18 definiții pentru roiniță

RÓINIȚĂ1, roinițe, s. f. (Pop.) Stup mic portabil cu care se prinde un roi1 nou. – Din sb. rojnica.

RÓINIȚĂ2, roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăcină, melisă (Melissa officinalis).Roi1 + suf. -niță.[1]

  1. În original, incorect: mătăciună. cata

RÓINIȚĂ1, roinițe, s. f. (Pop.) Stup mic portativ cu care se prinde un roi2 nou. – Din scr. rojnica.

RÓINIȚĂ2, roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăcină, melisă (Melissa officinalis).Roi2 + suf. -niță.

RÓINIȚĂ, roinițe, s. f. I. Plantă erbacee cu flori albe și miros plăcut, care crește prin păduri sau se cultivă, fiind căutată de albine; frunzele se întrebuințează în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice (Melissa officinalis); melisă. II. Stup mic, portativ, cu care se prinde un roi de albine plecate să întemeieze un stup nou. Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului... dădea fuga după roiniță. SADOVEANU, P. M. 50.

róiniță (pop.) s. f., g.-d. art. róiniței; pl. róinițe

róiniță (stup, plantă) s. f., g.-d. art. róiniței; pl. róinițe

RÓINIȚĂ s. v. mătăcină.

RÓINIȚĂ s. (BOT.; Melissa officinalis) melisă, (reg.) cătușnică, lămâiță, mătăcină, motoacă, răstupeașcă, roiște, stupelniță, buruiana-stupului, busuiocul-stopului, floarea-stupului, iarba-albinelor, iarba-roilor, iarba-stupului, izma-stupilor, mierea-ursului, mintă-turcească, poala-Sfintei-Mării, voioșniță-de-albini.

RÓINIȚĂ1 ~e f. pop. Stup mic portativ, cu care se prind roiurile. /<sb. rojnica

RÓINIȚĂ2 ~e f. Plantă erbacee meliferă, cu flori mici, plăcut mirositoare, cu frunze ovale, folosită în medicină. /roi + suf. ~iță

roiniță f. 1. mic stup purtăreț în care se prinde noul roiu; 2. sau iarba stupului, plantă foarte aromatică, mult căutată de albine, cu care se freacă stupul când se roiește întâiu (Melissa).

róĭniță f., pl. e (d. roĭ, fiind-că cu ĭa se atrag în stup albinele care aŭ roit). Est. Melisă. Un fel de cutie saŭ bănicĭoară care se freacă cu melisă și în care, fiind pusă într’o prăjină, se prind albinele care aŭ roit și s’aŭ oprit sus. (Cînd s’aŭ oprit jos, le prinzĭ direct în stup).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ROINIȚĂ s. (BOT.; Melissa officinalis) melisă, (reg.) cătușnică, lămîiță, mătăcină, motoacă, răstupească, roiște, stupelniță, buruiana-stupului, busuiocul-stupului, floarea-stupului, iarba-albinelor, iarba-roilor, iarba-stupului, izma-stupilor, mierea-ursului, mintă-turcească, poala-Sfintei-Mării, voioșniță-de-albini.

RÓINIȚĂ2 (< roi2) s. f. Plantă erbacee perenă, din familia labiatelor, cu rizom, orizontal, tulpină înaltă de 30-80 cm, cu frunze ovale și cu flori albe sau liliachii, plăcut mirositoare, așezate în verticile axilare (Melissa officinalis). Din frunze se extrage un ulei volatil, utilizat în ind. farmaceutică. Folosită de apicultori pentru atragerea în r. (1) a roiurilor de albine. R. este și o bună plantă meliferă.

RÓINIȚĂ1 (< scr.) s. f. Stup mic portabil, folosit la capturarea roiurilor de albine.

MELISSA L., ROINIȚĂ, fam. Labiatae. Gen originar din regiuni mediteraneene și în Asia Centrală, 5 specii, erbacee, perene. Flori (caliciul tubulos-campanulat, bilabiat cu 13 nervuri, corola bilabiată, labiul superior puțin boltit cu 3 dinți, cel inferior cu 2 dinți, tub îndoit, 4 stamine sub labiul superior) albe sau roșietice, în verticile, în axa frunzei. Frunze ovate, serate, aproape cordate la bază, opuse.

Intrare: roiniță
roiniță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular roiniță roinița
plural roinițe roinițele
genitiv-dativ singular roinițe roiniței
plural roinițe roinițelor
vocativ singular
plural