16 definiții pentru rindea rândea

RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende.

RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende.

RINDEÁ, rindele, s. f. (Și în forma rîndea) Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu pene într-un corp de lemn sau de metal, folosită de tîmplari la prelucrarea lemnului (netezirea fețelor pieselor, fasonarea după diferite profile etc.). E dulgher și vine de la lucru cu ferăstrăul pe umăr, cu o rîndea și o teslă în mînă. PAS, Z. I 17. Din teslă frumos lucrată, Cu rindeaua îndreptată. TEODORESCU, P. P. 529. ◊ Expr. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a rindelui, a gelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. – Variantă: rîndeá s. f.

rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele

RINDEÁ s. (TEHN.) (pop.) fățuitor, (înv. și reg.) teșcherea, (reg.) strujniță. (A da o scândură la ~.)

rindeá (rindéle), s. f. – Fățuitor, gealău. – Var. Mold. rîndea. Mr. rendă. Tc. (per.) rende (Șeineanu, II, 301; Lokotsch 1699); cf. alb. rende, bg. rendé, sb. erende.Der. rindui (var. rîndui), vb. (a fățui cu rindeaua).

RINDEÁ ~éle f. 1) Unealtă de tâmplărie formată dintr-un corp (de lemn sau de metal) în care este fixat un cuțit (sau mai multe), folosită la prelucrarea prin așchiere a lemnului. ◊ A da la ~ a rindelui; a gelui. 2) Unealtă de lăcătușărie, folosită pentru netezirea pieselor confecționate dintr-un metal sau aliaj moale. [Art. rindeaua] / < turc. rende

rindeá (sud) și rîndeá (Mold. sud) f., pl. ele (turc. pers. rende, rindea, randea, d. pers. rend, a răzui. V. randea). O unealtă de netezit scîndurile și alte forme ale lemnuluĭ împingînd-o cu amîndoŭă mînile și făcînd să se desprindă surcele. A da la rindea, a trage la rindea, a netezi cu rindeaŭa, a rîndui. – În nord gealăŭ. V. cĭoplitor, fățuĭesc, pingea.

RÂNDEÁ s. f. v. rindea.

RÂNDEÁ s. f. v. rindea.

rândeà f. unealta dulgherului și a tâmplarului spre a netezi lemnul: a da la rândea. [Turc. RENDÈ].

randeá f., pl. ele (cp. cu rindea). Răzuitoare de gutuĭ, de mere ș. a.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle

RINDEA s. (TEHN.) (pop.) fățuitor, (înv. și reg.) teșcherea, (reg.) strujniță. (A da o scîndură la ~.)

Intrare: rindea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rindea
  • rindeaua
plural
  • rindele
  • rindelele
genitiv-dativ singular
  • rindele
  • rindelei
plural
  • rindele
  • rindelelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F151)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rândea
  • rândeaua
plural
  • rândele
  • rândelele
genitiv-dativ singular
  • rândele
  • rândelei
plural
  • rândele
  • rândelelor
vocativ singular
plural