămurire mai de aproape ar fi fost prea mult pentru puterea lui de rostire. CAMIL PETRESCU, O. II 100. În urma acestor rostiri... mai mult nu putea să vorbească. DRĂGHICI, R. 205. ♦ Mod de a se exprima; elocvență. Se crede de om desăvîrșit. Rostirea-i, o minune; purtarea-i, un model Ce poate să slujească de pildă tuturora. NEGRUZZI, S. II 206.