rigoare sf [At: HELIADE, D. J. 65 / Pl: ~ori / E: fr rigueur, it rigore, lat rigor] 1 Severitate. 2 Austeritate (2). 3 (Îla) De ~ Care este cerut de o anumită împrejurare (sau de o anumită etichetă). 4 (Îal) Indispensabil. 5 (Îlav) La ~ În caz de extremă necesitate. 6 (Îe) A suferi (sau a-i aplica cuiva) -orile legii A fi pedepsit conform legii. 7 (Lpl) Principii severe Si: rigurozitate (2). 8 (Fig; d. timp) Asprime. 9 Exactitate (1).

RIGOARE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strășnicie. Nemulțumiți de rigorile acestui magistrat scrupulos pînă la manie. C. PETRESCU, C. V. 10. Se mulțumi a aplica în toată rigoarea teribila lege penală contra neplatei dărilor. HASDEU, I. V. 46. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o împrejurare anumită; de etichetă. Vizită de rigoare. ▭ Organizatorii serbării i-au prezentat, cu discursurile de rigoare, o cunună de argint. SADOVEANU, E. 167. Vorbele mari, de rigoare în astfel de ocazii, gîlgîiau ca niște bășici goale. REBREANU, R. II 85. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ◊ Expr. A suferi rigorile legii = a fi pedepsit conform legii. ♦ (La pl.) Principii severe, rigurozitate. Dacă vrei să reușești în cariera dumitale de cercetător, urmează numai rigorile științei. BARANGA, I. 195.

RIGOARE s.f. 1. Asprime, severitate, strictețe. ♦ De rigoare = care se impune în mod obligatoriu; potrivit împrejurării. ♦ (La pl.) Principii severe, rigurozitate. 2. Exactitate, precizie. [< lat. rigor, cf. it. rigore, fr. rigueur].

RIGOARE s. f. 1. asprime, severitate, strictețe. ◊ de ~ = care se impune în mod obligatoriu; potrivit împrejurării. ◊ (pl.) principii severe, rigurozitate. 2. exactitate, precizie. (< fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor)

RIGOARE ~ori f. 1) Caracter riguros; rigurozitate. *Cu toată ~oarea cu toată severitatea; riguros. De ~ obligatoriu în anumite împrejurări. La ~ la mare nevoie. 2) la pl. Principii severe, riguroase. /<fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, ~oris

rigoare f. 1. severitate extremă; 2. asprime, strășnicie: rigorile iernii; 3. formă riguroasă: rigoarea unei demonstrațiuni; la rigoare, la adică vorbind.

*rigoáre f., pl. orĭ (lat. rigor) Asprime: rigoarea ĭerniĭ. Asprime, severitate: rigoarea legilor. Mare exactitate: rigoarea regulelor științifice, rigoarea uneĭ demonstrațiunĭ. De rigoare, riguros cerut: fracu e de rigoare la ceremonia asta. La rigoare, la nevoĭe, cînd ar fi riguros necesar: la rigoare, s’ar putea acorda și asta.

rigoare s. f., g.-d. art. rigorii; pl. rigori

rigoare s. f., g.-d. art. rigorii; pl. rigori

rigoare s. f., g.-d. art. rigorii; pl. rigori

rigoare, -gorii gen. a.

RIGOARE s. 1. v. severitate. 2. exactitate, exactitudine, precizie, rigurozitate, (înv.) scumpătate. (~ științifică.)

RIGOARE s. 1. asprime, constrîngere, intransigență, rigurozitate, severitate, strășnicie, strictețe, (înv.) strășnicire, (fig.) duritate. (~ regimului de internat.) 2. exactitate, exactitudine, precizie, rigurozitate, (înv.) scumpătate. (~ științifică.)