RODIU¹, rodii, s. m. Arbust mediteraneean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.^[1]

rodiu² sn [At: PONI, CH. 30 / S și: rhodiu / E: fr rhodium] Metal alb-argintiu care, în aliaj cu platina, se întrebuințează la confecționarea unor instrumente de laborator.

rodiu¹ sm [At: BIBLIA (1688), 204¹/25 / Pl: ~ii / E: rodie¹] Arbust mediteranean cu flori roșii și fructe comestibile Si: (rar) rodier, rubin (3), (îrg) rodie¹ (2) (Punica granatum).

RODIU¹, rodii, s. m. Arbust mediteranean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.

RODIU¹ s. n. Metal rar asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta și se întrebuințează aliat cu ea la confecționarea instrumentelor de laborator.

RODIU², rodii, s. m. Arbore mediteranean cu flori roșii, cu fructe comestibile de forma și mărimea unui măr (Punica granatum). Buzele îi sînt floare de rodiu. MACEDONSKI, O. IV 111.

RODIU s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei, care se întrebuințează aliat cu aceasta la confecționarea instrumentelor de laborator. [< fr. rhodium].

RODIU s. n. metal dur, maleabil și ductil, din familia platinei, la elaborarea unor aliaje. (< fr. rhodium)

RODIU² ~i m. Arbore exotic cu tulpina scundă, cu ramuri spinoase și cu frunze alungite, cu flori roșii-aprinse și cu fructe mari comestibile. /Din rodie

RODIU¹ n. Metal dur, ductil, maleabil, de culoare argintie-albăstrie, asemănător cu platina, întrebuințat în aliaje, la confecționarea instrumentelor de laborator și în medicină. /<fr. rhodium

ròdiu m. frumos arbore cu flori mari roșii, se cultivă adesea și pe la noi ca plantă ornamentală (Punica granatum). [Gr. mod.].

2) *ródiŭ n. (d. vgr. rodon, trandafir, după cum l-a numit, din cauza coloriĭ luĭ, Wollaston, care l-a descoperit la 1803). Chim. Un metal bivalent care se găsește aliat cu platina și care seamănă mult cu cromu și cu cobaltu. În stare pură are coloarea argintuluĭ. Are o greutate atomică de 104.

1) ródiŭ m. (d. rodie). Pomu care produce rodiĭ (punica granátum). – E originar din sudu Eŭropeĭ și se cultivă și ca plantă ornamentală. Coaja rădăciniĭ luĭ e bună contra vermilor intestinalĭ.

rediu sn [At: (a. 1493) BOGDAN, D. ȘT. II, 26 / V: rad~, răd~, red, read, reade, ~ie sf / Pl: ~ri, ~ii / E: nct] 1 Pădure mică și tânără Si: dumbravă, (reg) rădiac, rediș. 2 (Prc) Porțiune de pădure izolată. 3 Desiș (2). 4 (Mol) Vale adâncă (împădurită). 5 Câmp nearat care servește ca pășune.

rodiu¹ (arbust) [diu pron. dĭu] s. m., art. rodiul; pl. rodii, art. rodiii (desp. -di-ii)

rodiu² (element chimic) [diu pron. dĭu] s. n., art. rodiul; simb. Rh

rodiu² (element chimic) [diu pron. dĭu] s. n., art. rodiul; simb. Rh

rodiu¹ (arbust) [diu pron. dĭu] s. m., art. rodiul; pl. rodii, art. rodiii (-di-ii)

rodiu (arbust) s. m. [-diu pron. -diu], art. rodiul; pl. rodii, art. rodiii (sil. -di-ii)

rodiu (element chimic) s. n. [-diu pron. -diu], art. rodiul; simb. Rh

rodiu

rediu (reg.) [diu pron. dĭu] s. n., art. rediul; pl. rediuri

RODIU s. (BOT.; Punica granatum) (rar) rodier, rubin, (înv. și reg.) rodie.

RODIU s. (BOT.; Punica granatum) (rar) rodier, rubin, (înv. și reg.) rodie.

rodiu (rodii), s. m. – Granat (Punica granatum). Ngr. ροδία „granat”, ρόδι „granată” (Cihac, II, 693). – Der. rodie, s. f. (granată), cf. sl. rodije; rodier, s. m. (granat).

RÓDIU¹ (< fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. Element chimic (Rh; nr. at. 45, m. at. 102,905) din familia metalelor platinice. De culoare alb-argintiu, asemănător cu platina, se folosește, împreună cu aceasta, la confecționarea instrumentelor de laborator. A fost descoperit (1803) de britanicul William H. Wollaston.

RÓDIU² (< rodie) s. m. Arbust ornamental, cu frunze invers alungit-lanceolate, pieloase, cu flori roșii și cu fructe mari (ca un măr), cu multe semințe acoperite de un înveliș cărnos, comestibil, suculent și roșiatic (Punica granatum). Răspândit în zona mediteraneană.