rodiu² sn [At: PONI, CH. 30 / S și: rhodiu / E: fr rhodium] Metal alb-argintiu care, în aliaj cu platina, se întrebuințează la confecționarea unor instrumente de laborator.

RODIU¹ s. n. Metal rar asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta și se întrebuințează aliat cu ea la confecționarea instrumentelor de laborator.

RODIU s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei, care se întrebuințează aliat cu aceasta la confecționarea instrumentelor de laborator. [< fr. rhodium].

RODIU s. n. metal dur, maleabil și ductil, din familia platinei, la elaborarea unor aliaje. (< fr. rhodium)

RODIU¹ n. Metal dur, ductil, maleabil, de culoare argintie-albăstrie, asemănător cu platina, întrebuințat în aliaje, la confecționarea instrumentelor de laborator și în medicină. /<fr. rhodium

2) *ródiŭ n. (d. vgr. rodon, trandafir, după cum l-a numit, din cauza coloriĭ luĭ, Wollaston, care l-a descoperit la 1803). Chim. Un metal bivalent care se găsește aliat cu platina și care seamănă mult cu cromu și cu cobaltu. În stare pură are coloarea argintuluĭ. Are o greutate atomică de 104.

rodiu¹ (arbust) [diu pron. dĭu] s. m., art. rodiul; pl. rodii, art. rodiii (desp. -di-ii)

rodiu² (element chimic) [diu pron. dĭu] s. n., art. rodiul; simb. Rh

rodiu² (element chimic) [diu pron. dĭu] s. n., art. rodiul; simb. Rh

rodiu (element chimic) s. n. [-diu pron. -diu], art. rodiul; simb. Rh

rodiu

RÓDIU¹ (< fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. Element chimic (Rh; nr. at. 45, m. at. 102,905) din familia metalelor platinice. De culoare alb-argintiu, asemănător cu platina, se folosește, împreună cu aceasta, la confecționarea instrumentelor de laborator. A fost descoperit (1803) de britanicul William H. Wollaston.